Despre experiențele mistice
Nu cred în experiențele mistice. Nu cred în experiențele extra-corporale sau în percepții extra-senzoriale. În primul rând, pentru că numai un mic procent din populație le poate avea, 18% conform ultimelor informații pe care le dețin.
După părerea mea, astfel de experiențe au o explicație cât se poate de științifică și se datorează schimbării bruște a cantității de stimuli ce acționează asupra creierului, la tranziția dintre starea de veghe și starea de somn, cum este și senzația de „cădere” în gol pe care, cred, majoritatea – dacă nu toți – am resimțit-o.
Desigur, sursa stimulilor poate să fie de natură chimică (droguri, medicamente), biologică (apnee, în cazul celor care sforăie), fiziologică (tranziția între diverse stări de relaxare) sau patologică.
Astfel, dacă plutești prin spațiu, într-o călătorie astrală, nu înseamnă că te duci undeva, ci că – adaptându-se la o schimbare bruscă a stimulilor – creierului se adaptează și acționează în consecință. Și nu trebuie să fii nebun pentru asta.
La fel, nu cred în experiențele din apropierea morții, cu tunelul și lumina și ce-o mai fi. În principal pentru că, atunci când apare moartea clinică, creierul este viu – adică nu s-a ajuns la moarte cerebrală – stimulii asupra creierului acționează haotic și, firește, se întâmplă „chestii ciudate”.
E ca atunci când ești beat mangă: creierul se adaptează la situația curentă și încearcă să găsească un sens în toată văpaia de stimuli.
Da, știu că unii povesteau că au văzut „acțiunea” din afara corpului – în cazul unor accidente sau operații – și am certitudinea că relatările au fost făcute cu bună credință. Atâta, doar, că indiferent de starea de conștiență a subiectului, creierul știe în permanență ce este în jur, cine, unde și ca face. Doar starea de conștiență filtrează asemenea informații – considerându-le irelevante – or, în starea de inconștiență, creierul absoarbe tot, deci poate relata mult.
De asta spun, pentru orice așa-zisă experiență mistică, există explicații științifice rezonabile, testabile în laborator, deci repetabile.
Nu este, deci, nimic mistic în beție sau în consumul de substanțe halucinogene, cum nu este nimic mistic în felul în care creierul acționează la schimbarea bruscă a stimulilor.
„creierul știe în permanență ce este în jur, cine, unde și ca face”
Creierul nu poate şti toate astea fără ajutorul organelor de simţ, aşa cum nici procesorul nu poate procesa nimic fără o sursă de informaţii. Deci atunci când pacientul e în comă / moarte clinică / near-death experience „ştie” sau „vede” ceva care nu există în lumea perceptibilă cu ajutorul organelor de simţ.
Asta, cel puţin până când neurologia şi biologia vor lămuri ce se ascunde în spatele acelui „al şaselea simţ” sau capacităţii de a simţi / anticipa ceva fără să ai la îndemână nicio informaţie despre acel ceva.
Corect. Medicina va trebui să stabilească dacă nu cumva moartea clinică nu înseamnă moartea percepțiilor.