Începutul este banal. Orice grup de oameni, fiinţe sociale, are anumite standarde. Am observat următorul fapt: cu cât o societete este mai dezvoltată şi mai orientată spre individ, cu atât are mai puţine standarde duble. În România, însă, standardele duble tind să devină lege.

Să începem cele impuse:

• minorităţile au ajuns să aibe mai multe drepturi decât majoritarii. Şi cer şi mai multe. Nu am nimic cu ţiganii, chiar dacă ei au locuri garantate în universităţi. Nu am nimic cu ungurii care vor şi una şi alta. Ultima dintre ele, în acest moment, fiind introducerea obligativităţii învăţării limbii maghiare în localităţile cu o majoritate maghiară. Dar de ce să nu aibe aceleaşi drepturi ca şi noi, şi-atât? De ce vor ei mai mult? Mai ales că nu se ţin nici de minimul necesar, cum ar fi să înveţe limba română.
• sistemul de pensii aplică nişte standarde duble de te îngrozeşti. Discriminare pe faţă.
• bugetul de stat este, la fel, plin de standarde duble, în special când vine vorba despre salarii. Nu cred că este nevoie de exemple.

 Mai sunt şi standarde duble adoptate tacit de populaţie:

• "Un bărbat dezbrăcat în şanţ este un bărbat dezbrăcat în şanţ. O femeie dezbrăcată în şanţ este o curvă." Dar de ce aşa? Moralitatea lipseşte în ambele cazuri. De ce să fie doar femeia curvă iar bărbatul să nu fie curvar?
• Dacă vecinul are mai mult ca mine trebuie să-i moară capra. Dacă eu am mai mult sunt mai adevărat. Asta este o bolă a noastră ca popor. Lansez şi o teorie pe chestia asta: 9 din 10 oameni sunt cât de cât corecţi şi cu bun simţ. Ăla 1 din 10 strică turma. Vă invit să observaţi fenomenul şi să mă contraziceţi dacă aveţi cu ce. Vă spun sincer: este vorba despre simple numere. Şi alte ţări au poamele lor, dar într-o măsură mai mică. 10% este enorm. Şi pentru ăia 10% plătim toţi. Ceea ce nu este corect.
• oamenii care merg la biserică şi care se împing, rănindu-i pe ceilalţi, dar care se vor curaţi şi drepţi. Arhi a scris multe despre treaba asta.
• Şpaga. Toată luma vrea să fie abolită. Dar puţini sunt cei care s-au oprit din oferit. Ipocrizie, nu?

Avem şi standarde duble apărute din ignoranţă:

• oamenii vor salarii mai mari fără să accepte că pentru salarii mai mari este nevoie să muncească mai mult sau mai bine. Ciudat este că ei sunt mulţumiţi de munca pe care o prestează dar nu sunt mulţumiţi de salarii. Cei care nu sunt mulţumiţi de salarii, într-o ţară civilizată, îşi caută un loc de muncă mai bun, un al doilea loc de muncă, etc. Nu stau ca ai noştri de zici că-s bătuţi în cuie.
• "Nu e prost cine cere, este prost cine dă." sau "Dacă-i dai îi fată scroafa, dacă-i ceri îi moare viţelul." Astea-s nişte şmecherisme care ne-au băgat în belele în primul rând. Nu este corect să îi ceri altuia ceva dacă tu însuţi nu eşti în stare să faci treaba respectivă. Minimul de decenţă, vă rog.

Sau standarde duble apărute din lipsa celui mai elementar bun simţ:

• mulţi, să le zicem alegători, vor o clasă politică imaculată curată, demnă, cinstită, şamd, dar uită că şi ei trebuie să fie, la rândul lor, corecţi. Aici este mai cu skepsis, că şi eu am fost, din obligaţie, la ceva masă festivă organizată de PNL. Şi nu i-am votat. Şi i-am dat şi în gât. Dacă aveţi întrebări despre asta lăsaţi un comentariu.
• De ce să-mi iau bilet dacă nici altul nu şi-a luat. Normal, celălalt este de vină, că doar sunteţi pe acelaşi buletin. Dar dacă celălalt îşi ia bilet, tu nuţi iei, că nu ai bani.
• Dacă eu nu am nici altul să nu aibă. Am vorbit despre asta ceva mai sus.
• Opulenţă pe credit. Adică ăia cu N65 dar pe cartelă, că n-au bani de abonament. Este un standard dublu pentru că una afişează şi pretind dar alta oferă, sunt şi fac.
• Partidele politice. În special cele pe care am eu capsa pusă. N-am nimic cu nimeni, dar cer un minimum de bun simţ şi o minimă coordonare între ceea ce pretinde un partid şi ceea ce face.

Ar mai fi:

• curăţenia localităţilor de care se pare că trebuie să se ocupe primăriile. Această chestiune se pare că nu-i priveşte şi pe locuitori, pentru că ei au alte treburi mai importante.
• întreţinerea pădurilor pentru că toţi se plâng că nu prea mai sunt, dar nimeni nu spune cine şi de ce le-a tăiat sau cum a împădurit.
• corectitudinea magazinelor care se vor cu preţuri decente dar dau ţepe monstruoase.
• atitudinea vânzătorilor, care le ştiu pe toate, dar care aşteaptă să fie serviţi întocmai atunci când sunt în postura de a fi clienţi.
• atitudinea clienţilor, pe care nu-i doare că sunt furaţi decât atunci când ei sunt victime.
• starea drumurilor. Fix transportatorii se plâng, dar uită să precizeze cum strică ei drumurile cu TIR-uri de 40 de tone sau câte or fi, pe drumuri care n-au fost proiectate pentru asemenea sarcini.
• unii angajaţi din sistemul de sănătate care vor mai mulţi bani dar fără îmbunătăţirea serviciilor oferite, îmbunătăţire atât de necesară încât ameninţă securitatea naţională. Cred că ar fi corect ca întâi să oferi servicii mai bune şi după aceea să ceri mai mulţi bani. Aşa, ca şi gest de bună credinţă.
• diverse privilegii oferite diverselor categorii de angajaţi: cazare gratuită pentru copii profesorilor spre exemplu. Sau dacă un poliţist o comite destul de grav este dat afară, în timp ce alţii riscă închisoarea.
• Atitudinea de afaceri a prestatorilor de servicii (gen turism, servicii financiare, etc) sau a constructorilor, care vor profituri de peste 30%. 100% profit nu este, pentru ei, ceva ieşit din comun.
• Atitudinea presei. Aici se poate scre o întreagă epopee.

Şi mai sunt încă multe de spus, lucruri care ar trebui să dea de gândit.