Cred că, în calitate de câștigător al celui mai mare, mai frumos și mai dur concurs din blogosfera românească, este de datoria mea să spun câteva cuvinte despre concurs. Așa mi se pare decent.

Venind spre casă, m-am gândit că poate ar trebui să aștern pe hârtia electronică o parte din gândurile pe care le am, cu bune și cu rele, poate într-o ediție viitoare îi va folosi cuiva acest gest.

Astfel:

1. Într-o lume normală, la SuperBlog ar fi participat numai artiști, scriitori și oameni de litere, care știu să scrie cât de cât gramatical. În lumea reală, însă, acest lucru este imposibil. De aceea, nu poți cere o foarte mare rigurozitate gramaticală, întrucât n-ai cu cine să faci concursul, eventual poți să faci cel mai mic concurs de creație din blogosferă. Iar scopul este altul: întâlnirea oamenilor comunicativi (bloggeri) cu oamenii ce au nevoie de comunicare (companii și agenții de PR). În condițiile în care limba scrisă se degradează vizibil, sunt convins că asta este tot ce-i mai bun ce s-a putut obține: concurenți care să știe să scrie, cât de cât, și care să nu bage inepții aiurea. Să nu-și imagineze cineva că organizatorilor le-a fost ușor. Sau juriului, care avea de citit porcării scrise cu „k, sh, tz”, fără de început și fără de sfârșit, leșinate intelectual și emoțional precum niște balegi aruncate cu lopata din căruță.
2. Într-o lume normală, n-aș fi câștigat la SuperBlog nici măcar de un covrig. Pentru că nu sunt nici cel mai deștept, nici cel mai artist dintre bloggeri, și în niciun caz cel mai popular. Cu regret o spun, sunt doar un anonim mai răsărit. Dar, totuși, un anonim. În afară de cei câțiva oameni care dau pe aici, blog, de colegi și câțiva oameni din online, sunt un anonim ca oricare altul, doar un anonim. Când ies pe stradă, sunt conștient că nu le-am îmbunătățit cu nimic viața oamenilor ce trec pe lângă mine, că nu mă cunosc și că, din punctul lor de vedere, sunt un nimeni anonim precum miliarde de alți nimeni anonimi.
3. Cu toate acestea, am câștigat. Pentru că:
   1. Nu m-apucam să scriu, pur și simplu. Lăsam cerințele probei să dospească în mine vreo două – trei zile, până îmi venea ideea salvatoare,  după care îmi făceam un mediu creativ în casă și începeam să scriu. La proba celor de la Asus cu muzica n-am mințit, ci mi-am asumat riscul ca cineva să aplice tehnica mea de excitare a muzei.
   2. Am avut și noroc de faptul că, mergând spre muncă într-o dimineață secetoasă de toamnă, mi-a venit o idee: dacă tot trebuie să scriu multe advertoriale la SuperBlog, aș face o treabă mișto dacă aș scrie o nuvelă pe care s-o împart pe capitole, după cum permit și cer probele. Am zâmbit atunci. Ba nu, am râs și mi-am spus: dacă tot trebuie să scriu despre varii subiecte, măcar să ne distrăm. Și cred că ne-am distrat copios. Și aș vrea să ne mai distrăm și în continuare.
   3. Cred că am inventat nuvela advertorială, ducând eseurile advertoriale un pas mai departe, prin adăugirea unui strop de epică ce avea harul de a face textul plăcut la lectură. Mă simt mândru.
   4. Experiența competițională și-a spus, și ea, cuvântul. Participând la edițiile din 2008 și 2009 ale SuperBlog, devenisem obișnuit cu ritmul de scriere, aveam exercițiul bloggingului regulat, puteam formula idei complexe chiar și în scris, deci aveam avantajul seniorului care face pentru că e obișnuit.
   5. Nu m-am uitat la bani, la premii. Până acum vreo zece zile, eram convins că premiul întâi ia 3,500 de dolari. După aceea am început să-mi pun întrebări… Dar știți la ce m-am uitat? La premiile auxiliare. În edițiile precedente am mai câștigat câte ceva (aparat foto Sony S730 pentru tata, în 2008 și voucher 100 USD în 2009 cu care mi-am schimbat placa de bază) așa că mi-am propus ca, de sărbători, să fac rost de ceva cadouri mai hacana pentru cei dragi. Anul ăsta, totuși, nu cred că am câștigat vreunul la vreo probă. Nu știu, sincer să fiu. Dar o să aflu, desigur. Plus că s-ar putea să fie sponsori pe care i-am impresionat atât de plăcut, încât să  mă fericească cu bonusuri….
