Vederea periferică şi infarctul miocardic

Da, ştiu, veţi spune că nu e nicio legătură între vederea periferică şi infarctul miocardic. Vă spun din proprie experienţă că este. Şi încă una directă, nu aşa.

Astă seară am ieşit un pic prin oraş, cu treabă, nu mult, vreo treizeci de minute. Şi fiindcă vremea era frumoasă am mers să mă şi plimb un pic, nu de alta dar parcă deja prindeam rădăcini. Şi mergeam eu ca boierul Tănase pe stărzile pustii, pe unde nu se vedea nici ţipenie de om. Mă uit prin parc şi văd că e pustiu, ceea ce ar fi puţin ciudat dacă nu ar fi de-a dreptul suspect.

Merg pe stradă şi nu era absolut nimeni, nicio fiinţă, nimic. Parcă mă plimbam seara prin Cernobâl (dacă mă sponsorizează careva o fac şi pe asta). La un moment dat văd nişte logari (şoferi de Logane tunate, cu spoilere adică) de am crezut că se pregătesc de un episod din rapid şi furios, dar nu cred că mai aveau bani şi de benzină.

Ba m-am întâlnit şi cu o patrulă care se uita suspect la mine, că deh, rocker tuns scurt… Aşa de încet se aude muzica din căşti, la mine. Mă durea la bască de ei. Nu aveam absolut nicio problemă.

În fine, vreau să îmi iau ţigări. Evident, nu găsesc. Nu contează, merg spre un non-stop. Ascult muzică destul de tare în căşti şi nu mă deranjează absolut nimic. Şi cum mergeam eu aşa, complet detaşat de lumea asta, numai ce văd cu privirea periferică, pe sub rama de la ochelari, la 118o38′ pe dreapta, pe sub maşinile parcate, o umbră ce vine fioros spre mine.

Am sărit de pe un picior pe altul, am treumurat de două ori, adrenalina curgea gârlă în timpul ăsta şi m-am întors brusc, dar brusc frăţie, cei care mă cunosc ştiu că am episoade cu mişcări fulgerătoare… Dihaina, un căţel pe la vreo 7 kilograme, aflat la vreo doi metri de mine, care mergea şi el liniştit până s-a întâlnit cu ursul, se opreşte din mersu-i lin şi începe să schelăie…

Repet, era la vreo doi metri de mine şi nici măcar nu l-am atins. Nu i-am zis nimic. M-am întors brusc la el şi s-a speriat oribil! [Stau să mă întreb oare ce spune chestia asta despre mine…]. Recunosc, îmi pare rău de el şi nu am vrut să-l sperii, doar că el a început şi era să fac infarct de spaimă. Dacă era un dulău cred că mă umpleam de… repect.

E nasol rău să mergi noaptea şi să păţeşti aşa ceva… Oricum, sunt curios dacă voi aţi păţit de-astea? Că nu aş vrea să fiu singurul.

6 Comentarii

  1. Hilda 06 mai 2009 la 06:42 - Raspunde

    Yup, i\’m in!! Am patit-o si eu, dar am dat toata vina pe muzica zbuciumata si volumul prea tare din castile mp3-ului. Adica imi era distrasa atentia de la ce se intampla in jur :woohoo: m-am hlizit si eu de mine, DUPA ce mi-am revenit din sperietura 😀

  2. Hilda 06 mai 2009 la 07:52 - Raspunde

    Animale, babe la metrou :woohoo: ….nu fac selectii 😀

  3. cipoc 06 mai 2009 la 10:04 - Raspunde

    iti dai seama ce`o simtit saracu catel cat o vazut ditami omu` intorcandu`se brusc??:))
    ala nu mai iese din casa:D

    • Robin Molnar 06 mai 2009 la 18:44 - Raspunde

      :s Eu nu sunt vinovat. Dacă nu se furişa mişeleşte nu păţea nimic. :s

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.