Termos cu cifru

Mi-e teamă că sufăr de o chestiune delicată, întrucât nu-mi place să-și bage cineva botul la mierea mea și să umble cu lucrul meu, pentru că eu judec anumite chestii în sfera principiilor.

Astfel, mă disperă la curme colegii de birou care-mi “tivesc” laptele și se lipesc de el în cafeaua lor. Din punct de vedere principial, simt că mă anulează, ne-păsându-le de sentimentele mele, pentru că nimănui nu i-ar plăcea să-și ia azi o cutie de lapte, și mâine să mai aibă doar de-o cafea.

Mă enervează la culme chestia asta, pentru că cel sau cei care fac asta dau dovadă de o totală nepăsare față de sentimentele mele, de demnitatea mea și de nevoile mele, demonstrând că nu mă respectă suficient încât să-i/ să le pese de ceea ce aș putea simți văzând că mi se dă cu flit pe banii mei, că până la urmă laptele este un produs.

Mă gândesc serios să-mi fac rost de un termos cu cifru sau cu lacăt, ca să nu mai pățesc de-astea, întrucât mă enervează la culme să fiu tratat într-o așa manieră. În fond, de ce să mă duc eu în bula hoților cu laptele meu, când pot să se ducă ei în bula mea și să-și cumpere propriul lapte? De ce să fiu anulat? De ce dreptul la propria demnitate să-mi fie anulat?

Eu am fost învățat să nu pun mâna pe ce nu-i al meu. Ei de ce nu pot să învețe? Chiar trebuie să-mi iau o alarmă și s-o pun în cutia de lapte, să bipăie la 100 dba când cineva își bagă botul în ea? Recunosc că m-am gândit și la asta…

No, știe cineva unde naiba găsesc un termos anti-hoți? Cu cifru sau lacăt, că simplu…

11 Comentarii

  1. Dusmanul 23 mai 2012 la 11:53 - Raspunde

    Cand sunt toti de fata fa-te ca scuipi in el si ai scapat si de cifru si de lacat si de “hotomani” :)))

    • Robin Molnar 24 mai 2012 la 08:37 - Raspunde

      Cât de sadic. Dar dacă or să vrea să scuipe și ei? =))

  2. Mircea C. 23 mai 2012 la 12:03 - Raspunde

    Mai au si altii probleme de astea, dar nu cred ca a fost implementat inca

    http://www.halfbakery.com/idea/Anti-theft_20Thermos

    Cel mai simplu e sa-i faci o husa textila cu fermoar avand doua capete pe care le incui cu un lacatel. Pe husa poti imprima diverse texte motivante, de exemplu :

    “Fratioare, nu-mi fura
    Laptele pentru cafea”

    :))

    • Robin Molnar 24 mai 2012 la 08:38 - Raspunde

      Mișto poezia, văd că muza te inspiră și e frumos!

  3. brontozaurel 23 mai 2012 la 12:55 - Raspunde

    Eu am o alta dilema: de ce pun unii oameni lapte in cafea? 🙂

    [Eu nu beau cafea, dar nimeni de la noi n-o bea asa…]

    • Mircea C. 23 mai 2012 la 13:16 - Raspunde

      Asta e ca si cum eu, nefiind fumator, m-as mira de ce combina unii tigara cu cafeaua ? Ii vezi ca trag un fum, iau o gura de cafea, ce sens poate sa aiba ? Si totusi n-am fumat niciodata, si nici dupa aia 🙂

    • Robin Molnar 24 mai 2012 la 08:39 - Raspunde

      Pentru gust.

  4. joita lucian 24 mai 2012 la 18:18 - Raspunde

    Sa te uiti la Teoria Conspiratiei cu Mel Gipson…sa vezi acilo sisemde siguranta la oale tigai si termosuri:))!

  5. TNH 25 mai 2012 la 00:42 - Raspunde

    Înveleşte cutia de lapte cu o etichetă mare şi albă pe care scrii cu marker negru “2 lei/100 ml, zgârcomane!”

Lasă un răspuns la Robin Molnar Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.