   6. Am auzit că unii concurenți se luau după alții: A scris ăla un articol și a luat punctaj mare? Ia să scriu și eu ca el, să iau și eu punctaj mare. E greșit. N-am citit niciun articol al niciunui alt concurent de la SuperBlog (dar vai!) pentru că nu am vrut să mă inoculez cu ideile sau abordările altora. Un text poate avea efect doar atunci când totul este izvorât din imaginația proprie: de la conceperea inițială a ideii articolului, până la ultimele finisaje înainte de publicare. Doar asta poate da forță unui text, despre orice ar fi el, de la râme la acceleratoare de particule.
4. N-am înțeles ce-i cu contestațiile și cred că ar trebui scoase. Notele nu se negociază. Vizavi de asta: nu mi-au plăcut probele celor de la AMD. Și s-a văzut la punctajul pe care l-am luat:
   1. Ce notă simțeam că pot lua, ținând cont că, deși sunt fan AMD, am particula „intel” în titlul blogului? Bine, știu că oamenii de la AMD au punctat textul, nu blogul, că altfel luam 10 puncte, să nu fiu înțeles greșit, dar…
   2. … probele erau prea tehnice (iar eu sunt IT-ist). Măcar, ce-i drept, aveam de ales: fie făceam probele tehnice după cum cereau ei, ofticându-mi cititorii, fie îmi asumam riscul de a scrie despre ce îmi cereau ei, dar într-o manieră proprie, non-tehnică, totodată captivându-mi și bucurându-mi cititorii. Amu, sincer: dacă cititorilor nu le-ar fi plăcut textele, juriului nu i-ar fi plăcut nici atât.
   3. Pe de altă parte, strategia lor e de înțeles: oamenii vând microprocesoare, platforme de procesare și plăci grafice. Nu prea e nimic poetic în asta. Sau este? Oricum, decizia de a da probe tehnice are o justificare bună: fiind atâtea bloguri noi în competiție, aveau nevoie să facă link building (e ceva normal și nu e de rău) pe banii lor. E just. Spun asta ca să nu mă înțeleagă greșit: eu chiar îi admir pentru ceea ce fac. Deci nu le port pică sau ceva. Și chiar intenționez să-mi fac un upgrade de sistem cu un Phenom II x6 (e pe bune). [A se vedea punctul 3.F.]
5. Unii dintre cititorii cu vechime nu au citit advertorialele. Acesta este regretul meu profund, că nu am putut să le comunic lumea minunată ce sălășluiește în imaginația mea. Dincolo de produse, specificații și tehnologii, în aceste articole am stors din mine o lume minunată. Și caldă, cum doar puțini oameni m-au cunoscut. Îmi pare rău, iar treaba asta mi-o asum ca pe un eșec personal.
6. De departe, s-a văzut care sunt cei mai maturi sponsori ai competiției, iar aici trebuie să nominalizez cel puțin brandurile care s-au evidențiat net: real,- Hypermarket, Asus și AMD. Despre AMD am vorbit mai sus. Despre real,- Hypermarket vreau să vorbesc acum. În primul rând, la o probă de-a lor nici măcar n-am pus link către ei, nimic. Nu tu poză, nu tu logo, nu nimic. Unii n-au înțeles de ce, așa că o spun acum: real,- Hypermarket este un brand atât de puternic, încât n-avea nevoie de adăugiri suplimentare, pentru că ei, oricum, urmăreau înțelegerea stilului de viață (deci și de cumpărare) a scriitorului, și nicidecum o reclamă falsă, o obligație. După părerea mea, desigur. De exemplu, când am scris articolul cu mâncarea, m-am gândit la cum m-am simțit eu în 2009 când, stând singur cuc de vreo o lună și mâncând numai prostii, am aterizat la Food Court în real,- Cluj – Napoca, unde aveau cartofi țărănești cu de toate, Dumnezeule!, inclusiv tocăniță de cartofi. Am și scris despre asta atunci. Păi aterizasem în raiul mâncării gătite și ieftine. Cum putea să fie? Am schimbat ingredientele și personajele, păstrând emoția, am așternut pe hârtie și a ieșit ce a ieșit. Chiar frumos, aș spune.
7. Mi-au plăcut probele de la Asus. Chiar dacă îmi dădeau junghiuri mari pe la inimă, la jurizare, fiindcă nici din greșeală n-am obținut de la ei punctajul maxim, orice aș fi scris, ceea ce mă intrigă. Dar:
   1. Probele au fost destul de libere: ăsta e produsul, ce faci cu el și de ce?
