La Zoso pe blog este o mică dezbatere despre asistații sociali și dreptul la vot. Acolo, o doamnă (sau domnișoară?) spune că asistații sociali oricum își vând voturile acelora care dau mai mult.

Din titlu cred că reiese clar faptul că, în opinia mea, votul este o licitație prin care dreptul la reprezentarea individuală este transferat către entitatea (candidat, individ) care oferă cel mai mult (de exemplu din punct de vedere al încrederii sau al speranțelor). Votul este un transfer al unui drept: acela de a alege și a fi ales. Transferul, evident, implică un schimb. De exemplu, la televizor s-a tot vehiculat ideea de contract social prea puțin băgată în seamă de media tradițională.

Ei bine, contractul social reglementează modul în care voturile, privite ca monedă, sunt convertite în nivel de trai, privit ca un serviciu oferit de stat. Iar ideea asta nu este musai nouă, mă hazardez a spune (întrucât nu sunt politolog). Invers, la fel, nivelul de trai este răsplata, privită ca serviciu, venită să echivaleze, să compenseze votul, privit ca investiție. La model micro-elementar, este ca la magazin: plătești pâinea (votezi), se face bon fiscal (un program politic), primești pâinea (nivelul de trai corespunzător).

Vreau doar să se înțeleagă că toți ne vindem votul aceluia care oferă mai mult. Așa este normal și așa și trebuie să fie, pentru că fiecare parte trebuie să primească ceva în schimb. Pentru unii, o găleată de plastic și un salam de mâna a treia este suficient. Pentru unii nu.