Extrem de perseverent, nu altceva, pentru că insistăm la nesfârşit să facem nişte chestii care în ţări normale ar fi fost gata de mult. Exact, vorbesc despre infrastructură.

În primul rând astăzi am venit de la Timişoara la Petroşani şi m-am gândit la treaba asta în timp ce mergeam de la Timişoara spre Lugoj, pe un drum oribil, excepţional de oribil. Drumul acela european este în construcţie de 10 ani şi nu a fost niciodată complet finalizat.

De exemplu şi acum se lucrează la el (nu se toarnă asfalt sau ceva, ci cred că se lărgeşte acostamentul), ceea ce este, sper, bine, chiar dacă porţiunea dintre Tinişoara şi Recaş era aproape blocată din cauza lucrărilor, cozile ajungând la aproape un kilometru. Când am văzut treaba asta m-a lovit ideea din titlu. Cred că de 20 de ani cârpim la drumurile noastre astfel încât am ajuns să le avem într-un hal fără de hal, de aceea vin şi eu cu o propunere: mai bine să le refacă complet decât să le tot cârpească, pentru că o zdreanţă, oricât ai cârpi-o, rămâne tot o zdreanţă.

Cred că deja am consumat PIB-ul pe un an sau doi, în aceşti 20 de ani, fără rost, practic. Şi vorbim, totuşi, de nişte sume fabuloase, de ordinul zecilor de miliarde de euro, bani ce nu se regăsesc în infrastructură, bani aruncaţi pe lucrări făcute de mântuială, bani ce, în final, nu au ajuns la popor. Desigur, nimeni nu este vinovat pentru toate acestea, decât destinul, soarta şi pisica neagră.

Acum, având ceva mai mulţi bani, toată ţara este un imens şantier şi nu pot decât să sper că cei care ne conduc realizează faptul că suntem mult prea săraci pentru a mai face treabă de mântuială. Nu pot decât să sper şi să întreb dacă ştiţi vreun drum naţional sau european pe care să nu se lucreze. Eu nu ştiu nici unul.

Şi încă ceva: nu ştiu cum, prin ce minune divină, toate râurile pe care le-am văzut astăzi, multe, oricum, erau decolmatate! Să fie într-un ceas bun!