Gelozia este reflexia propriei personalități
Mi-am dat seama, acum multă vreme ce-i drept, că gelozia este reflexia propriei personalități și poate aș fi uitat, dacă n-aș fi văzut o scenă de gelozie din aia thriller.
Ideea este că gelozia pe faze inexistente reflectă personalitatea întocmai pentru că se bazează pe un mecanism de tipul: știu că vei face una și alta, pentru că dacă aș fi acolo eu aș face, în locul tău, iar tu nu ești mai bun(ă) decât mine.
Logic, nu? Greșesc?
Nu sunt de acord. Gelozia este lipsa încrederii.
Subscriu! 😐
Și ce anume cauzează lipsa încrederii?
Prostia, ignoranța, lipsa de educație, interacțiunea cu persoane care au năravuri îndoielnice etc. În condițiile astea e oarecum de înțeles să nu mai ai încredere în nimeni, lucru care, evident, îți aduce și „exilul” din societate.
Nu cred că am înțeles: ce anume din caracteristicile unui om pe care-l consider egalul meu (că în cuplu se presupune că amândoi sunt egali) m-ar determina să fiu gelos?
Chiar crezi că poți ajunge la acel nivel într-o relație în condițiile în care ai un caracter așa cum am înșirat mai sus? Sigur, îți vei dori o relație și cum lumea e plină de proști, o vei și avea, doar că vei ateriza cu fundu’n baltă în momentul în care acel om se va sătura de lipsa ta de încredere.
Păi asta nu contrazice afirmația mea… M-ați băgat în ceață complet. =))
Da’ eu nu te-am contrazis, ci doar am considerat că replica lui @zoologika exprimă mult mai bine și mai succint problema reală 🙂
Sunt sigur că îmi scapă ceva… =))
Încrederea în persoana iubită nu îți este dată de calitățile tale, pe principul că dacă ești iubitor și ea primește tot ce își dorește (sex, bani, afecțiune etc.) atunci nu va căuta altceva. Încrederea este generată de actele persoanei. Îți ascunde chestii, îți spune pe jumătate, îți modifică evenimentele etc. Știi cum se zice: „încrederea se câștigă”.
Încrederea e de 2 tipuri:
1. încredere dobândită în timp, care e, mai degrabă, un fel de obișnuință ce necesită mereu dovezi;
2. încredere deplină până la proba contrarie și chiar și atunci să necesite dovezi clare direct de la partener.
Nu știu de restul, dar eu doresc să beneficiez de încrederea de la punctul 2, fără compromisuri sau jumătăți de măsură, pentru că aceasta e singurul tip de încredere pe care o pot oferi în schimb. În cazul în care mi se oferă ce am descris la punctul 1, am să îmi rezerv dreptul de a rămâne singur.
Apropo de ce ai zis matale că „încrederea se câștigă”: da, se câștigă o singură dată, în momentul în care intri într-o relație, și nu necesită să mai „crească” în timp, pentru că, din punctul meu de vedere, în caz contrar nu mai poate fi vorba de o relație ci de o glumă proastă.
Mai ai cremă de arsuri?
Nu mai am nevoie 😉
Așa să te ajute Dumnezeu!
Just. Dar mă gândesc că doar doi oameni asemănători pot forma un cuplu viabil.
Pai man, nu poti sa ai incredere mai mult sau mai putin in cineva sau ceva. Ai incredere sau nu.
Aș zice că depinde de cât de des te pomenești acuzat de diverse puerilități, dar, în fine, poate am avut eu experiențe neplăcute.
Aha…