Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
La mine e mai complicat, că n-am duşmani. Am o serie de oameni pe care nu îi suport, le-am spus asta, îi evit şi nu accept nimic de la ei, niciodată, prefer să intru în cel mai adânc rahat şi să rămân acolo decât să accept ajutorul lor, chiar dacă mi-l oferă ei fără să îl cer eu. Am prieteni/cunoştinţe care nu înţeleg motivele mele, deşi mie mi se par ale naibii de clare, şi se mai întâmplă să aibă relaţii de amiciţie cu aceste persoane în care eu n-aş avea încredere nici pentru o milisecundă, dar eu nu mă supăr. Un prieten adevărat este acolo când ai nevoie de el, iar eu ştiu că într-o zi o să se frigă şi o să trebuiască să îi ajut. Până va veni şi acel moment, încerc să fiu atentă la ce se întâmplă pentru că am observat că dacă te prinzi la spartul târgului, nu mai poţi face mare lucru.
:s Presupunând că încerci să previi nişte lucruri naşpa şi părerea ta nu este luată în considerare cum te-ai simţi? Crezi că se mai merită să fii acolo \”după\”? :s
Păi s-a întâmplat deja să încerc să previn şi să nu fiu luată în seamă. Când cei ce au suferit mai apoi, au recunoscut că au greşit, am trecut totul cu vederea. În celelalte cazuri, i-am lăsat să se chinuie. Şi m-am simţit bine că s-a întors roata, fără să-mi mai pese de necazurile lor.
Cred că e bine să fii acolo şi după pentru că toţi greşim la un moment dat, că doar oameni suntem. Majoritatea oamenilor merită o a doua şansă.
Din păcate, dacă nici de a doua şansă nu profită, nu o să profite nici de a 50-a. Asta o spun din experienţă proprie, fără să exagerez cu numărul 50.
😯 Încă n-am ajuns chiar până acolo. 😯