Unii îi spun exces de zel

Unii îi spun exces de zel fazei ăleia cu polițiștii din Buzău care au amendat același om, în aceeași zi, de două ori pentru aceeași infracțiune (transport neautorizat de persoane). Eu cred că polițiștii și-au făcut datoria corect și complet, la maximum permis de lege.

Omul respectiv făcea transport neautorizat de persoane (să nu ne tragem pe fund și să o dăm în virginități de genul: dar de unde știm, etc). Și a fost prin și taxat de două ori. Așa. Aș fi făcut la fel. Jur că aș fi făcut la fel. Ba, chiar, cred că l-aș fi luat la mai multe declarații la secție, nu așa.

Din cauza piraților, firmele de transport au grave probleme în a menține unele rute profitabile și trebuie să mărească prețul biletelor (Deva – Hunedoara mi-e cea mai la îndemână), iar unele s-au și închis (Petroșani – Deva). Da, dacă cineva din Petroșani are treabă la Deva, nu prea are cum să ajungă decât, eventual, cu trenul.

No, eu aș vrea să le dau primă celor doi polițiști!

8 Comentarii

  1. articole copii 22 octombrie 2010 la 16:04 - Raspunde

    Si eu le-as da o prima. Ei doar si-au facut treaba si au facut-o bine!

  2. Florin 22 octombrie 2010 la 16:15 - Raspunde

    la faza asta chiar au fost corecti bravo lor

    • Robin Molnar 23 octombrie 2010 la 08:19 - Raspunde

      =D Interesant, lecția asta vine din Bacău… =D

  3. Verne 22 octombrie 2010 la 23:38 - Raspunde

    E Bacau bre !!

  4. lupeneanul 23 octombrie 2010 la 00:18 - Raspunde

    daca o sa fie singura actiune e exces de zel(pentru ca nu o sa aiba nici un efect), daca o sa fie mai multe, atunci poti spune ca isi fac treaba.

Lasă un răspuns la Florin Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.