Astăzi mi-am luat lumea-n cap
Azi, orbit de soarele de afară, mi-am luat lumea-n cap și am plecat de la muncă la 16,30. Nu mă deranjează întâlnirile puse la ore dubioase, nu mă deranjează demonstrațiile tehnice puse seara, nu mă deranjează mai nimic.
Dar astăzi mi-am luat lumea-n cap și am ieșit de la muncă să mă plimb prin oraș, măcar o oră înainte să se întunece iarăși. Așa că am făcut tuleo de la birou. Am închis laptopul, m-am ridicat, am salutat și dus am fost.
Vesel și jovial am pășit afară din clădire când soarele, încă destul de timid, mă mai putea încălzi puțin, și am început a mă plimba pe aglomeratele străzi ale Clujului la orele de vârf, savurând fiecare moment.
Mă uitam în jur și n-am văzut nici femei și nici fete să aibă mărțișoare la vedere, în afară de o doamnă mai în vârstă, mă uitam la clădiri, la soare și-i zâmbeam a libertatea temporară pe care mi-o asumasem.
Vedeam pe străzi, pe bănci și prin magazine multe fete, multe femei și realizam că fiecare dintre ele reprezintă ceva foarte drag pentru cineva, poate iubita, poate sora sau vreo idilă ascunsă, ceva semnificativ, orice…
Mă uitam la oameni și-i compătimeam pe cei care, în loc să iasă afară la viață și la soare, se înghesuiau în mijloacele de transport în comun, pe cei care se grăbeau pe-acasă sau pe aiurea în loc să-și dedice cinci minute de respiro proaspăt și-i admiram într-un fel drăguț pe îndrăgostiții care se plimbau ținându-se de mână. Unii dintre ei încă mai aveau în priviri candoarea primei iubiri vinovate, ceea ce mi s-a părut dulce și drăguț.
În jur, unii ieșiseră, ca și mine, să se plimbe, sau mergeau pur și simplu spre casă pe o rută mai lungă decât cea uzuală, în timp ce alții au ieșit ca să cumpere mărțișoare pentru jumătățile lor mai drăgălașe. Curioșii, în schimb, umpleau centrul vechi și se hlizeau la tarabele cu design unic și produse făcute de mână, de la flori presate pe ceramică, la tot felul de alte obiecte de artizanat.
Astăzi Clujul a mirosit a cozonaci secuiești de m-a înnebunit de poftă, a ceaiuri de tot felul, a dulciuri de casă, a flori, a covrigi de la multele simigerii din centru, a mirosit a viață și a oameni și parcă tuturor primăvara care vine ne-a luat mințile.
P.S. Cât m-am plimbt pe stradă, cântam piese de la Metallica. Mai în gând, mai c-un pic de voce. Pe la The Unforgiven, două puștoaice care au recunoscut piesa erau toate un zâmbet.
Eu n-am mai purtat mărţişoare de când eram mică pentru că mi-era ruşine să fiu singura care poartă. Dar de anul ăsta am alte planuri. Mâine îmi caut un mărţişor aşa cum îmi place mie şi promit să-l port până în 9 martie. Am zis!
P.S. Nu-i înţeleg pe bărbaţii care cumpără mărţişoare pentru colegele de muncă. Azi am primit 4 bucăţi, toate 4 urmând a fi depozitate lângă cele din anii trecuţi. Dragi bărbaţi, e o risipă inutilă! Nu mai cumpăraţi mărţişoare decât pentru doamnele din viaţa privată (mamă, iubită, soră, etc.). Colegele voastre nu vor muri dacă nu vor primi mărţişoare de la voi. Ba chiar unele se vor simţi uşurate.
Da, cam asta ar fi ideea. Să nu mai luăm mărțișoare.
Şi la Oradea miroase deja a primăvară. Am luat-o şi eu la pas puţin, incomodat doar de tarabele cu mărţişoare din centru, nici nu mai poţi să treci de ei.
Eu îmi amintesc de tradiţiile din generală. Când se obişnuia ca fetele să le dea băieţilor mărţişoare de 1 martie iar ei să le recompenseze de 8 martie. O prostie. Adunam zeci de mărţişoare.
Interesant. La noi nu se făcea așa.
Robin a fost un rebel si totodata un romantic incurabil ;))
Da, chiar așa!