Mă uitam la TV cu ceva vreme în urmă şi cum butonam eu la telecomandă, pentru că şi mie îmi place să cred că pot controla ceva de 18 de centimetri (din nişte bancuri misandre), aud o voce foarte frumoasă ce mă făcuse să merg cu gândul destul de departe.

Plus că era tânără şi drăguţă. Ce mai, era OK. Aşa că stăteam şi-o priveam cu jind, cu patos, imaginându-mi fel de fel de chestii adulte, când am constatat oripilat că era prezentatoarea unei emisiuni religioase cu titlul Prietenii lui Isus (pe ea o cheamă Cristina).

Stăteam eu şi mă gândeam, oripilat: bă, ce minte bolnavă am. Numai la prostii mă gândesc! Nu urâţi să păţiţi chestii de-astea oribile?