Mi se pare semnificativ ceea ce vreau să spun ca răspuns la comentariile de aici, așa că prefer să scriu într-un articol ceea ce am nevoie să spun în apărarea mea, ca nu cumva cuvintele mele să treacă neobservate.

Adevărul este că și eu, dacă aș citi în altă parte despre Iliescu, m-aș îndoi serios de integritatea autorului, fie și pentru simplul motiv că intrăm într-un complicat conflict de idei și mentalități.

Problema mea, vizavi de chestiunea cu Roșia Montană, este că sunt prins între bun simț și furie ecologică și că, din acest motiv, singurul mod decent de a media problema este de a le ține partea oamenilor, nu naturii.

Asta nu mă face mai puțin ecologist, ci mă face un ecologist pragmatic și îndurerat, care nu-și dorește ca oamenii să treacă prin sărăcia prin care am trecut eu, pentru că la Roșia Montană sunt oameni care trec prin așa ceva. Asta-i tot, nu e niciun mare secret, nu e nicio recunoștință, nu e nimic altceva decât un vertical umanism pursânge.

După mine, oamenii trebuie să aibă prioritate. Nu animalele, nu pădurile, nu apele, ci oamenii. Dar nu în sensul de a le distruge, ci de a le exploata pentru minima subzistență a oamenilor. Și e decent ce zic. Fiindcă și Rainbow Warrior, nava-mareșal a flotei Greenpeace, este făcută din metal care a fost extras și prelucrat și la producția lui s-a poluat. Deci nu, nu sunt un ecologist extrem care să spună că de dragul Bufnițelor cu coadă vărgată trebuie să omorâm oameni sau să-i facem să sufere, însă înțeleg nevoia de natură, de frumos, de verdeață și sănătate.

Și, credeți-mă, plec de la Cluj la Petroșani ca să ies cu prietenii în natură, și când sunt în Vale ieșim în natură cred că în fiecare zi, pentru că mie nu-mi plac betoanele urbanului, la fel cum nu-mi place cianura sau fumul de cărbune.

Însă dacă am de ales între o exploatare cu cianură din care să se facă, oricum, o ecologizare a zonei și așa distruse, exploatare care să anuleze sărăcia lucie, și o amânare a ecologizării, concomitent cu o extindere epidemică a sărăciei în Apuseni, vă rog să mă scuzați, dar prefer prima variantă.

Nu e nicio ciudățenie, ci un pragmatism personal care îmi spune că oamenii au prioritate, același pragmatism care guvernează lumea modernă și care ne dictează că, așa cum e și firesc, putem avea grijă de natură numai atunci când nevoile primare ale oamenilor sunt asigurate.

Dacă n-am aplica acest pragmatism, altfel dificil de explicat și de stăvilit, fie n-am mai fi ecologici, și ne-am da cu bâta în cap singuri, fie am fi extremiști ecologici și am interzice toate activitățile care afectează mediul, de la transporturi, la internet și agricultură.

Numai că oamenii trebuie să mănânce.

De aceea, cred că sunt un om integru în fața principiilor care îl/mă călăuzesc. Și dacă ar fi să susțin un proiect minier, oriunde altundeva, aș face-o cu dragă inimă. Pentru că alternativa, condamnarea la sărăcie a oamenilor nevinovați, este o practică crudă și inumană.

Da, poate sunt naiv când consider că proiectul de la Roșia Montană este bun. Poate că sunt naiv când cred lucrurile se vor întâmpla așa cum e proiectul.

Dar să știți că sunt un naiv de bună credință.

Deci nu, nu m-am vândut pe un porc și o prună, nu am un lingou de aur ascuns pe undeva, pur și simplu cred că oamenii au dreptul la demnitate. Nu e corect?