Am văzut la VisUrât pe blog, la articolul http://www.visurat.ro/2008/07/29/drumul-mustarului/, un articol scris de Julius Constantinescu, următorul comentariu, repdodus prin bunăvoinţa şi cu permisiunea lui VisUrât :

„Ai să râzi dar tuturor românilor de afară le e dor de muştarul ăla moale şi dulceag de acasă.  Am o amică la Dijon. Care Dijon e un fel de capitală mondială a muştarului. Ei, când ne vedem la o friptănică ce fel de muştar iubim? Cel de tecuci bineînţeles.

Următoarele lucruri nu pot ieşi din cap expatriaţilor :

• vinul alb – nope;
• ţuica/horinca/pălinca – dar neaparat româneşti – nope, not really;
• muştarul – îhî;
• ţigările făcute la noi (să ştii că e şi chestie de gust – ale noastre sunt mai “fumegătoare” şi mai aspre, bărbateşti) – clar;
• sarmalele – da;
• mămăliga – cu peşte, oh, da;
• ciorba – nope. Aia se poate găti şi aici;
• mâncărurile grase făcute cu ceapă prajită – nope, gătit în fiecare week-end;
• berea amară şi mult prea rece pentru un occidental – să vedeţi ce bere rece beau ăştia. 3 grade Celsius, pe termometru;
• porumbul copt (poa’ să fie şi fiert) – nu neaparat;
• costumaţia gagicilor – gagicile,în general, că ăştia pe aici au alte obiceiuri de împerechere ;
• chefurile cu amicii – daaa;
• nunţile (!) – nu-s rele nici aici;
• anii de studentie – încă sunt student;
• pomana porcului şi/sau cârnaţii (Pleşcoi, olteneşti, trandafir şamd) – oh, da, ce-aş mai băga o fasole frecată cu niscaiva cârnaţi;
• ajutorul primit de aiurea (rareori o să vezi asta în occident) – este. Aici oamenii sunt super de treabă. Ziua(!);
• capacitatea de a se lega conversaţii în tren/autobuz/la coadă etc. – este gârlă;
• posibilitatea de a putea împrumuta ceva de la un vecin şi/sau a-l suna – nu este pentru că aici aşa ceva nu se face;
• faptul că îi cunoşti pe toţi pe stradă sau pe scara blocului (depinde de dimensiunea urbei) – ne ştim şi oricum la ce faţă de turist am eu…

Am uitat:

• mici – nu-mi trebuie;
• Paşte – este;
• Crăciun – este;
• ceapa verde de primavară – jur cu mâna pe inimă că ăştia au PRAZ aici!
• nelipsitul mustar – am mai zis.

Ce nu lipseşte emigrantului (cu exceptiile bine-cunoscute):

• manelele – nu-s;
• seminţele prajite – nu-s;
• “mărcile” (d&g, armani…) – au ungurii;
• fotbalul de acasă – nu. Aici ne uitam la rugby;
• politica de acasă – evident. Opiniile sunt ca şi părul din fund: toată lumea are;
• praful eternului şantier de acasă – nope;
• mijloacele de transport în comun – sunt chiar drăguţe, cu excepţia autobuzelor şcolare cu care, eu unul, n-aş merge**;
• nervozitatea – deloc;
• veşnica nemulţumire şi apelarea cu greaţă a ţării ca fiind “rromânia”, “românica” sau alte variaţiuni pe aceeaşi temă de către nişte inşi care au pretenţia de a fi civilizaţi – nu sunt în postura de a comenta această afirmaţie, n-ar fi etic;
• ţepele chelnerilor (şi ţepele în general) – deloc. Ăştia fug după tine pe stradă să-ţi dea restul, chiar dacă e doar 1 penny;
• şpaga – nu merge aici tăticu că se ia mult şi se dă şi mai mult***;
• cum se conduce (agresiv, plin de nervi, şmechereşte) (-bine, nu e vina şoferilor, toţi şoferii români conduc prost şi agresiv – nu ai cum altfel cu o şcoală de 20 de ore, un examen deseori cumpărat, cu o semnalizare(marcaj) dezastruoasă într-un mediu format din şoferi nervoşi, agresivi şi şmecheri)” – nu am încercat să conduc pe partea stângă dar în România eram destul de calm;

Permiteţi-mi să completez lista cu ce-mi lipseşte:

• pateul – deşi nici ăla franţuzesc nu e rău;
• fasolea cu ciolan sau cârnaţi – n-am cârnaţi;
• şniţelele de pui – ingrediente ar fi, nu e ştiinţă;
• salamul mâncabil – ce au ei aici nu e salam;
• vinul roşu şi dulce – că ăstora le place sec sau demisec;
• gogoşile – mai ales ălea cu gem;
• ciocolata de casă – n-am toate ingredientele;
• roşiile cât pumnul – au ăştia aici nişte căcăreze de roşii de te apucă depresia;
• castanele – fierte sau prăjite, nu contează.

Dar cel mai tare mi-e ciudă că ăştia pe aici nu au SMÂNTÂNĂ (ce au ei aici nu e smântână, e kaka) şi nici SLĂNINĂ AFUMATĂ sau BRÂNZĂ DE SIBIU!

*Textul cu italice e al meu.
** Am să încerc într-o zi să fac o poză, să vedeţi.
*** Am să scriu un articol despre asta.