Naționalizarea de la Pungești

La Pungești se întâmplă niște chestii. Cum ar veni, comunitățile nu pot decide dacă vor ca subsolul lor să fie – sau nu – exploatat și doar statul poate decide exploatarea resurselor solului se va face, sau nu.

Chiar dacă, prin exploatarea aceasta, se afectează calitatea (valoarea) proprietăților oamenilor, și se pune în dificultate exploatarea economică a proprietăților oamenilor, fără niciun fel de expropriere sau retribuție – justă, dealtfel.

Cum ar veni, nu doar că statul decide ce se întâmplă cu proprietatea ta, pe care o exploatează după bunul său plac și împotriva intereselor tale, dar te și amendează atunci când te opui și când protestezi. Or, aici vorbim deja de măsuri punitive (care se opun democrației și liberei exprimări) și abuzive: oamenii au dreptul moral de a protesta unde vor, inclusiv blocând un drum județean, dacă acel drum îi servește cauzei împotriva căreia oamenii se opun.

N-aș fi vrut să scriu despre protestele de la Pungești, situația energetică ne impune să exploatăm, dar nici nu pot să nu atenționez asupra faptului că acum, la Pungești, are loc o nouă colectivizare, care se deosebește de prima colectivizare prin aceea că oamenii își vor păstra pădurile și pășunile, chiar și așa, otrăvite…

Cred, deci, că oamenii au dreptul să spună nu, că au dreptul la despăgubiri (dacă statul își ia o redevență din resursele minerale, oamenii de ce n-ar avea dreptul la această redevență?) și că, dacă statul impune o exploatare, trebuie să ofere niște garanții de mediu care să acopere eventualele daune.

În fine, de la bolșevicii ăștia, nu m-aștept la prea multe lucruri bune, cum e faza aia cu jandarmii care intrau peste oameni în case, în puterea nopții, cum făceau și securiștii anilor 1950, sau cum îi așteptau în fața ușii și-i vârau cu forța în casă, să nu meargă să-și exercite un drept constituțional1, nu, asta nu pot să accept, la moarte cu ei!

Toate ca toate, până la Constituție. Legitimitatea acțiunilor autorităților se pierde în afara cadrului constituțional, și atunci nu mai vorbim despre interes național, ci despre abuz, jaf, trădare și interese mafiote.

__________
1. Constituția României, Articolul 40 – Dreptul de asociere, Drepturile și libertățile fundamentale – Alineatul 1: Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. – adică inclusiv în forme de asociere de protest.

5 Comentarii

  1. Xtall 02 decembrie 2013 la 22:30 - Raspunde

    Treaba e mai urata decât crezi.
    Citeste asta http://www.sferapoliticii.ro/sfera/115/art7-mihu.html (super interesant)
    Dupa asta vezi ce spune asta http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/86_2000.php
    Si ultima asta http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-281%20-2013-(152367).html
    Nu au îndeplinit nici maca o singura cerință din nici o lege care ii îndreptățea sa participe.
    Ce au făcut ei acum, n-am văzut asa ceva niciodata, secu’ la sânge.
    Chiar si maica-mea care a văzut multe îmi spunea ca e fix cum au făcut colectivizare când băteau țăranii si ii duceau la miliție ca nu voiau sa dea pământul la colective.

    • Robin Molnar 03 decembrie 2013 la 07:32 - Raspunde

      Da, este neașteptat să vezi metode bolșevice de constrângere în asemenea vremuri.

  2. ice4you 03 decembrie 2013 la 10:04 - Raspunde

    In Romania dreptul de proprietate este doar asupra pamantului nu si asupra resurselor din subsolul sau, asa cum este la americani de exemplu. Deci … degeaba ce e deasupra e al tau daca ce este dedesupt e al altora. De acest vid legislativ negarantat de constitutie se folosesc acum si se vor folosi oriunde si oricand au chef. Nu am auzit inca pe nici un politician sa aiba vreo initiativa de a corecta aceasta nedreptate cu iz proletar.

    • Robin Molnar 03 decembrie 2013 la 21:30 - Raspunde

      Ceea ce e cam de cacao, că trebuie să deranjezi suprafața ca să ajungi la miez.

    • Xtall 03 decembrie 2013 la 21:52 - Raspunde

      Nu e chiar asa, n-ar fi o problema asta, s-ar compensa cu alte legi, de mediu si ce o mai fi. Dar dacă te apuci sa citești legile în cauza, o sa observi o chestii foarte curioase, atât de meticulos sunt trecute niște cuvinte, ca nu se intelege nici da nici ba.
      Si au scos asa tot felul de abureli, adânc elaborate, sa para ca sunt în aceiași tema cu legile internaționale, de unde de fapt ele și deriva, dar ale noastre n-au nici o aplicabilitate cum au în majoritatea tarilor.
      Un străin dacă le citește i se poate da impresia ca sunt, dar la noi când sa se aplice intra alte smecherii, te întreabă unde scrie „cuvântul” cutare (ala care nu e nici da nici ba) si la ei o sa fie sigur ba 🙂

      De exemplu la proteste, în nici o lege nu scrie ca protestele trebuie aprobate de cineva, doar „declarate”. Adica ii informezi si atât.
      Ei din informarea asta au scos tot autorizație, care trebui aprobata și parafata, nu mai vb ca nici nu se permit persoane dacă nu sunt declarate plus multe alte trăsnăi.
      Tot asa au făcut și la mediu, și la transparenta decizionala, si la multe altele, pe hartie e una dar în realitate e cu totul altceva.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.