Nu știu dacă suntem pregătiți să înțelegem o idee

Cu siguranță v-am povestit că era să fiu victima unui pedofil care s-a dat la mine și a încercat să mă determine să mai luăm niște băieți și niște fetițe de la bloc, să ne iubim ca tinerii. Nu s-a întâmplat niciun rău. Ba, chiar, mi-a pus și mâna pe picior mai sus de genunch, sau pe gât, dar nu s-a întâmplat nimic. Neravând conceptul de sexualitate, deci nici cel de homosexualitate, mi s-a părut mai de grabă un gest prietenos, decât ceva brutal, abuziv.

În timp, am învățat că oamenii cu anumite simpatii se mai ating, nu neapărat într-un mod sexual sau cu conotații sexuale ci, mai de grabă, ca un fel de prietenie “particulară”. N-am avut niciodată chestia asta, dar pot să o înțeleg. Și au fost ocazii când, având parteneră, am fost destinatarul unui astfel de gest, de atingere non-sexuală (dar nici castă, lucrurile nu sunt mereu în alb și negru) dar nu mi s-a părut a fi mai mult decât un gest de apropiere, fără alte implicații.

În niciun caz astfel de gesturi nu mi se par abuzive, cel puțin nu în cazul în care nu produc nici efecte, nici conflicte, ci doar o anume alertă de scuttă durată.

Desigur, astfel de gesturi pot fi accidentale ori spontane, dar sunt mereu sincere și aproape niciodată nu apar într-un cadru ostil, ceea ce ar trebui să însemne ceva.

Introducerea fiind făcută, am tradus un pasaj dintr-o carte de-a lui Richard Dawins (Apetit pentru cercetare – Facerea unui om de știință):

Într-o zi – cred că aveam în jur de 11 ani – era un tutore cu mine în sala de squash. M-a pus pe genunchiul lui și mi-a băgat mâna-n pantaloni. Nu a făcut mai mult decât să pipăie puțin, dar a fost extrem de dezagreabil (reflexul cremasteric nu este dureros, dar într-un mod înfiorător ceva îl face mai rău decât senzația de durere) și de jenant. Și imediat ce am putut sări din poala lui, am mers să le spun prietenilor, mulți dintre ei având aceeași experință cu acesta. Nu cred că ne-a făcut niciunuia vreun rău care să dureze deși, după câțiva ani, s-a sinucis.

The Times: Lumea, după Richard Dawkins

Inițial, înțelegând că marele savant și umanist nu este oripilat de pedofilia moale (blândă, deși nu știu dacă acesta ar fi termenul oportun). De fapt, am văzut că mulți i-au sărit în cap pe chestia asta (facem abstracție că o fufă ce scrie despre lifestyle se bagă într-un asemenea subiect profund), ca și cum el însuși ar fi un pedofil sau ceva. apoi am înțeles ce-a vrut să zică. Mi-am adus aminte ce a fost, din ce a vrut să zică.

Și sunt de acord. Pedofilul respectiv nu mi-a făcut niciun rău care să dureze, nu m-a schimbat cu nimic, nu mi-a răpit nimic, nu s-a întâmplat, practic, nimic. Ceea ce ar trebui, totuși, să însemne ceva.

Dar nu cred că suntem pregătiți să acceptăm că formele minore de pedofilie sunt… mai de grabă inofensive.

Înseamnă asta că Richard Dawkins sprijină pedofilia? Nu cred. Mai de grabă, vorbește despre existența unor grade de pedofilie, cum vorbim și despre gradele de violență, de sinceritate sau de educație. E mai logic, nu?

P.S. Ideea la care fac referire este că și-n acest caz avem de-a face cu diverse grade de agresiune, care trebuiesc pedepsite diferit.

4 Comentarii

  1. TNH 12 septembrie 2013 la 21:33 - Raspunde

    Eu nu sunt pregatita sa inteleg aceasta idee pentru ca daca Richard Dawkins nu a fost afectat prea mult, asta nu inseamna ca niciunul dintre ceilalti copii nu a fost afectat mai mult decat el. Ideea e ca daca s-ar abtine sa faca rau unor copii, nici noi nu am mai avea la ce sa clasificam gradele raului.

    Orice agresor trebuie oprit inainte sa abuzeze (intr-un grad mai mic sau mare) din nou. Asa ca ma bucur ca daca politia nu l-a oprit, s-a oprit singur sinucigandu-se.

    • Robin Molnar 13 septembrie 2013 la 08:28 - Raspunde

      Corect. Gradele răului sunt date de efecte, nu? Dacă efectul este minor, acționăm mai mult preventiv, sau mai mult curativ?

      Nu știu dacă toți agresorii devin pedofili periculoși.

  2. TNH 13 septembrie 2013 la 18:27 - Raspunde

    Asupra unui copil poate fi un efect minor, asupra altuia poate avea un efect major. Nu putem trata acelasi om si din punct de vedere curativ, dar si preventiv, in acelasi timp.

    Daca nu stim ca toti agresorii devin sau nu pedofili periculosi, eu zic ca e bine sa nu riscam. E in joc dezvoltarea normala a unor copii, n-as avea curaj sa pun in pericol linistea lor psihica pentru a mai da o sansa unuia care e deja agresor.

    • Robin Molnar 13 septembrie 2013 la 18:32 - Raspunde

      Corect. Ideea este că, până acum, nu mi-a dat prin cap că ar putea fi mai multe feluri de pedofili.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.