Unul dintre motivele pentru care blogurile sunt bune și pentru care țara are nevoie de ele este că, din când în când, dai peste câte un articol de sociologie constructivă.

Iluminiștii, cei care au adus lumea din feudalism în epoca modernă, erau de două feluri. Unii erau iluminiștii criticiști care de atâta erau în stare, să critice: ba că nu-i buna aia, ba că nu merge ailaltă. Pe de altă parte, mai puțini ce-i drept, aveam și iluminiști constructivi, care atunci când criticau o chestie, veneau și cu soluții. Deci nu erau doar buni de gură, ci și inovatori.

No, acum uitați-vă în jur. Lumea nu s-a schimbat chiar atât de mult pe cât ne-ar plăcea să credem, în special în mediile academice din domeniul sociologiei. Acolo vedem că majoritatea sunt axați pe sociologie critică, pentru că au lașitatea (ce formulare!) de a nu-și asuma paternitatea unor idei altfel constructive.

Pentru a umple acest gol, societatea a creat nișa asta a articolelor cu teme social – constructive. De exemplu cum adesea scrie Zoso. Critică omul la greu, ălea, dar vine și cu soluții. La fel, alți bloggeri critică, dar vin și cu soluții.

Asta pentru că nevoia socială de soluții trebuie acoperită cumva. Iar literatura de specialitate, cum e și în cazul lucrării „Patrie de unică folosință” domnului Vasile Dâncu, se ocupă doar de sociologie critică, nicidecum de sociologie constructivă. Și, la naiba, cred că am avea nevoie.