O zi din viața unui ateu

Mă trezesc dimineața să-mi fac tabieturile, scrisul pe blog, dacă am suficiente idei din care să aleg. Dacă nu, dorm. Odihna stimulează creativitatea, iar creativitatea este singurul motor al blogului, după ce am scris aproape zece mii de articole. Desigur, este plăcerea de a scrie și disciplina de a programa articole, este expertiza distribuirii resurselor – unde resursele sunt articolele și ideile, dar totul, totul izvorăște din creativitate.

Nu mă rog când mă trezesc și nici nu-i mulțumesc niciunei zeități pentru o nouă zi, nu mă cred centrul universului – să am aroganța că Divinitatea și-ar apleca urechea la mine – și, în general, mă simt la fel de important pentru umanitate precum este un fir de nisip în deșert.

Desigur, asta nu mă descumpănește. Știu că avem doar o viață și încerc să nu rănesc pe nimeni, încerc să ofer mai multă toleranță decât primesc și încerc să-i iau pe oameni așa cum sunt. Ba, chiar, dacă îmi sunt apropiați, îi dezbrac de Dumnezeu și-i privesc în toată frumusețea lor imperfectă. Și-i iubesc, și-i ador și nu mă simt nici arogant și nici superior lor, credincioșilor, în vreo manieră.

Ateismul nu ține de inteligență, cum nici agnosticismul sau religia nu ține și, oricum, indiferent de religie – sau de lipsa acesteia – oamenii sunt frumoși ca niște gheomotoace de emoții și speranțe cu care pisica întâmplării se joacă în bătaia soarelui primăvăratic.

Mă trezesc dimineața și nu mă simt singur în univers, nu mă simt nici orfan și nici stingher, rupt de lume. Mă simt conectat la aceasta întocmai pentru că înțeleg că avem o singură viață și încerc să o fac să conteze și pentru alții, nu doar pentru mine.

După ce citesc un pic, sau după ce scriu un pic, încep să mănânc. Întâi, cum ar veni, vine hrana pentru minte, hrana pentru suflet și, doar apoi, cea pentru trup, dacă timpul o permite. Dacă nu, dau niște ochi ai dracului către niște comercianți care-mi oferă niște otrăvuri aproximativ hrănitoare și complet lipsite de Dumnezeu, în drum spre muncă. Și mănânc pe fugă la muncă, aia e.

Pentru mine e mai important să gândesc, e mai important ce gândesc, decât ce halesc.

Știu că micul dejun este important, dar pentru mine cel mai important este să trăiesc prin gândurile mele, prin ceea ce pun pe blog, pe Twitter sau pe Instagram. Cum să spun? Pentru mine, nevoile de bază sunt ignorabile, în timp ce emoțiile superioare îmi sunt indispensabile.

Ajuns la birou, îmi fac treaba cât pot de bine, în condițiile în care nu-mi propun o testare perfectă, ci o testare rezonabil de bună între cost, efort și calitate.

Din când în când, mai iau câte o pauză ca să mă regăsesc. În general, lucrând cu aspecte tehnice, câteva minute pe oră mi le dedic regăsirii. Ba mai pun o poză pe Instagram, ba mai scriu o poezie, ba îmi flexez creativitatea cu altceva decât cu testarea, orice, câtă vreme creativitatea este implicată.

Creativitatea, pentru mine, este fundamentală, întrucât este unealta cu care pot elegant să mă deschid înspre lume.

Înjur, mă enervez, îmi pierd răbdarea, sunt incomplet, imperfect, uneori sunt imposibil dar, prin creativitate, încerc să mă exprim într-o manieră care să nu fie ofensatoare la adresa celorlalți.

Înțeleg că unii mă văd ca pe o ciudățenie a naturii, ca pe unul care a evadat din Matrix, sau ca pe un răzvrătit împotriva lui Dumnezeu ori, de-a dreptul, ca pe un mic satanist/ anticrist pornit să facă rele în lume. Îmi cam stă în gât treaba asta.

Pe de altă parte, nu duc o luptă de propovăduire a ateismului și nici nu încerc să convertesc creștinii în credincioși.

Știu ce luptă grea trebuie să dea un om ca să iasă din lanțurile religiei și, de-abia de curând, am reușit să mă las de obiceiul de mă ruga noaptea. Pur și simplu, nu puteam să mă rup din meteahna aceasta de teama că, dacă mă opresc, chiar dacă nu există Dumnezeu, o coincidență ar putea face ca ceva rău să le se întâmple celor apropiați.

N-a fost cazul.

Dar cum iei o astfel de decizie, de a sări din neantul credinței în neantul certitudinii că omul este doar un drob de carne și suferință?

