Iată, îţi scriu pentru prima dată, şi ca tot românul cinstit şi corect, o fac pentru a-ţi cere ceva.

N-o fac pentru mine (eu am de toate: casă, butelie cu aragaz, frigider cu congelator, maşină si colac peste pupăză-garaj), ci pentru ingraţii mei de concetăţeni şi petrileni în acelaşi timp.

Mina Petrila, în adâncurile căreia am trudit şi eu 15 ani, se pregăteşte de ultimul drum după un parcurs istoric de 154 ani.

Patria ar trebui să fie locul unde te întorci, indiferent de unde

Conform unei cutume tâmpite (vezi vecina Mină Dâlja) operaţia asta de închidere înseamnă a rade totul de la suprafaţa ei şi plantarea de gazon românesc, iarbă recunoscută de altfel pentru calităţile curative, profilactice şi de un verde ca de Paris.

Sunt câteva clădiri cu o arhitectonică industrială deosebită care e păcat, mare păcat, să fie culcate la pământ doar pentru a recupera fierul vechi care îl înglobează.

Dvs. ca liberal ar trebui să ştiţi că de exemplu spălătoria de cărbune a Petrilei era la vremea construcţiei ei cea mai mare din Europa.

La inaugurarea ei a fost însuşi Regele Mihai, iar în Puţul Centru al minei funcţionează şi azi o maşină de extracţie a aceloraşi vremuri.

Firava societate civilă petrileană a încercat cu modestele ei puteri să se opună ştergerii din istoria oraşului a mult peste 100 de ani de activitate, des plătita cu sânge.

Am început o campanie numită ”Salvaţi Mina Petrila”, operaţiune menită să transforme acest areal într-un sit de cultură, istorie şi turism.

Ne pierdem valorile

Anul trecut, cu sprijinul unei asociaţii de profil din Franţa, am organizat o săptămână de studiu şi solutii cu 50 de studenţi din anii terminali ai facultăţilor de profil din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. Anul acesta este prevăzut un alt workshop cu arhitecţi din Franţa şi Germania, ţări în care închiderea minelor s-a făcut într-un alt mod, benefic pentru populaţia acelor locuri, decât aici.

Din păcate, Primăria şi Consiliul Local care ar trebui să fie portdrapelul acestei acţiuni de salvgardare se complace într-un dolce farniente, par lipsiţi de vlagă, dacă nu cumva acest non-combat nu ascunde decât interese subterane, că deh!, e vorba de mină aici, nu?

Domnule Ministru,

Stă în puterea Dvs. o acţiune rapidă care să oprească buldozerele aflate acum în curtea minei să mai muşte din ea.

Cu banii care sunt alocaţi acum dărâmării se pot consolida clădirile istorice aflate în suferinţă.

Alăturat acestui mesaj ataşăm şi apelul nostru întru salvare, unde veţi vedea că există şi soluţii pentru deschiderea unei mine culturale.

Pe mine patria mă doare fizic

N-avem ştiinţă de a mai exista aşa ceva pe aiurea, vedeţi, aşadar, şi ce potenţial publicitar ascunde.

Scriitorului din Dvs. îi spunem că stă în voinţa şi putirinţa noastră de a ridica în Petrila pe ruinele minei şi un muzeu, un altfel de muzeu, al poeziei româneşti. Din locul de unde altădată plecau mineriadele…

Spuneam odată că îmi place enorm să le scriu Preşedinţilor, Miniştrilor, Parlamentarilor. E ca şi cum I-ai scrie lui Dumnezeu. Nu primeşti niciodată răspuns în cutia poştală.

Eu, totuşi,

Cred în Unul Varujan…

Aştept învierea minelor,
şi viaţa veacului ce va să vie.
Amin!

Cuviosul şi Cuvinciosul
Ion Barbu