Cum i-am greșit lui Freddie Mercury

Când, în 1991, Freddie Mercury a murit, copil fiind la doar nouă anișori, l-am urât pentru că era un poponar sidos și se trăgea pe fund. Și, culmea, mie îmi plăcea cum cântă.

Până la urmă, mi-au trebuit ani să înțeleg că l-am urât atunci pentru că îmi era mult mai ușor decât să-l iubesc în continuare, ca muzician, desigur. Îl uram atât pentru că a murit, cât și pentru că era homosexual.

Privind retrospectiv, fără a-i face vreo apologie că nu e cazul, cred că iubirea de care Freddie Mercury era în stare, față de bărbați, desigur, era mai pură și mai umană decât iubirile heterosexuale grotesc-grobiene ce se desfășoară actualmente în spațiul public.

În fond, felul lui de a cânta despre iubire îi atinge atât pe heterosexuali cât și pe homosexuali, ceea ce înseamnă că, totuși, Freddie a găsit secretul iubirii universale și l-a împărțit tutor.

Da, i-am greșit lui Freddie Mercury. Oare mă ajută cu ceva că mă spășesc?

4 Comentarii

  1. Florin Ruşanu 31 august 2011 la 09:35 - Raspunde

    Hai mă, aveai 9 ani ce dracu’…

    • Robin Molnar 01 septembrie 2011 la 07:51 - Raspunde

      Just, dar conștiința are căile ei misterioase.

  2. TNH 31 august 2011 la 17:18 - Raspunde

    Eu n-am auzit de Freddie Mercury decât după ce a murit. Ziceam mereu că-i foarte bine că a mai crăpat unul pe invers. De câțiva ani am început să-i apreciez vocea și muzica, iar acum îl am setat ca ton de apel.

    Cred că pentru a prețui unele lucruri la adevărata valoare e nevoie să te mai coci puțin la minte. Acum nu mai am nimic cu homosexualii care-și văd de treabă, ci doar cu cei care se exhibă pe stradă și pe la parade.

Dă-i un răspuns lui Robin Molnar Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.