Azi, orbit de soarele de afară, mi-am luat lumea-n cap și am plecat de la muncă la 16,30. Nu mă deranjează întâlnirile puse la ore dubioase, nu mă deranjează demonstrațiile tehnice puse seara, nu mă deranjează mai nimic.

Dar astăzi mi-am luat lumea-n cap și am ieșit de la muncă să mă plimb prin oraș, măcar o oră înainte să se întunece iarăși. Așa că am făcut tuleo de la birou. Am închis laptopul, m-am ridicat, am salutat și dus am fost.

Vesel și jovial am pășit afară din clădire când soarele, încă destul de timid, mă  mai putea încălzi puțin, și am început a mă plimba pe aglomeratele străzi ale Clujului la orele de vârf, savurând fiecare moment.

Mă uitam în jur și n-am văzut nici femei și nici fete să aibă mărțișoare la vedere, în afară de o doamnă mai în vârstă, mă uitam la clădiri, la soare și-i zâmbeam a libertatea temporară pe care mi-o asumasem.

Vedeam pe străzi, pe bănci și prin magazine multe fete, multe femei și realizam că fiecare dintre ele reprezintă ceva foarte drag pentru cineva, poate iubita, poate sora sau vreo idilă ascunsă, ceva semnificativ, orice…

Mă uitam la oameni și-i compătimeam pe cei care, în loc să iasă afară la viață și la soare, se înghesuiau în mijloacele de transport în comun, pe cei care se grăbeau pe-acasă sau pe aiurea în loc să-și dedice cinci minute de respiro proaspăt și-i admiram într-un fel drăguț pe îndrăgostiții care se plimbau ținându-se de mână. Unii dintre ei încă mai aveau în priviri candoarea primei iubiri vinovate, ceea ce mi s-a părut dulce și drăguț.

În jur, unii ieșiseră, ca și mine, să se plimbe, sau mergeau pur și simplu spre casă pe o rută mai lungă decât cea uzuală, în timp ce alții au ieșit ca să cumpere mărțișoare pentru jumătățile lor mai drăgălașe. Curioșii, în schimb, umpleau centrul vechi și se hlizeau la tarabele cu design unic și produse făcute de mână, de la flori presate pe ceramică, la tot felul de alte obiecte de artizanat.

Astăzi Clujul a mirosit a cozonaci secuiești de m-a înnebunit de poftă, a ceaiuri de tot felul, a dulciuri de casă, a flori, a covrigi de la multele simigerii din centru, a mirosit a viață și a oameni și parcă tuturor primăvara care vine ne-a luat mințile.

P.S. Cât m-am plimbt pe stradă, cântam piese de la Metallica. Mai în gând, mai c-un pic de voce. Pe la The Unforgiven, două puștoaice care au recunoscut piesa erau toate un zâmbet.