Pe undeva, ceva am făcut greșit

În general, muncesc în jur de șaptezeci de ore pe săptămână. Pe lângă cele patruzeci de ore pe săptămână petrecute la muncă, mai petrec încă peste treizeci de ore pe săptămână pentru mentenanța acestui website.

De exemplu, într-un weekend precedent am reorganizat o parte din galeria foto la nivel de fișiere de imagine, iar întreaga consolidare a galeriei foto a durat trei weekenduri, în timp ce întreaga refacere nu este încă totală. După o mie de ore de muncă.

Pe lângă asta, îmi place să scriu și, atunci când consider că am ce, o și fac. Ideea este că, după opt mii de articole, simt că am din ce în ce mai puțin câte ceva proaspăt de spus. Începe a-mi părea că am scris tot. Sau că, în mare parte, cam asta am avut de spus.

Firește că nu este așa și că mereu va mai fi câte ceva de spus și de clarificat. Firește că, pe măsură ce site-ul crește, cere din ce în ce mai multă muncă. După aproape cinci ani de existență pe internet, volumul de muncă depus pentru acest website trece de pragul a zece mii de ore.

Zece mii de ore în care puteam să fac altceva, puteam alege să… Dar nu, nu vreau să ajung într-o zonă a reproșurilor aduse eu-lui meu. În fond, el este unul dintre cei ce – din ce în ce mai puțin neobosit – muncește pentru menținerea în viață și sănătate a acestui website.

Sunt mâhnit.

Sunt mâhnit că Google a considerat că mă țin de practici necurate în ceea ce privește linkurile externe de pe site, și m-a penalizat la sânge. Deși, după părerea mea, făceam ceea ce face toată lumea și aveam – cred eu – un comportament web normal, fără excese și cu cât mai puține compromisuri.

Metoda asta pare să fi funcționat bine multă vreme. Dar recent a dat un rateu înfiorător când am primit PageRank 0 sau N/A și când mi s-a spus că o parte din conținutul meu este scos din Google.

Dincolo de orice justificare tehnică a unei astfel de sancțiuni, simt că tocmai mi s-a dat cu piciorul la cele zece mii de ore de muncă depuse pentru a crea un conținut îndestulător. Dincolo de orice standard de calitate, simt că webmasterul normal și-a luat-o la gioale, în timp ce spammerii își vor vedea în continuare de treabă, nestingheriți.

Sigur, s-au făcut greșeli de ambele părți. Eu am greșit acționând în virtutea unui „val” cultural. Am greșit vânzând un link – oh, ce faptă abominabilă! – pe site-ul meu,la fel cum și Google are linkuri sponsorizate în căutări, iar apoi am greșit că am fost generos și am pus linkuri fără nofollow către toată lumea.

De aseară, asta s-a schimbat. Urmează să le dau e-mail-uri la toți amicii din blogroll, să știe ce s-a întâmplat. Și o să le ofer și un link spre acest articol, sperând că vor înțelege și că vor acționa. Nu pot, deci, decât să sper.

Despre motivele pentru care Google a preferat să sancționeze în loc să-și potrivească algoritmul cu situația din teren, prefer să nu vorbesc. Despre motivele pentru care Google a preferat să sancționeze un site cu conținut – poate nu premium, că a face pipi pe Jurnalul nu e chiar de bonton – și să-i lase în pace pe spammeri, prefer să nu speculez.

Pe de-o parte, știu că am fost prost, pe de-o altă parte – însă – simt că am fost abuzat, iar asta mă revoltă până peste poate.

Asta este, poate mâhnirea asta o să-mi treacă deceniul acesta.

15 Comentarii

  1. D-Petre 08 august 2012 la 08:34 - Raspunde

    Mi-am „furat-o” si eu acum o luna iar nemultumirea mea a fost ca Google e mult prea succint in instintarea trimisa.
    http://www.d-petre.ro/blogosfera/linkuri-neobisnuite/

    • Robin Molnar 19 august 2012 la 14:43 - Raspunde

      Da, păi mare spammer ești tu, cu ai tăi 10,000 de unici pe zi… =)) Sau eu, desigur.

  2. ice4you 08 august 2012 la 08:45 - Raspunde

    Eu si gogu nu mai avem de multa vreme o relatie. Macar tie, nu iti mai indexeaza continutul … da ai blogul … mie mi’au oprit cu totul accesul la unul gazduit de ei … nici in ziua de azi nu am primit vreo explicatie sau motiv pentru care au facut asta, in ciuda incapatanarii mele de a le trimite in fiecare luna cate un mesaj la feeadback.

    Am zis/scris eu de multa vreme ca gogu s’a transformat in nazistul internetului! Pe mine unul nu ma mai mira nimic … tot ce imi doresc este sa prind ziua cand le voi vedea decaderea … care a si inceput (http://ingerisidemoni.ro/blog/?p=5993) … pe ici … pe colo! 😀

    • Robin Molnar 19 august 2012 la 14:44 - Raspunde

      Da, îmi amintesc. A fost urât de tot ce ți-au făcut!

  3. Mihai 08 august 2012 la 17:35 - Raspunde

    Pfff multi au avut probleme in ultimul timp cu Google.. mie mi-a aruncat in spate cateva site-uri dar din fericire continutul a ramas la fel.

  4. brontozaurel 08 august 2012 la 19:24 - Raspunde

    People should write for people, not for search engines.

    • Bogdan 08 august 2012 la 22:29 - Raspunde

      Şi eu mă lupt încă cu Google şi cunosc mult prea bine sentimentul de şut în ouă pe la spate de la măreţul „goagăl” pentru o muncă de 5 ani. E ceva sublim! 🙁 mai ales când vezi partea de spammeri şi „site-uri penale” rămasă neatinsă.

    • Robin Molnar 09 august 2012 la 08:12 - Raspunde

      Of course, dar nu despre asta este vorba. Desigur că am scris pentru oameni, problema nu este aici, ci în faptul că – aplicând același model de afaceri ca și Google – eu am fot penalizat.

    • Robin Molnar 19 august 2012 la 14:48 - Raspunde

      Dar nu am scris pentru motoarele de căutare ci am construit sie-ul astfel încât conținutul să fie găsit.

  5. brontozaurel 13 august 2012 la 10:16 - Raspunde

    Beculete de alarma. Atitudinea asta imi seamana cu

    „Da’ de ce, ca si ala face si chiar mult mai rau…”

    Uitat in curtea altora si aratat cu degetul pe altii doar ca sa ingrijesti propriile frustrari…

    • Robin Molnar 19 august 2012 la 14:55 - Raspunde

      Nu e cazul. Când, la matematică, aplici aceeași teoremă ca ăla de ți-o predă, dar rezultatul tău ți se spune că e greșit…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.