Despre foame, firesc și sărăcie

Ca să înțelegem despre ce este vorba, angajații americani de la McDonalds și Burger King protestează pentru dublarea salariilor, considerând că 7,25 USD pe oră este mult prea puțin, sub imita de supraviețuire în economia americană.

În banii lor, asta înseamnă un meniu Chicken McNuggets de zece bucăți. La noi, ar fi vreo cincisprezece lei. Pe oră. Adică 2,400 de lei pe lună. Asta, ca să înțelegem cât de săraci suntem.

Dar mai este ceva. În luna Mai, salariul mediu pe economie a scăzut cu 3%, până la 1611 lei, net. Cum pragul sărăciei se traduce prin cheltuirea a mai mult de 30% din buget doar pe mâncare, rezultă că bugetul alimentar al unui singur individ care trăiește singur și mănâncă singur este de 483 de lei lunar, la pragul sărăciei.

Să zicem că lucrează în oraș și că nu poate să gătească, fiind forțat să mănânce în oraș în fiecare zi lucrătoare, și că mânâncă într-un loc mai ieftin, unde meniul zilei costă doar doisprezece lei, adică doar pentru masa de prânz, acesta plătește lunar 240 de lei. Îi mai rămân, pentru celelalte mese ale zilei și pentru cele opt zile de weekend.

În mod evident, acești bani nu îi ajung, așa că este nevoit să mai pună cel puțin încă două sute de lei, dacă nu mai mult, la bugetul alimentar. Dar asta înseamnă că va cheltui mai mult de 30% din buget pe mâncare, ceea ce se traduce prin sărăcie. Cu alte cuvinte, nici vorbă de un meniu, zilnic de la Mec, nici la cantina ieftină, și rămâne ceva de șase – șapte lei pe zi, la prânz. Adică o ciorbă și o chiflă.

Bine, știm că suntem săraci, nu e nevoie de calcule savante ca să înțelegem asta. În schimb, ce  mi se pare mie relevant, este că – în condițiile economiei naționale actuale – o masă ieftină, de doar doisprezece lei, nu este ieftină. Nu pentru o masă mare de cetățeni. Ceea ce se traduce că, în România, până și bucătăresele de la Cantina Săracilor mor de foame.

15 Comentarii

  1. brontozaurel 30 august 2013 la 15:12 - Raspunde

    Serios ca ma aprind cand vad calcule de genul asta. Nu iti permiti inseamna nu iti permiti, punct. E prea scump sa mananci in oras, nu mananci dracului in oras, astepti pana seara acasa. Si nu, nu crapi! Nu ai timp, nu ai energie sa gatesti? Stii ce, nici nu ai nevoie! Iti iei dracului de exemplu pepene cu 0.7 lei kilogramul, struguri cu 3.5 lei kilogramul, rosii cu 1.5 lei kilogramul (preturi foarte de august de Auchan, care-i deschis pana la ora 22 si chiar daca nu ai unul in zona, atata timp cat locuiesti intr-un oras mare, ai sigur un super/hipermarket in drum deschis pana la aceeasi ora) si le bagi in tine asa. Vrei carne? O tava de 600 de grame de pulpe de pui la 9 lei. Dai drumul unei pulpe in oala cu apa si o lasi sa fiarba. Efort aproape zero, mai putini bani cheltuiti decat daca ai manca in oras, mai sanatos decat daca ai manca in oras. Si din punctul meu de vedere, incomparabil mai gustos. Ba poti sa-ti iei din astea si cu tine la lucru a doua zi.

    Exceptand mofturile pe care mi le satisfac cu diverse dulciuri, nu se intampla aproape niciodata sa cheltui mai mult de 20 de lei pe saptamana pe mancare. Si daca cheltui suma asta pot sa-ti spun ca am draci ca am aruncat banii aiurea. De obicei, incerc sa ma incadrez in 10 lei pe saptamana. Stau de mai bine de zece ani singura in Bucuresti si n-am crapat nici pe departe de foame cu sume de genul asta. Si nici pe ai mei nu-i stiu sa fi mancat de mai multi bani cand stateam cu ei.

    • Robin Molnar 31 august 2013 la 07:40 - Raspunde

      Foarte interesant.

      Poți detalia un meniu de o săptămână de banii ăia? Că mie mi se pare ireal, întrucât minimul minimului cu care am experimentat să trăiesc a fost 50 de lei pe săptămână, în condițiile în care aveam frigiderul blindat.

      • brontozaurel 31 august 2013 la 11:52 - Raspunde

        Exemplu de zi: struguri, o pulpa de pui sau un ou fiert, o felie de pepene. Uneori imi fac limonada, uneori mi-e lene. Ieri mi-a fost lene de exemplu. Si alaltaieri, dar miercuri imi facusem si imi fusese lene s-o beau. Uneori ma porcesc la mure sau zmeura. Imi plac in draci, dar is si cel putin 4 lei cutia.

        Nu prea exista alte tipuri de mancare pentru mine, pentru ca daca excludem dulciurile, nici nu-mi plac chestiile de mai mult de un ingredient. Si nu suport nici legumele si nici alta carne in afara de peste sau pui. De cand ma tin minte, meniul meu zilnic a fost mereu ceva pui plus ceva fruct plus o cana cu lapte simplu si eventual ceva dulce. Si ceai de tei in timpul scolii. Uneori alte chestii cum ar fi peste sau lapte cu orez/ gris. La lapte am renuntat dupa ce am venit la facultate, ca un fel de reactie la cat ma freca mama sa-mi beau laptele. Apoi dupa niste ani mi-a revenit cheful de lapte. Ca sa mai dispara uneori din cand in cand, cum ar fi luna asta…

        Dar, dupa cum am zis in primul comentariu, aici nu intra mofturile legate de dulciuri. Luna asta mi-am luat o tableta Bovetti si doua Lindt. Toate trei impreuna au fost 50 de lei (cate 15 tabletele Lindt, 20 tableta Bovetti). In septembrie vreau sa-mi iau doua tablete Michel Cluizel. Una e 28 de lei, cealalta e 33 de lei. Da, as avea de unde sa cheltui ceva mai multi bani pe mancare. Dar pur si simplu e inutil si aiurea. Si mi-ar parea groaznic de rau daca n-as pune cea mai mare parte a banilor deoparte pentru chestii importante.

