Câteva note personale

  1. Nu sunt ipocrit, știu că am fost invitat la dezbaterea despre Discursul Instigator la Ură și pentru că uneori am un astfel de discurs, cum a fost recent.
  2. Personal, simt nevoia să fiu eficient. Dacă niște oameni fac o prostie, pot să le spun frumos, și să mă ignore, sau să le-o spun urât, să se supere, dar să cugete la ceea ce au făcut. Ați fi surprinși de faptul că de unii oameni, la supărare, se prinde ceva!
  3. În general, îi las pe alții să explice frumos. Uneori merge, sunt perfect de acord că întâi trebuie să încerci să explici cu frumosul și că de-abia apoi trebuie să explici și cu urâtul.
  4. Prostia este ca un tren. Ca să o oprești, sau măcar ca să încetinești acest tren, trebuie să te pui obstacol în fața lui. Chiar dacă te doare, chiar dacă te rănește, chiar dacă uneori te spulberă. Personal, simt o datorie gratuită față de pasageri, pe care încerc să-i țin departe de gări precum cocoon.ro, efemeride.ro, nașul.tv sau religie, atunci când aceasta nu mai oferă confort, ci suferință.
  5. Faptul că prostia se înalță semeț în jur este dovada clară a faptului că abordarea politicos-academică nu funcționează. Sau, cel puțin, că funcționează până la un punct, după care metoda educațională trebuie schimbată.
  6. Am salvat câțiva oameni la viața mea, am de gând să salvez și mai mulți. Pentru că pot.
  7. Vine un moment în viața fiecărui educator când trebuie să admită faptul că, de la un punct încolo, nu mai merge cu frumosul. Așa că trebuie să meargă cu urâtul, dar cumva trebuie să meargă.

Ei bine, eu sunt urâtul. Eu încerc să fac lucrurile să meargă înainte, atunci când ele nu mai merg înainte cu frumosul. Este logic de ce.

Un vechi proverb, sau răspândit dar, oricum, larg cunoscut, spune că cel mai mult doare zâmbetul celui care suferă. Până la un punct, așa este.  După care, să vedeți drăcie!, cel mai mult dor vorbele dure ale unui om blând. Iar cei care mă cunosc îndeajuns de bine știu că sunt un om de o blândețe largă, dacă sunt păstrat în sucul propriu al decenței.

Dar sunt și un om complex, care poate fi brutal în intenția sa de a face bine. Sunt un om plin de paradoxuri și este bine așa, pentru că paradoxurile sunt pentru oameni deștepți, întrucât proștii nu le văd, nu le sesizează, nu pricep dualismul bine-rău din rău și din bine, cred că totul este alb sau negru sau cel mult gri. Dar griul nu este nici alb, nici negru, nici ambele, ci un compromis cognitiv izvorât din lenea de a vedea mai departe de aparențe. Dar divaghez.

Ca atare, nu vreau să-mi cer scuze, logica mea este destul de bună: eu le vreau binele unor copii. Alții le vor binele unor părinți care, să zicem, vor binele unor copiii. Este îndeajuns de evident că eu, dorindu-mi direct binele copiilor, vreau ceea ce vor și părinții, doar că fără intermediar, ceea ce-i dă cu un ordine de mărime mai multă logică decât raționamentului care include părinții ca factor pentru bunăstarea copiilor? Eu, practic, elimin acel punct de plauzibil eșec al fericirii copiilor. Clasa a patra, maxim, cursul despre mulțimi…

Poate că logica este o brută, cu certitudine că logica poate fi o bâtă, dar avantajul pe care-l prezintă este că proștii n-o pot folosi împotriva ta.

Ca atare, pentru că logica poate fi o bâtă, deci ceva negativ, are nevoie de un avocat. Un fel de “avocatul diavolului”, ca să zic așa, capabil să le spună lucrurilor pe nume, chiar dacă într-un fel neplăcut, chiar dacă-și ridică în cap oameni de bună credință.

Știu că ar putea părea inedit, dar nu întotdeauna este logic să te comporți logic. Sau, dacă întotdeauna te comporți logic, de multe ori se întâmplă să pari ilogic, după cum transpare citind printre rânduri aceste rânduri. Gen: Cum să le vrei binele copiilor, dar nu și părinților copiilor? Nu este logic. Ba da, este foarte, foarte logic.  Numai că logica are mai multe nivele și contează cât de mult preferi să te aprofundezi în ea, întrucât logica nu este ca o baltă, te uzi un pic și gata, ci este ca un ocean, cu unele străfunduri de nepătruns.

Vă scriu, deci, aceste rânduri sperând că unii dintre voi vor înțelege de ce unii oameni blânzi aleg să fie brutali. Pentru că este logic să facă asta și nu altceva. Vă scriu aceste rânduri cu speranța că unii dintre voi vor înțelege de ce uneori oamenii buni aleg să facă și lucruri aparent rele. Este logic de ce: ca să îngropi securea războiului, trebuie să ții – totuși – mâna pe ea. Or, în funcție de cum și când privești…

În fine, după cum spuneam odinioară, mi-aș dori să fiu cel mai tâmpit dintre pământeni. Dacă ar fi așa, lumea asta ar fi un loc cu mult, mult mai bun. Iar eu sunt dispus să fac sacrificiul acesta. Pentru că este logic să fie făcut.

5 Comentarii

  1. Xtall 14 ianuarie 2016 la 12:05 - Raspunde

    Cel putin iti dai seama ca de fapt ajuți si întărești exact ceea ce vrei sa combați ? 🙂
    Nu ești mai eficient, chestiile de genul întăresc partea opusa, le confirma niște chestii iar la modul general asta înseamnă ca pierzi.

  2. florentina moldovan 14 ianuarie 2016 la 12:37 - Raspunde

    Despre asta vorbeam si eu. uneori, desi avem cele mai bune intentii , s-ar putea sa fim gresit intelesi. Eu te inteleg si in mare parte sunt de acord cu tine. Ideea e ca unii iau doar partea razboinica a lucrurilor,uitand esentialul . Xtall, nu cred ca e important daca cineva pierde sau castiga, important este sa castige societatea, copiii nostrii. Important este sa invatam din greseli si daca putem sa deschidem si altora ochii . Sunt convinsa ca Robin este un om de bine si ca are cele mai bune intentii si datorita lui si altor multi oameni de bine copilul meu va trai intr-o lume mai buna si intr-o societate mai sanatoasa.

  3. Xtall 14 ianuarie 2016 la 13:13 - Raspunde

    E o chestie credibilitate.
    Cand o comentezi agresiv, daca lucrurile stau altfel, nu mai poți sa îndrepți nimic din ce ai spus.
    Te-ai decredibilizat complet si nu te va mai crede nici… pe alte teme similare, dacă ce ai spus se dovedește a nu fi adevarat.

  4. florentina moldovan 14 ianuarie 2016 la 14:02 - Raspunde

    Xtall, e o chestie de demnitate! Daca iti dai seama ca ai apasat acceleratia mai mult decat este cazul si mai reduci un pic din viteza nu inseamna ca nu continui drumul….si acum, in general, fara legatura cu subiectul- iubesc oamenii care au puterea sa recunoasca atunci cand gresesc- eu in astfel de oameni am incredere. Acestor oameni egoul nu le-a alterat nici mintea si nici sufletul si au in continuare toata increderea mea si tot respectul meu.

  5. Robin Molnar 15 ianuarie 2016 la 11:10 - Raspunde

    Meditez la cele comentate. Mulțumesc!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.