Am citit astăzi un articol intitulat Ar fi trebuit să ne naștem acum 200 de ani. Sufletele noastre nu mai sunt la modă și simt nevoia să reacționez, pentru că – se pare, așa reiese din articol – mereu alții sunt de vină.

Ideile principale ale articolului sunt (totuși, vă rog să citiți și articolul, ca să înțelegeți justificarea):

1. Oamenii sinceri nu mai sunt apreciați.
2. Nu mai e actual să oferi.
3. Ne poticnim de propriile piedici puse în dragoste. 

Să le luăm pe rând:

1. Oamenii sinceri nu mai sunt apreciați, dacă vorbim strict despre relații superficiale, care au doar menirea de a hrăni niște iluzii. În realitate, în relațiile constructive, reale pe care le ai cu oamenii care ți se potrivesc moral și emoțional, nu poți fi decât sincer.  Astfel, dacă sinceritatea nu îți este apreciată, cu certitudine vorbim despre o relație nepotrivită cu o persoană nepotrivită. Iar aici nu alții sunt de vină.
2. Nu mai e actual să oferi, dacă vorbim strict de relații nepotrivite cu persoane nepotrivite, care nu vor să primească, pentru că nu vor să ofere. Or, dacă trăiești într-o minciună și te încălzești la focul iluziilor, alții sunt de vină? Dacă oferi doar de dragul de a oferi, din orgoliul de a te simți altruist, care este finalitatea ta pentru celălalt? E ca și cum ai pune masa, când nu vă este foame.
3. Ne poticnim de propriile piedici puse în dragoste. Dacă ne poticnim, poate că piedicile nu sunt mici. Poate că am obosit să iubim. Poate ne-am plictisit să oferim. Poate că atâta sinceritate ne-a secat minima doză de intimitate pe care fiecare este dator să și-o protejeze. 

Toate, dar toate cele de mai sus sunt perfect umane și există de veacuri, pentru că în materie de suflet, noi n-am inventat și nu vom inventa niciodată nimic. Și-aici, totuși, poate că alții sunt de vină, că sunt și ei oameni ca noi. Ca acum 200, 2000 sau 20,000 de ani.