Citesc ce aberații scrie generalul Mircea Chelaru și mă crucesc, mă minunez ca la un spectacol de surdo-muți în care aplauzele nu se aud, dar se simt dureroase ca niște bice pe un trup prea fraged pentru a rezista durerii sfâșietoare.

Am încercat, desigur, să-l menționez la Scurtissime, dar nu pot, profunzimea implicațiilor aberațiilor dumisale este relevantă pentru lumea mai bună pe care eu, imperfectul și incompletul – încerc s-o creez.

O mare de steaguri românești la Chișinău

Cel mai tare m-a enervat, ca să trecem direct la subiect, pasajul: „cele cinci elemente specifice, ele însele nu pot fi negociate vreodată: steagul, cântecul, portul, limba şi datina.”. Cum ar veni, acestea sunt valorile supreme ale autorului și a gloatei care este de acord cu el, iar mie mi se pare jenant.

Chiar nu putem avea alte valori, precum cinstea, hărnicia, generozitatea, toleranța, cultura, curiozitatea, omenia, bunătatea, calmul, educația, dăruirea, consecvența, conștiința curată, decența sau – chiar – bunul simț? Trebuie să ne mulțumi cu acele așa-zise valori?

Chiar este steagul valoarea noastră supremă? După părerea generalului:

1. „Steagul este locul la care te aduni când eşti în primejdie.”. Cum făceau civilii la Revoluție, când armata trăgea în ei?
2. „Steagul este simbolul puterii tale pe un teritoriu care nu doar că îl administrezi, dar care este proprietate de ţară!”. Da? Și-atunci de ce Moldova și Bucovina sunt rupte de la trupul Țării?
3. „Steagul este expresia obârşiei istorice care te-a consacrat în conştiinţa universalităţii.”. Mai de grabă, în conștiința universalității a intrat insurecția generală de la 23 August 1944, sau Revoluția – Puciul –  din 1989. Sau lagărele de copiii orfani ai anilor 1990 ori cerșetorii români de pretutindeni. În niciun caz în conștiința marilor popoare nu se află steagul nostru. Cum nu știu eu steagul republicii Burundi, așa nu-l știu alții pe al României.
4. „Steagul este expresia suverană a unei puteri legitime”. Pardon? Ce înseamnă putere legitimă? Marii torționari criminali ai intelectualității și elitelor românești au avut același steag, deși au fost ilegitimi. Or, legitimitatea purtării steagului vine din însăși gestul purtării steagului, ori mai este altceva acolo care să-ți dea legitimitatea, cum ar fi niște valori neprecizate de domnul general?
5. „Drapelul Naţiunii dă sensul luptei tale”. Nu. Pur și simplu, nu. Indiferent de cum ar arăta steagul patriei, aș lupta pentru aceleași valori. Nu steagul dă sens luptei mele, ci Patria. Sunt patriot, desigur, dar nu sunt orbit de patriotism. A fi patriot presupune și a vedea defectele țării tale și a încerca să le îndrepți.
6. (Drapelul, n.r.) „dă putere numelui tău”. Nu. Inteligența dă putere numelui meu. Sau cinstea. Sau verticalitatea, ori alte lucruri măsurabile. În niciun caz puterea mea nu vine dintr-un simbol ori din vreun misticism pueril. Nu steagul îmi dă mie putere, ci eu – în calitate de cetățean onorabil – îi dau steagului și țării putere. Și aici sunt mai multe înțelesuri.
7. „te face egal în faţa celor de-o seamă cu tine!”. Păi dacă-s de-o seamă că mine, nu suntem egali? Și, dacă nu suntem, de ce să fim egali, când putem fi mai harnici, mai buni, mai onești și mai toleranți, astfel încât să ne ridicăm deasupra tuturor?
8. „Pe la diferite primării steagul nostru este interzis sau pus de ziua lui, în doliu.”. Păcat. Nu steagul a murit primul, dacă e să fim în continuare onești, ci poporul a murit, lăsând orfan un steag și o țară.

Fotografie alb-negru-roșu, pentru evidențierea steagului

Cei 30% dintre pensionarii pe caz de boală fiind închipuiți, cei 30% dintre cei cu dizabilități fiind apți, cei 50% dintre intelectualii semi-analfabeți, cei 70% dintre medicii șpăgari și profesorii dezinteresați, cei 99% dintre politicienii corupți și – mai larg – toată prostimea ce zburdă liberă primprejur, toate astea și toți ăștia au ucis steagul, nu ungurii, secuii, sașii, tătarii, sârbii sau urșii polari.

Nu, steagul a fost ucis mișelește din interior, de fix aceia care acum ne conduc, foștii nomenclaturiști PCRiști ce – folosindu-se de armată – au preluat puterea de la niște puerili euforici, au transformat-o într-un măcel eroic iar victimele le-au transformat în eroi necunoscuți privați de justiție, amestecați sporadic într-o cohortă de 100,000 de eroi închipuiți creați de aceiași nomenclaturiști care astăzi ne conduc.

Problema României în acest moment nu o constituie vreo amenințare – ridicolă – separatistă. Problema cea mai gravă este că în România nu prea mai sunt români. Sunt unii, desigur, de se dau români doar cu flacăra patriotică afișată public ca un ecuson, dar care în întunericul anonimatului n-au făcut niciodată nimic pentru țară, mai sunt unii care se dau mari patrioți jurând cu mâna pe Biblie și furând cu o altă mână din sacul gol al bunăstării noastre.

Sunt unii care – în văpaia luptei pentru neîntinare națională – îl citează pe Putin ori alți bolșevici criminali, semn că nu cunosc și nici nu păstrează sfântă memoria faptelor istorice destul de recente, parcă înfrățindu-se cu marii criminali ai neamului românesc, într-un dezgust istoric profund și dureros ca un vierme gros în carne vie.

Și, desigur, mai sunt și unii români care nu se declară români sau care – mai presus de toate – se declară anti-români. Or, ce-i mai rău? Un boșiman care vrea să fie și să rămână boșiman, sau un român pentru care țara a făcut tot ce a putut, iar el luptă împotriva ei?

Efecte și decorații militare românești și străine

Pentru mine, steagul la umbra căruia stă un om nu înseamnă nimic. Raed Arafat este mai valoros pentru mine și pentru țară decât un patruclase extremist de patriot care le sucește gâturile ungurilor pe care-i prinde prin pădure.

Trebuie să înțelegem că avem nevoie de valori precise, corecte și universale, dacă vrem ca popor să ieșim din bezna dizgrației în care am căzut începând cu 23 August 1944, zi ce ar trebui declarată de doliu național – trebuie să ne orientăm spre valori concludente, dacă vrem să le oferim greutate pilonilor naționali, „cele cinci elemente specifice: steagul, cântecul, portul, limba şi datina.”.

Of, când vorbesc despre chestiile astea care mie îmi sunt atât de clare și așa simt că parcă latru singur la lună ca un lup bătrân și neputincios, când toate declarațiile patriotarde sunt aruncate fără acoperire…