Mai departe…

Recunoștința nu înseamnă plafonare, nu înseamnă stagnare și nici sacrificiu, ci este o formă de expresie a unei trăiri interioare, cum este cuvântul sau privirea.

Cuvântul spus nu poate fi retras, privirea galeșă duioasă nu poate fi uitată, la fel cum nici recunoștința nu poate fi ștearsă. Dar în viața fiecărui om vine un moment când trebuie să lase în urmă cuvintele și privirile și să meargă mai departe.

Așa și eu.

Ei, întrucât așa e civilizat, și la HP, ca și la alte companii, este obiceiul decent să le dai oamenilor cu care ai lucrat un e-mail în care să-i anunți că pleci.

Așa și eu.

Și m-am tot fâstâcit, neștiind ce și cum să scriu, să nu se înțeleagă altceva, mai ales că un cuvânt nu poate fi retras, și n-am găsit de cuviință decât să reproduc mai jos e-mail-ul dat de mine. În engleză, desigur.

From: Molnar, Robin Nicolae
Sent: Wednesday, December 12, 2012 11:10 AM*
To: ***
Subject: And That’s The Way The Story Goes

December 12th, 2012
Cluj Napoca

Dear all,

It all started more than three years ago…

I was 27, fresh out of school (Master’s degree), unemployed and still living with my parents in a cozy, coal-mining town up in the Transylvanian Alps, with little to no hope of getting a good job, with the financial crisis and all, suitable for my education and skills, taking any petty job I could find so that I could, at least, sustain myself and I find it fair to say that my career really started in the ditch, digging the rocky soil with the pickax or the shovel, switching tools every other day (for diversity, you know). At that point, my life was like some art nouveau play that I no longer care to detail.

But I was fortunate to being offered o good job, junior QA engineer, in a big city, Cluj Napoca, working for a good, big company, Hewlett Packard. To this day, I am humbly grateful to George M., among other people, for this all.

It was the chance of a lifetime, I took it and I am very grateful for what I was being offered, vowing to myself (to) do the best that I can, for as long as I can. Expressing my deepest gratitude through my work, if you will, because HP really changed my life and made a difference that mattered.

Unfortunately, I didn’t know many people here, in Cluj, money was short, and I couldn’t – by myself – find a safe place to stay and all that is required for a worker.

But I was again fortunate, as some gal that I used to know in high school asked her in-laws to take me in, and they did, inviting me, a complete stranger to them, into their home and their lives, offering me a nice, warm room, a bed, my own small bathroom and their computer to share. And I was – again – grateful for that, not being absolutely sure – at that point – that I could have done the same for somebody else. I would, now.

Furthermore, I was fortunate to get help from the senior engineers that I started to work with: Bill W., Joe W. and Meechai K. – just to name a few – and they were kind enough to ramp me up on things that I never really heard of, helping me grow as a professional and as a human being, always finding the time and the patience to answer any and all questions that I could have had. Thank you, no one could have hoped for more!

Moreover, I was also fortunate to our working together, dear colleagues, and I learnt a lot – both personally and professionally – from you, the entire SA, some of the *****, some of the BSAE, Support teams, and beyond. I am grateful for all that you taught me and I especially need to mention here: Aurelian, Cosmin, Andreea S., Mihai C. and Radu – just to name a few. Thank you! I must assure you that all this was meaningful to me and that I truly am grateful for it all.

You really are a team of good, hard working people and it was an honor and a privilege working with you here, at HP.

But as life goes, so the story does, and I will pursue another opportunity, outside of HP, my last day here being December 31st, although I will only be in until Friday, December 14th, taking a longer vacation and reuniting with my family and my friends back home for the winter holiday. I am looking forward to that reunion and the new start, as well.

Thus, should you feel you need me doing something for you, please let me know as soon as possible, so that I can make it matter to you as well.

Farewell and, to my fellow QA engineers, good (bug) hunting, as submariners used to say.

Humbly yours,
Robin

No, cam aia e, de Sfântul Nicolae (onomastica mea) am semnat contractul de muncă cu o altă companie, urmând să încep munca în Ianuarie 2013, după un binemeritat concediu de trei săptămâni. Desigur, probabil că în a treia săptămână de concediu mă voi plictisi de moarte, ceea ce este un lucru bun, pentru că după aceea voi avea șansa să învăț o groază de lucruri noi. Iar eu simt că întineresc de fiecare dată când mai învăț câte ceva.

P.S. N-am prea scris în ultimele săptămâni pentru că sunt, pur și simplu, foarte obosit și pentru că am mai pus ceva la cale, dar detaliile despre asta vor veni în curând, după ce voi obține de la oamenii cărora le plănuiesc ceva, reacția pe care mi-o doresc…
__________
* Puteam să fac o glumă proastă și să-l trimit la 12:12 în data de 12/12/12. Mi-a dat prin cap…

3 Comentarii

  1. Mihai Todor 17 decembrie 2012 la 19:59 - Raspunde

    Ce mai pui la cale, bre? Îți muți blogul pe un cluster Raspberry PI? 😛

    PS: Nota de la sfârșit e cam în aer, că ai uitat să o inserezi în articol 😀

    • Robin Molnar 17 decembrie 2012 la 20:13 - Raspunde

      Nota de la sfârșit are de-a face cu data și ora la care am trimis mesajul.

      • Mihai Todor 17 decembrie 2012 la 20:19 - Raspunde

        Nu am văzut nici o instanță de “*” prin text și de aia mă întrebam 😛

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.