A fost mişto de tot azi pe Normandia. Am ajuns la autocar şi, evident, n-am avut loc. Aşa că am reuşit să merg fără. Şi a fost mişto de tot. În primul rând autocarul a fost plin de gazele de toate vârstele şi culorile capilare. Cam ca produsele în supermarket, adică la alegere.

Fiindcă n-am avut loc am intrat printre ultimii, să nu-i incomodez pe cei ce au avut rezervare. Aşa că m-am pus în spatele autocarului. Şi tot acolo erau şi alţii fără loc aşa că, la invitaţia cuiva, m-am aşeza şi eu. Acolo, frăţie, era o olteancă înnbunitor de bună, nu aşa. Bună cu spume. Să-ţi baţi copiii, nu alta.

Vreau să spun că de-acum încolo voi merge cu autocarul vinerea. Dar să revin la olteanca fierbinte. Era minionă, pe la vreo 1,55 metri inălţime, subţirică, brunetă cu ochi albaştri, bronzată (la solar, ieri în 12 minute şi în zilele precedente câte 8)  pantalonaşi scurţi şi deschisă la minte şi la comunicare. La un momen dat asculta muzică la un Sony  Ericsson (prin căşti, evident). Şi cum stătea ea relaxată cu picioarele extrem de frumoase cumva întredeschise numai ce îşi lasă telefonul pe pelvis. Am crezut că mor! În momentul acela îmi doream să fiu un nenorocit de telefon (de fapt era chiar OK).

Nu cred că există vreo femeie perfectă, dar ea era pe aproape. Foarte aproape. Pielea ei era perfectă (la cei 20 de ani mi se pare normal), avea un năsuc obraznic, fundul perfect, etc. Nu pot să o descriu cum trebuie pentru că numai gândindu-mă la ea ca să o descriu mă apucă pandaliile. Să nu mai spun ce privire avea, că te răscolea prin suflet, nu altceva.

Ne-a lăsat mască pe toţi masculii! A, a nu se înţelege că era sigura gazelă, nu. Asta a stat cu noi, pe bancheta din spate, în colţul vesel, unde un oltean şi cu mine eram maeştrii de ceremonie. A fost beton! Mai vreau.