Nu știu care medic, întrucât ascult știrile cam pe sărite, a propus ca toți cei care ajung la urgență ca urmare a consumului de alcool sau de droguri să plătească costul tratamentului, sau să presteze muncă în folosul comunității.

Evident, ONG-urile, altfel nu prea active, din domeniu au sărit de fund în sus, că așa ceva ar putea duce la decesul pacienților, de parcă munca ar omorî sau ceva.

Lacrima Minișului

De fapt, n-am înțeles de ce cei care prin acțiunile lor risipesc bruma de tratament a comunității nu pot munci. N-am înțeles, este toxic să vopsești gardul, sau ăi este cuiva teamă că respectivii ar priza lavabila pe nas ca să se aburească?

Mie mi se pare că din ăia 10,000 de rătăciți care vor ajunge în program, dacă va fi, unii vor redescoperi plăcerea de a face ceva cinstit și, având alte preocupări decât statul degeaba, ar putea fi redresați.

Cu tărie (sic!) cred că oamenii care au preocupări, n-au vicii. Au pasiuni, plăceri, dar nu sunt copleșiți de vicii. De aceea consider că, pentru a-l ajuta pe un om să se lase de băut, trebuie să-i dai ceva de făcut și să-l recompensezi.

Astfel, sunt de acord cu propunerea formulată de, cred, Tudor Ciuhodaru și cred că cei care o critică sunt superficiali și lipsiți de experiența vieții.