        Ideea e ca noi nu avem habar ce-i aia saracie, Robin. 20 de lei pentru mancare pe saptamana e foarte departe de limita saraciei.

        • Robin Molnar 01 septembrie 2013 la 22:46 - Raspunde

          Acolo ai cam 1000 de Kcal, sub limita de 1500 de la femeile adulte, sau 2000 de la bărbați.

          • brontozaurel 02 septembrie 2013 la 19:38 -

            Acolo am cat pot fizic sa mananc. N-am pierdut pana acum vremea cu calculatorul adunand calorii si nu intentionez sa fac asta doar pentru ca nu stiu ce idiot a spus candva ca suntem toti turnati in acelasi tipar si trebuie sa mancam cantitatea X.

  2. aleena 31 august 2013 la 01:36 - Raspunde

    pt ante-interlocutorul cu 20 lei/sapt pt hrana………hahahahahahahhah……….scuze, nu am fost concisa, hahahhahahahaha, ti-o zic fara rautate, ai putea revolutiona sistemul culinar mondial, daca tu traiesti un an cu 5 euro pe sapt timp de un an, mea culpa pt reactia ilarianta precedenta…. cat despre papa in oras sau acasa, la mine meniul zilei, felul unu si doi, 14 lei, de obicei iau acasa felul 2, e prea mult pt mine. sa fac aceeasi mancare acasa m-ar costa mai mult, nu poti lua ingrediente pt o singura masa, gaz, ulei, etc…….. am incercat ambele variante, crede-ma, e mai ieftin in oras, zic doar de meniul zilei, nu extravagante, plus ca mai iei un fruct, biscuiti, iaurt, mic dejun, sincer, nu-nteleg cum te incadrezi tu in 20 lei pe sapt.
    robintel, exact ideea asta i-am sugerat-o eu unui destept de angajator care-mi oferise 900 lei net/luna, spunandu-i ca mai mult cheltui pe mancare, transport si haine sa vin efectiv la serviciu decat remuneratia ( tara de rahat, orice-ti cumperi e mai scump decat in vestul eu sau sua )
    ce zici, robi, incercam o sapt cu 20 lei? chiar is curioasa 🙂

    • Xtall 31 august 2013 la 03:11 - Raspunde

      20 lei e o supa 😛
      o mănânci o data, și gata.

      • Robin Molnar 31 august 2013 la 07:47 - Raspunde

        Mai bine iau nișe mălai și-mi fac mămăligă cu sos de apă sărată în fiecare zi.

        • Xtall 31 august 2013 la 13:46 - Raspunde

          Nu zic ca nu se poate, dar în ziua de azi, mi se pare o situație ireala sau nelalocul ei sa te întorci acolo. Acum 40 ani am mâncat și eu la greu mămăligă cu ceapa 🙂 , ca altceva nu era, fiind după foametea de după război când în general se manca orice buruiana aveai în gradina. Vara era mai bine, iarna era greul mare ca nu mai era nimic. Si n-am murit de foame dar nici mâncare nu puteam spune ca e. Painea, nu știu cum sa-ti explic cam cum era privita, ca și când te uiți prin Africa la ceva ce n-ai văzut niciodată deși știai gustul pentru ca din an în paste iți mai pica, numai sa guști.

          • Robin Molnar 01 septembrie 2013 la 22:47 -

            Cam așa am auzit și eu, și altele și mai și, de pâine neagră făcută inclusiv cu cenușă…

          • Xtall 02 septembrie 2013 la 15:56 -

            Omul e descurcăreț, eu n-am prins prea multe sau prea mult timp dar nu țin minte sa ma fi plâns de ceva, nu eram deloc stresat, horror-ul mare, culmea, era altul, istorisirile mai vechi, unde a fost mult mai rău, deci acum, cu mămăliga și ceapa, era foarte bine 🙂
            Noi cu ceapa si mămăliga ii deplângeam pe alții pe care ii consideram mai necăjiți ca noi :D. Vezi ce scara de valori?

          • Robin Molnar 02 septembrie 2013 la 16:38 -

            De obicei, numai oamenii săraci se gândesc la oamenii săraci.

    • Robin Molnar 31 august 2013 la 07:45 - Raspunde

      Eu cred că nu se poate, mai ales în orașe mari, mai ales la un aport energetic de 1600 kcal pe zi, pentru fete, sau 2000 pentru băieți.

      Să zicem că vrei să mergi la supermarket, dacă stai departe și faci o oră dus, nu te mai duci, că ai ieșit de la muncă și ești obosit, iar bani de transport în comun n-ai.

      Se poate să trăiești cu foarte puțini bani, dar chiar zece – douăzeci de lei pe săptămână, e foarte la limită. Poate doar așa, pentru o perioadă restrânsă de timp.

  3. TNH 31 august 2013 la 11:51 - Raspunde

    Cred că ar trebui să încerc şi eu meniul de 5 lei/zi, după modelul http://farfuridi.ro/experiment-cum-se-traieste-cu-5-lei-pe-zi-primul-adept/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.