In categoria: Personal

  Ei bine, asta am eu cu BOR

BOR cere respingerea legii parteneriatului civil. Coaliţia pentru familie plusează: Cei care trăiesc în concubinaj sunt mai săraci şi mai puţin educaţi. Gândul În acest moment eu sunt plecat din țară, dar dacă am vreo urgență, doar prietena mea, cu care am o relație stabil

  Normal că sunt furios, hoților!

Până acum, TVA-ul delegațiilor mele externe din acest an a fost de vreo 5,000 de lei. Doar pentru că sunt român am plătit acești bani, munca fiind prestată extern, adică unde nu avea nicio legătură cu statul român. Ce am primit de banii ăștia, hoților!? 

  Gânduri de călătorie – 18 Februarie 2018

Laptopul, tableta și telefonul pune -le într-o ladă de control. Geaca și ghiozdanul într-alta. Nu am lichide. Ridică mâinile și stai nemișcat. Lasă mâinile și stai nemișcat. Ia loc pe scaun, că poate ai obosit după cursa de șobolani. Te-ai descălțat? Bun, stai să te caut

  Câteva gânduri răzlețe

Nu sunt în țară dar, dacă aș fi fost, m-aș fi dus la protest. Chiar și cu beteșug pe stânga, cum sunt acum. La ultimul protest la care am fost, cât încă eram în țară, am învățat despre paradigmele sociologice din educație. Nu prea mult, din păcate, pentru că erau într

  Întrerup programul meu de vineri

Eu sunt un animal al obiceiului, iar obiceiul meu de vineri este să ies de la birou, să-mi cumpăr lapte și bere, și să mă relaxez și mi-este foarte greu să mă detașez de acest obicei care are o simbolistică specială pentru mine: am muncit toată săptămâna bine, acum este ca

  Culmea dubioșeniei auto

Ultima dată am pornit mașina pe 8 Ianuarie, la -11 grade Celsius. Ieri, adică pe 21 Ianuarie, m-am dus să o pornesc și, culmea!, a pornit, după aproape două săptămâni de frig și ger.

  Gânduri de călătorie – 20 Ianuarie 2017

Tura asta am fost verificat în bagajul de mână atât la dus, cât și la întors. Se pare că trebuie să mai reduc din bagaj. Mai mult, la Manchester, ofițerul de securitate mi-a cerut voie să se uite prin bagaj. Cu ce rost? Puteam spune nu? Sau era doar politețea britanică? Mă g

  Gânduri de călătorie – 14 Ianuarie 2017

La lăsarea serii, cete nenumărate de tineri au ieșit în pub-uri, cu toții fiind relaxați și veseli, așa cum poate mai des ar trebui să fim și noi. În multe pub-uri nu se pune muzică, pentru ca oamenii să povestească, să se simtă bine și să consume mai mult din mai multe (

  Gânduri de călătorie – 13 Ianuarie 2017

Uitasem cât de drăguți sunt oamenii pe aici. Practic, noi suntem din altă galaxie. Sau, dacă am fi din Star Trek, românii cu siguranță ar fi Ferengi. A nins aseară pe aici, nervos, cu fulgi mari, viscolit, fără a se depune. Ninge și acum, dar nu s-a depus deloc. Ar fi interesan