Big Mamma S3x Machine

Sunt multe prostii pe care le poate face un băiat proaspăt devenit bărbat. Multe. Cred că orice om a avut momentele sale de pierzanie crâncenă. Puţini, însă, şi le asumă. Eu îmi asum greşeala şi astăzi am să vă povestesc o fază horror. Dacă vă greţăluiţi repede vă rog să nu citiţi.

Imediat după ce am terminat clasa a VIII-a am plecat la Bihor, unde am cunoscut o unguroaică, alături de care am devenit bărbat. Era frumosă, inteligentă şi tot. Desigur, la momentul ăla nu inteligenţa conta pentru mine. În fine, după vreo o săptămână vin acasă, în Petroşani. Şi am făcut o greşeală horror.

Nici nu ştiu dacă e bine să vă povestesc sau nu, dar simt nevoia să mă eliberez de acest păcat.

Fiind în Petroşani mă duc la un prieten care lucra la o uzină din oraş pe post de paznic, să mai treacă timpul, să treacă vara. Eram bărbat, eram mândru nevoie mare. Şi nehormonat, evident. Şi într-o seară, într-un moment de nebuinie şi lipsă de raţiune cruntă şi inimaginabilă, mă lipesc de una.

Fratele meu, era grasă, urâtă şi proastă. Ca să o descriu pot să vă spun aşa: 1,45m, 95 Kg, IQ 70,  părul negru şi unsuros, transpirată şi disperată după mine. Nu era nici măcar drăguţă la faţă sau ceva. Nu ştiu câţi dintre voi au văzut femeie fiinţă mai urâtă. Gândiţi-vă la cea mai urâtă femeie fiinţă pe care aţi văzut-o şi înmulţiţi cu 10. Şi tot nu vă apropiaţi de… urâţenia ei frumueţea ei interioară. Un picior crac o columnă de-a ei era mai groasă decât amândouă picioarele mele. De fapt ea era dublă faţă de mine, exceptând înălţimea, că io aveam atunci cam 1,65 – 1,70m. Când mi-a pus o dată mâna pe pulpă s-a făcut umbră. Am crezut că nu văd bine. Normal, hormonii m-au făcut să-i pun şi io mâna pe pulpă, de era să o pierd, mâna… Faza asta ar provoca impotenţă temporară unui bărbat normal. Sau orbire, stări de vomă şi chiar stare se şoc.

Dar toate astea nu contau atunci. Şarpele se cerea dresat, dacă mă înţelegeţi. Vreau să spun că de câteva ori am condus-o acasă, unde, noh, şi noi ca oamenii. Io mergeam, ea se rostogolea. Din cauza ei am învăţat să apreciez un săpun de calitate, care să miroasă frumos, un parfum bun, un spray ca lumea. A fost singura dată când am vazut cum arată budigăii. Da, am rămas un pic marcat de prostia asta. O partidă cu ea era ca şi cum aş fi făcut-o cu o babă de 60 de ani.  În pat nu puteam că se zbătea balena în ultimul hal, aşa că munceam pe jos, pe o pătură. Vreau să spun că s-a urcat odată pe mine de am dispărut tot. Burtoiul ei mă apăsa pe ultmiele coaste, sânii ei aproape că mă asfixiau. Până şi gura ei era urâtă. Decât s-o sărut pe buze mai bine o sărutam pe gâtul unsuros. Şi ca să fie horror-ul complet trebuie să spun că nu se epila. Deloc. Pe nicăieri. Cred că vă puteţi imagina mirosul şi dezgustul. Avea nişte liane la subbraţ de nu pot să descriu. Putea să se pieptene acolo şi să-şi lase cărare pe miloc. Mai jos nu mai zic cum era, că deja avea un fel de brânză acolo. Vreo 2 ani nu am mâncat peşte. Şi tot de-atunci dacă văd vreuna păroasă pe-acolo prin locurile esenţiale devin frigid instantaneu.

Şi acum îmi dă cu virgulă la numere întregi când mă gândesc. Era urâtă cu spume. Pe unde trecea ea se ofilea trotuarul. Oamenii întorceau privirea. Vreau să spun că Baba Cloanţa chiar există. Vă spun sincer, ea era. Când m-au văzut nişte prieteni cu ea prin oraş m-au aşteptat în faţa blocului să mă ia la bătaie că poate îmi revin. Dacă aflau mama şi cu tata mă dezmoşteneau. Chiar am văzut-o acum 5 – 6 ani când am mers la un prieten iar ea spăla scara… Oribil! Dacă mă recunoştea mă făceam de cacao cum nu se poate descrie.

Restul femeilor cu care am fost au fost mult mai frumoase. Din toată chestia asta am învăţat un lucru: Binike (adică io), niciodată să nu-ţi mai pierzi minţile, că sperii bătrânii, femeile, bărbaţii, copiii şi câinii pe stradă. Eram un fel de thriller de genul ăsta.

12 Comentarii

  1. 314ra2 23 noiembrie 2008 la 13:02 - Raspunde

    1. Şarpele are si un R;
    2. That\’s a dude damn it, cu p*** lu Heghet sa fie chestia aia o femeie ?!?!!?
    3. Hmm … e grav man. Deci la asta te gandeai cand te-ai uitat la emisiune ?

    • Robin Molnar 23 noiembrie 2008 la 13:14 - Raspunde

      😀 La ce emisiune? 😀

      A, şi o să corectez. 😉

  2. ice4you 23 noiembrie 2008 la 13:04 - Raspunde

    Urate amintiri :woohoo:

    Da bannerul ala tot nu l-ai facut 😛 Iti dau eu unul? 😀 :whistle:

    • Robin Molnar 23 noiembrie 2008 la 13:17 - Raspunde

      :0 Din păcate nu am avut nicio secundă disponibilă. Te rog să-mi trimiţi tu unul. 😉 Mulţumesc. 😉

  3. Mihai Todor 23 noiembrie 2008 la 13:59 - Raspunde

    Bah deci acuma stiu ca cineva trebuie sa le *&^% si pe alea ca altfel specimenele respective ar ajunge pe cale de disparitie… da pe bune… da-o ma dreq de treaba 😆

    Cred ca o puteai da in judecata pentru abuz de minori 😛

    Din "pacate" eu nu pot sa ma laud cu astfel de aventuri. :silly: 😆 Nu mi-au placut niciodata nasoalele. :X

    • Robin Molnar 23 noiembrie 2008 la 14:09 - Raspunde

      😀 Eh, am greşit, am greşi. N-am cum s-o mai dreg. 😀 Cred că ăla a fost un fel de viol consfinţit, cu repetiţie. Fapta s-a prescris, că au trecut o gârlă de ani… 😀

  4. 314ra2 23 noiembrie 2008 la 16:19 - Raspunde

    emisiune .. frustrat

    • Robin Molnar 23 noiembrie 2008 la 16:34 - Raspunde

      :woohoo: Nu ştiu de ce nu m-am prins la momentul ăla… :woohoo:

  5. underthebridge 24 noiembrie 2008 la 05:12 - Raspunde

    deci tu iti dai seama ca dupa ce am citit povestea asta nu o sa imi mai pot satisface nevasta o saptamana? die horror…die horror…cum zicea dexter.. :X

  6. underthebridgr 24 noiembrie 2008 la 06:29 - Raspunde

    u crazy mo-fo…
    😛

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.