Mă rog, dacă mi s-ar fi întâmplat mie ceva, mi s-ar fi părut firesc  – e normal ca fiecare să tragă ponoasele acțiunilor proprii – altfel… Revenind.

După ce ies de la serviciu, fie mă duc la cumpărături, de obicei la Kaufland ori Lidl sau, când am chef să conduc, la real-, Hypermarket unde mănânc și o ciorbă, fie merg la plimbare.

Mi-ar plăcea să am o interfață neuronală între internet și creier, să pot munci intelectual și în timp ce fac sport. Dar nu este posibil. Așa că recent mi-am luat un telefon mai inteligent decât iPhone-ul meu 3G, cu care să simulez că sunt online, în timp ce, de fapt, respir viața orașului prin fiecare por.

În relația cu umanitatea, la stadiul ei actual de dezvoltare, un ateu este precum un câine bătut care-și iubește, până peste poate, stăpânul agresor.

În acest spectru, dragii mei, se desfășoară o zi din viața unui ateu: oamenii sunt căpătâiul, motivul și dorul. Totul începe și se termină cu oamenii. Ei sunt motivul pentru care lumea este frumoasă – iar nu vreo ființă transcendental – iluzorie. Și tot ei sunt și dorul. De viață. De iubire. De prietenie. De acceptare.

Seara, la fel, tabietul meu este să caut articole de programat pentru zilele următoare, să am cu ce vă omeni când îmi călcați pragul.

Nu prea mă uit la filme, nu mă forțez să mă uit la un film, dacă începutul nu-mi place, mă uit doar la Știrile ProTV – când nu bagă pseudo-știri cu țigani – și, în rarele seri când mă uit la câte un film, mă uit la pay-per-view, la Voyo sau Seenow.

Noaptea, când mă pun să mă culc, nu mă mai rog,. Mai am tendința de a-mi face cruce înainte de a ieși din casă, dar mă opresc, rațiunea mă face să-mi dau seama de inutilitatea gestului. Ah, da, noaptea dorm. Nu am coșmaruri, de obicei nu-mi amintesc ce visez, iar când visez, am posibilitatea de a controla visul. Și, da, am – uneori – și vise repetitive care mie-mi spun că-n tumultul sufletului meu am reușit să revin într-un anume loc unde, odinioară, eram în echilibru.

Nu sunt mâțâit, dar uneori – inconștient – c-un mieunat îmi chem gheruța lângă mine, sunt un pupăcios nepereche și aș merge și pe Lună pentru un pic de guriță. Iubesc, deci, trăiesc, cânt – îmi place să cânt – și mi-e dor să dansez. Mi-ar plăcea să dansez, într-o seară de vară la o terasă, pe muzica Alexandrinei. Din păcate, gheruței mele nu-i place să danseze, așa că nu am o viață perfectă, sunt privat de unele chestii, dar sunt binecuvântat cu altele.

O zi din viața unui ateu, deci, nu diferă de o zi din viața unui non-ateu. Prea puțin din ceea ce trăim din punct de vedere mistic ne influențează zilele. Dacă n-ar fi așa, am fi niște slugoi habotnici, lipsiți de viață și lipsiți de curajul de a iubi sincer, sau de a displăcea sincer.

Nu calc oamenii pe stradă, înțeleg profunzimea coincidenței de a fi aici și acum, nu mint, nu fac năzbâtii necurate și îmi asum tot ceea ce fac, bun și rău, fără să sper în vreo recompensă sau vreo iertare nemeritată. Pur și simplu, nu am nevoie de Dumnezeu ca să exist, cum nici El n-are nevoie de mine pentru a exista în imaginația celorlalți.

Put și simplu, îmi asum tot ceea ce trăiesc, bun și rău, fără a intermedia vina sau meritul, îmi asum bunele și relele și lucrez în continuu pentru a mai estompa din rele. Adică sunt responsabil și etic. Cam așa este viața unui ateu.

4 Comentarii

  1. Nell 17 mai 2013 la 13:38 - Raspunde

    Pare o viata echilibrata si linistita. Parintii, bunicii tai au fost credinciosi?

    • Robin Molnar 18 mai 2013 la 10:35 - Raspunde

      Cred că da, este o viață echilibrată. Părinții n-au fost practicanți deși sunt un pic credincioși.

  2. Laurentiu 19 mai 2013 la 18:54 - Raspunde

    Sa mai imi spuna mie careva ca echilibrul in viata nu e important. Ce sa zic, felicitari pentru rezultatele obtinute si viata lunga!

    • Robin Molnar 20 mai 2013 la 09:23 - Raspunde

      Echilibrul în viață este cel mai important. Nu poți avea o viață bună fără echilibru.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.