Poate sunt eu fixist…

Poate sunt eu fixist, dar consider că nu există ciocolată albă. Pentru că ciocolata este, evident, neagră (maro, etc, dar nu albă), pentru că, atenție mare, ingredientul principal este o pulbere vegetală  de culoare brună, numită cacao.

Să nu fiu înțeles greșit, mănânc albiciune (nu e ciocolată), îmi place (bine, în măsura în care mănânc dulciuri), ba chiar o și beau (la muncă este un fel de all-you-can-drink-fiesta, dar te plictisești până după prima pauză de masă, iar după o săptămână deja nici nu mai zic). Totuși, nu este ciocolată.

Eu i-aș spune, mai simplu și mai corect, lapte artificial, dacă e băutură, sau baton din lapte artificial, dacă are pretenții de baton de ciocolată. Normal, pasărea mălai visează. Ce-au zis băieții când au amestecat laptele praf cu niște zahăr?

– Cum să-i spunem?

– Lapte întărit!

– Nu, sună aiurea.

– Chimicale cu lapte!

– Da, vezi să nu se vândă așa ceva.

– Gata, știu!

– Ce?

– Cum să-i spunem.

– Cum?

– Ciocolată albă!

– Ciocolată?

– Albă!

– Dar nu e ciocolată!

– Dar e albă. Plus că noi am inventat-o, așa că știm cel mai bine.

– Merge.

Ia încercați să mimați cuvântul ciocolată și vedeți ce culoare vă dă. Asta ca să vedeți că, la nivel pur instinctiv, tot omul știe că ciocolata nu este albă!

5 Comentarii

  1. TNH 02 martie 2010 la 16:07 - Raspunde

    Dar ce, vegeta aia pe care o pui tu în mâncare şi pe ambalajul căreia scrie \”bază pentru mâncăruri\” chiar e baza mâncărurilor? :flame:
    O fi impropriu numele de \”ciocolată albă\”, dar gustul e mai bun decât la cea clasică, cu nume corect, pentru că nu are aroma aia enervantă de cacao.
    Da, eu sunt aia care mănâncă lapte praf cu linguriţa şi care se bucură că există o chestie cu gust de lapte praf, impropriu denumită \”ciocolată albă\”, pentru că eu mănânc substanţa, nu literele ce compun numele ei. =)

    • Robin Molnar 02 martie 2010 la 16:13 - Raspunde

      =D Am renunțat la vegeta. Ți-am urmat sfatul înțelept! =D

  2. Ana 02 martie 2010 la 20:06 - Raspunde

    Tehnic, poate sa fie sau poate sa nu fie ciocolata.

    Hai sa lamurim ce e de fapt ciocolata mai intai. Ciocolata pura se obtine asa: se macina boabele de cacao si se topeste ce rezulta. Aia e ciocolata adevarata, chestia aia bauta de azteci. Nu, nu e dulce. Se poate lasa sa se raceasca, turna in forme sa rezulte tablete de cioco neindulcita folosita in principal pentru gatit (dulciuri).

    Bun, ciocolata asta pura are cica 2 componente pe care ar trebui sa le identificati pe orice lista de ingrediente de ciocolata [b]care nu e alba[/b]:
    – fat (unt de cacao)
    – non-fat (masa de cacao)

    Acum… ciocolata noastra. Papilele noastre gustative (ale europenilor) sunt mai fitoase ca ale aztecilor, asa ca noi, europenii, ne-am pus pe bagat si alte chestii in ciocolata. In primul rand zahar. Asa mult zahar incat [i]aproape toate tabletele de ciocolata de consum ar trebui sa se numeasca tablete de zahar nu de ciocolata[/i]. Nu glumesc. Deloc. Principalul ingredient al majoritatii tabletelor este zaharul.

    Tablete cu adevarat de cicolata (adica avand ca prim ingredient masa de cacao si nu zaharul) la noi in tara la preturi cat de cat accesibile? Lindt & Cote d\’Or de la 70% in sus amandoua. Cu preturi plecand de la 7lei/100g. Dar astea reprezinta genul de ciocolata despre care studiile spun ca este buna pentru creier, pentru inima, pentru circulatie. Lindt Excellence 70% are patru (!!!) ingrediente: masa de cacao, zahar, unt de cacao, vanilie. Nu tablete gen Heidi a caror lista de ingrediente se intinde pe cateva randuri si contine chestii care dracu\’ stie ce-or fi ca eu nu-s in stare nici macar sa le citesc numele (pont: in general astfel de nume mascheaza ingrediente de care omu\’ altfel s-ar feri).

    Asaaa… revenind la tabletele de ciocolata sau mai corect spus de zahar de toate zilele.
    – chestia numita ciocolata neagra: tehnic e ciocolata pura (masa de cacao + unt de cacao) si zahar; ca in cazul multor ciocolate ieftine e in principal zahar acolo plus o tona de alte rahatisuri e alta chestie.
    – chestia numita ciocolata cu lapte: logic, e cioco neagra + lapte;
    – chestia numita ciocolata alba: in ciuda a ce ati zis voi, nu e lapte! [b][color=navy]ciocolata alba = zahar + grasime[/color][/b] – ok, la grasime se poate sa intre untul de cacao, dar se poate sa nu intre; grasimea aia poate sa insemne doar ulei de palmier; ok, printre chestiile care se mai baga acolo poate intra si laptele, dar nu e neaparat, se poate sa nu intre; insa cu siguranta ciocolata alba nu contine masa de cacao, iar daca nu contine nici unt de cacao, atunci n-are nici cea mai mica legatura de rudenie cu ciocolata adevarata;

    Deci tehnic se poate sa fie oarecum inrudita cu ciocolata adevarata. Desi se poate si sa fie doar zahar + ulei de palmier + o tona de alte porcarii cu nume prea complicate de citit.

    Personal nu prea e ciocolata pentru mine. Imi plac chestiile cu gust intens de cacao.

    • Robin Molnar 03 martie 2010 la 02:01 - Raspunde

      =D Aha, deci acum înțeleg că poate să și fie, tehnic vorbind. =D

    • Mihai Todor 03 martie 2010 la 07:01 - Raspunde

      @brontozaurel: Explicația ta îmi aduce aminte de povestea [url=http://www.youtube.com/watch?v=s-jvLGf0DVA]asta[/url] 😀

Dă-i un răspuns lui Ana Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.