Poporul român este ca un copil ce trebuie crescut
În 1990, poporul român era ca un bebeluș ce de-abia învăța să meargă pe fragedele-i picioare ale democrației, în ciuda faptului că o serie de mineriade cu violență l-au legat de patul temerii cu lanțul neputinței și l-au bătut cu butelia udă a nepriceperii.
Tătucul poporului acestuia, Bunicuța Ilici dintr-un roman porcos scris de frații Lenin și Stalin Bolșevescu, a fost cel care, cu aspru-i tratament, l-a turbat de mic și l-a făcut în noaptea însingurării individuale și a disensiunilor dintre noi să-și mârâie romanțele de amor ca un vârcolac furibund ce, în anii 2000, începuse a-și trăi adolescența violată voalat de alegerea dintre două rele, ciuntindu-i inocența de porc mistreț:
- S-o iau pe asta urâtă, spână, curvă și perversă care negreșit mă va ucide în somn?
- Sau să-l las pe Adiță să mă introducă în tainele unse cu lubrifiant ale Sodomei și Gomorei, integrându-mă prin părți intime în absolut?
Trecând mai departe peste clipele erotic-umede de o gingășie horror cu grave accente de comedie neagră și thriller muzical pe ritm de manele, în această decadă poporul român începuse a deveni om, cum frumoși și veseli îs oamenii la douăzeci și un pic de ani.
Mai o discotecă, mai o carte, mai un sexuleț, ce mai, meniu complet: vrem cultură, amor și pâine cu untură. Dar, mai frumos, poporul român descoperă ce-i aia viață și învață, între două beții cu vin contrafăcut și mici de câine, că responsabilitatea nu-i treabă ușoară.
Ei bine, da, copilul a crescut și și-a pierdut prima măseluță de minte:
Procurorii DIICOT au anunţat astăzi că deputatul Mihail Boldea (PDL) a părăsit România sâmbătă 17 Martie, trecând frontiera terestră.
Ce învățăm de aici, dragul meu popor? Că imunitatea parlamentară trebuie scoasă. Simplu. În trei zile, cât durează minim procedura, oricine poate ajunge pe un tărâm de vis unde extrădarea este doar un coșmar.
Bună dimineața. Cum ați dormit și ce ați visat? Eu am avut un vis ciudat în care, vai!, se făcea justiție în țara asta!
Intr-adevar poporul roman e un copil… inca… insa un copil care creste, incet, dar creste. In iarna asta practic e prima data (dupa 20 de ani) cand e constient de aceasta „crestere”.
Crezi? De ce?
Pot spune ca si eu in anul 1990 de-abia ma nascusem si eu eram un bebelus ca si poporul roman, de cand ne dorim sa fie facuta aceasta justitie? dar nimeni nu vrea sa faca primul pas.
În 1990 deja eram sătul de politică.
Pai e buna si vechimea asta la ceva , esti mai experimentat in politica poate intr-o zi o sa te rog sa- mi zici mai detaliat toate aceste legaturi:politica si poporul roman ca si eu trebuie sa cresc nu?
Nu sunt experimentat în politică.
„Tătucul poporului acestuia, Bunicuța Ilici dintr-un roman porcos scris de frații Lenin și Stalin Bolșevescu, a fost cel care, cu aspru-i tratament, l-a turbat de mic” …
Esti prea tare 🙂
Si DA, subscriu: imunitatea parlamentara este prost conceputa. Din pacate nu stiu daca vor fi schimbari in perioada imediat urmatoare.
Nici eu nu știu. Politicienii se cam opun sub pretextul că e an electoral deși, dacă ar trebui să facă ceva pentru ei, asta nu i-ar opri.
Orice popor are copii lui. fiecare generatie trebuie crescuta si educata. Si eu am avut un vis azi noapte cum ca se facea ca Romania nu mai era populata. si cand m-am trezit am cazut din pat.
Și eu aș fi căzut din pat, dacă aș fi visat așa ceva.
Ce vise utopice mai ai si tu… :))
Mi se întâmplă des.
Eu am visat…pe „evadatul” de Boldea ca pe unde dai..tot pe el il gasesti ma refer la tv…cine stie ce se petrece prin spate de ni-l tot arata astia!
Ai visat urât, deci? =))
Pai daca am fost imobilizat..m-am uitat la toate stirile care de fapt era doar una!:)) sic ateva violuri si omoruri!
Mai bine te uitai pe Discovery.