Gătind, de la gând la gând, pornind de aici:

Cei 1% care plecau în fiecare an, dacă stăm să ne gândim, trimiteau bani în țară mai cam de trei – patru ori mai mulți decât făceau aici, poate și mai bine. Deci aduceau în plus cam 3 – 4 % din PIB, de unde rezultă că este destul de probabil că cea mai mare parte a creșterii economice era, de fapt, rodul și drama oamenilor care plecau și-și ajutau familiile rămase în țară, banii nefiind o intrare de capital investit în producție, ci în consum.

Sursa

Am ajuns la concluzia că noi nu creăm bunăstare, ci exportăm sărăcie, cât or mai putea partenerii noștri externi tolera. Nu am creat mai mult, ci am primit mai mult care a rămas să se împartă la mai puțini, nu aveam o economie mai mare din case să plătim salarii mai mari, ci aveam mai mult acces la banii celor mulți plecați dincolo.

Cum ar veni, din comisioanele și din cheltuielile făcute de familiile celor rămași, ne-a picat și nouă câte un strop. Deci noi am fost amarul însingurării lor și am beneficiat din asta ca niște hiene într-o turmă și am uitat un lucru elementar: dacă dintr-o familie cu mulți copii, unul pleacă în lume să-și facă un rost, rămânând mai puțini la masă, familia aia nu devine mai bogată, pentru că doar își diluează sărăcia, nu-și sporește avuția.

De aici m-am deprimat, înțelegând că nu ne va fi mai bine câtă vreme politicienii nu vor înțelege sărăcia.