Prețul indeciziei

De fiecare dată când vă vine cam mare factura de curent, mai ales după câte vreo regularizare, să știți că plătiți factura indeciziei politice de la 1990 încoace. Toate guvernele, toate generațiile românești de până acum au avut boala asta: să rămână indeciși până când le ajunge cuțitul la os, după  care să se lase dezbinați de indecizie, după care să arunce vina exclusiv pe umerii altora după care, lihniți și despuiați, s-au pus pe treabă, că nu se mai putea altfel.

Mă uitam la un document obținut de WikiLeaks și ajuns în atenția publică în urma unui parteneriat de investigații organizat de aceeași WikiLeaks. România are semnificativ mai multă energie nucleară decât Armenia, dar producția de energie nucleară de la noi este la o treime față de Bulgaria sau Ungaria, și la o cincime față de Cehia, țări semnificativ mai mici din punct de vedere industrial sau populațional.

Nu spun că energia nucleară este bună sau rea, nu sunt expert, nu decid asta, dar cred că explică o parte din succesul economic al Franței cu ale sale centrale nuclear-electrice. Ei obțin 420 de miliarde de kilowați oră. Noi doar cinci. Dacă un kilowatt de energie electrică ar costa doar cu cincizeci de bani mai puțin decât unul obținut de termo sau hidrocentrale, n-am face mare economie la consumul casnic, dar la cel industrial s-ar vedea.

Îmi asum riscul de a spune următoarea imbecilitate: băieții deștepți din energie au sesizat nevoia agenților economici pentru energia mai ieftină și, cum statul nu s-a pus să facă centrale nucleare, convenindu-i acciza din ce în ce mai mare plătită de populație, aceștia s-au hotărât să furnizeze echivalentul: energie electrică mai ieftină, că laminorul nu te întreabă de unde-i dai electroni. Practic, dacă statul ar fi asigurat energia mai ieftină, n-am fi avut băieții deștepți pe cap. Sau nu la așa un nivel grotesc.

Oricum, mie mi se pare o aberație economică să ai inflație pe prețul energiei într-un secol în care se poate produce atât de multă energie, din atât de multe surse.  Da, știu, crește consumul, dar să fim serioși, tehnologia de producție există de 150 de ani. Deci unde e problema?

Exact, în indecizie. Pentru că a plănui o centrală electrică în 2030 este indecizie: am luat decizia să amânăm, pentru că nu am putut decide ceva mai ferm, fiind roși de indecizie.

Consumul de energie crește și va continua să crească cine știe cât timp, încă, de-acum încolo. Costul de producție va crește. Prin urmare, trebuie să crească producția. Dar cine să decidă? Și când? Când vom raționaliza energia la sânge?

Ce atâtea amânări? Ce atâtea fandosiri în timp ce noi plătim din greu energia care ar trebui să fie mult, mult mai ieftină? Păi să nu ne fie rușine?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.