Domnul premier Victor Ponta (vedeți, am început respectuos) l-a destituit pe șeful Institutului Național de Statistică pe motiv că deși în vară lor le-a dat că România are doar 16 milioane de locuitori, în toamnă calculele au reliefat un buget de stat mai subțirel cu un miliard de lei (sau, un PIB mai mic cu douăzeci de miliarde de lei).

Amu, poate se cade să-i explic – în calitate de profund nematematician – ce-i aia statistică: o estimare abstractă a unei valori. De exemplu, întrucât nu avem sistemul eRomânia, nu putem ști cu precizie absolută cam care este valoarea exactă a PIB-ului, să calculăm exact cât este bugetul, deci să știm până la ultimul bănuț care, unde merge. Nu se poate, nu există așa ceva, de aceea statele au agenții de statistică ce, prin rolul lor, exprimă o părere educată despre o chestiune sau alta.

De exemplu, să pornim de la ceva elementar, cum e atomul. Știm de la chimie că electronii se găsesc pe anumite orbite, numite niveluri energetice. Ei bine, în realitate nu este deloc așa, nu avem de-a face cu orbite absolute ci, ținând cont de particularitățile modelului de abstractizare folosit pentru descrierea matematică a atomului, avem de-a face cu probabilități ca electronii ce orbitează în jurul atomilor să se afle pe o anumită traiectorie descrisă de un nivel energetic.

Bun, deci am înțeles cum o valoare statistică reflectă într-un mod destul de precis – dar nu absolut exact – realitatea, domnule plagiator?

Ei bine, așa merge și economia. Chiar dacă am ști valoarea exactă a tuturor bunurilor și serviciilor produse în România, nu toate companiile își plătesc dările, unele deși produc, se închid și nu plătesc, altele intră în insolvență și iar nu plătesc, unii fac evaziune fiscală și, la fel, nu plătesc…

De aceea, pentru a avea o estimare – adică un fel de ghicit educat – cu privire la orice aspect, guvernul are în subordine unealta asta, care poate face predicții despre chestiuni de interes național.

Amu, din motivele de mai sus, ele nu sunt total exacte. Dar, dacă la un PIB de peste 600 de miliarde de lei, diferența dintre „realitatea percepută acum” și „viitorul prezis atunci” este de 3%, deci în marja de eroare, înseamnă că predicția a fost destul de bună.

Dar mai e ceva.

În 2004 – atunci n-am înțeles exact de ce – Uniunea Europeană ne cerea, pre-aderare, să ne modificăm metodele statistice la standardele Uniunii. Prin 2005 am înțeles: conform statisticilor PSD, România o ducea a naibii de bine: șomajul era de 7%, creșterea economică era din două cifre, de-astea. Numai că, vedeți Dumneavoastră, lucrurile nu stăteau deloc așa: din formula de calcul – și e doar un exemplu – a șomajului lipseau cetățenii neangajați care, expirându-le perioada de primire a ajutorului de șomaj, erau trecuți în scripte drept fiind ai nimănui, orice, dar nu șomeri. Nu luau șomaj, deci nu erau șomeri, nu? Desigur, nici nu munceau, că n-aveau unde…

Efectul este că trei milioane de cetățeni au plecat din țară, criza a generat șomaj real, dar în materie de șomaj cifrele din timpul crizei sunt fundamental asemănătoare cu cele din 2000 – 2004.

De unde au plecat oamenii ăștia? Și cu ce se ocupau, dacă nu erau șomeri? Chiar toți să fi muncit la negru, astfel că nu s-a simțit la numărul angajaților cu acte?

Este aberant.

Mai de grabă, prin destituirea recentă, USL-ul își pregătește iarăși terenul – marioneta – care să ne spună cât de bine o ducem statistic și ce frumoși și drepți sunt ei când economia duduie dar tu mori de foame pentru că resursele nu se împart în mod decent, ei păstrând totul pentru ei, pe principiul: 1% la popor, restul la conducător.

Aviz celor… dar mai bine nu, cine trebuia și putea să înțeleagă, a înțeles prea bine, deja.