   2. Unii au înțeles că trebuie să se prostitueze, și să bage advertoriale precum: ăsta e cel mai bun, bla. Zero valoare reală, articolul valorând în sine mai puțin decât hostingul pe care era hostat. De-astea făceam în 2008 și 2009, dar acum am mai crescut.
8. Unii s-au plâns că trebuie făcută o minuțioasă cercetare prealabilă… Credeți că eu am fost în insulele Shetland despre care am scris atât? Ori în vreun cătun uitat de lume, cu case de chirpici văruite în alb? Sau pe vreo insulă de pe Dunăre? Ori în Delta Dunării pe care n-am văzut-o decât în poze și filme? Să nu mai zic de Peleș…
9. Mi-au plăcut probele de la Toyota și la ele m-am documentat, în general, cel mai mult. Poate doar la două probe Asus m-am documentat mai mult. La Toyota era ceva de genul: OK, asta e mașina, asta știe, asta face, ce poți face cu ea astfel încât să le placă și cititorilor? Așa că mă uitam seara câte două ore în Google Earthca să găsesc câte un loc interesant unde să se poată merge cu mașina… Pornind de la acel loc și de la cerință, reușeam să construiesc acțiunea. Nu era ușor. Din contră, vă jur. Nu puteam scrie mai mult de un astfel de advertorial la mai puțin de trei zile, pentru că seca toată suflarea literar-artistică din mine. Dar mi-am programat viața astfel încât să pot scrie fără penalități.
   1. Am câteva cioburi de articole care nu mi-au plăcut și pe care nu le-am publicat. Poate într-o zi…
      1. Doar nu credeați că scriam articolele din prima?
10. Legat de restul de probe:
    1. La Edimax am băgat vreo patru ore, dacă nu mai mult. Am scris vreo o sută de cuvinte, mi se termina merlotul așa că am încercat o altă abordare care, frumos, a mers.
    2. La Autonom era o plăcere să scriu, după ce rodeam la idee câte tre-cinci zile. Nici nu știu cum mi-a dat prin cap să merg cu Finn la Peleș…
    3. Oktal au avut niște probe deosebit de decente pentru un magazin online. Au un punct în plus de la mine.
    4. La Borealy am avut niște emoții groaznice, că nu prea știam eu cu ce se mănâncă acest sponsor. No, până la urmă n-a fost așa de rău.
    5. Vă dați seama, dacă am fi avut mai multe probe la Aventuria, l-aș fi dus pe Finn cu caiacul pe Insula Șerpilor. Și am fi pățit-o artistic pe drumul de întoarcere. Sau aș fi escaladat cu el barajul lacului de acumulare de la Vidraru. Și câte, încă, am mai fi făcut!
    6. Sau NH Hotels. Cu ei am avut dificultăți, că n-au hotel la Polul Nord, pe unde îmi făceam eu veacul. Așa că le-am construit eu un hotel, în mintea mea. Unul subacvatic și vizitat de foci.
11. Îmi pare rău de cei care n-au ajuns finaliști, dar cred că vina este a lor: fie n-au avut răbdarea necesară, fie s-au lăsat influențați de alți concurenți care fix asta căutau, să-i vadă cedați pe cât mai mulți dintre concurenți, fie nu și-au dorit suficient de mult să câștige, fie n-au avut experiența de viață și înțelepciunea de a-și vedea de treabă. E păcat. Oricum, după părerea mea, cei care au scris mai puțin de trei probe sunt neserioși, iar cei înscriși care n-au scris la nicio probă, mulți, formează ceea ce eu numesc a fi lista rușinii. Sună cam dur, dar realitatea este asta: oamenii s-au înhămat la ceva și nu au mai livrat.
12. De asemenea, îmi pare rău că s-a terminat acest concurs.
13. Totuși, îmi pare bine că măcar unora dintre cititori le-au plăcut articolele mele din concurs.
14. Cât mi-a luat, în medie, să scriu un articol? Vreo trei ore și câte o jumătate de butelie de vin. Ori treizeci și trei de articole…

SuperBlog este un concurs organizat de : PCNews și SwissPlan.biz, cu sprijinul RACK, și cu generozitate sponsorizat de ASUS, Toyota, real,- Hypermarket, Autonom, Oktal.ro, Borealy, Edimax, AMD, Aventuria.ro și NH Hotels, având ca parteneri media pe: Obișnuit.eu, TVR – Zon@ IT, RadioLynx, Connect, Photo Magazine, 121.ro, MediaLOOK, PRwave, MoneyWatch.ro și LexaVerzes.ro.

P.S. Mi-ar plăcea să particip și la anul, dar cu ceva limitare, să le pot lăsa podiumul și altora.