Evoluție (2)

Acum câțiva ani, prin 2007, bloguiam de pe un sistem second hand, cu un microprocesor AMD Duron la 750 de MHz, o râșniță ce se bloca de fiecare dată când o foloseam mai intens, de-mi era și frică să instalez Windows-ul.

Apoi, la 7 Decembrie 2007, mi-am luat un sistem nou, cu o placă de bază nouă, un microprocesor nou (AMD Athlon 64 x2 4000+) și 4 GB de RAM DDR2 la 800 de MHz, să mă lăfăi în ele resurse ca nimeni altul.

Sincer, cred că în momentul achiziționării era cel mai performant computer din Petroșani, iar plăcerea folosirii acestui computer, chiar și acum, este maximă. Deși între timp mi-am schimbat placa de bază, respectiv am renunțat la placa video ATI Radeon 3650, în continuare mă bucur de acest computer încă performant (de-abia acum marile companii vând sisteme cu 4 GB de RAM).

Dar aș minți să spun că nu mă bate gândul să trec la ceva mai performant. Deși, sincer să fiu, cred că este mai mult o boală de-a mea, decât o necesitate tehnică dată de cine știe ce folosire a unei aplicații nu știu cât de complicate. Asta în ciuda faptului că am un laptop Acer (mă rog, netbook) cu două baterii.

Totuși, oare boala asta a mea de a vrea mai multă putere de calcul nu poate fi asimilată nevoii unor șoferi de a vrea mai mulți cai putere?

Articol scris pentru campania celor de la Blogal Initiative.

4 Comentarii

  1. Mihai Todor 18 august 2011 la 18:49 - Raspunde

    „Sincer, cred că în momentul achiziționării era cel mai performant computer din Petroșani” – Bre, daca tu consideri ca o placa de baza Asrock face un sistem ciumeg, mai ai de citit 🙂 Sunt destui maniaci chiar si prin Petrosani care se joaca direct cu grid-uri de RAID si alte dracii. Tu esti mic copil pe langa ei 😉 Ma rog, nu prea mai are nici o relevanta performanta sistemului in vremurile astea… Tot ce conteaza e sa nu crashuiasca ocazional 😀

    PS: Vezi ca noi nu putem accesa linkul „sistemului nou” si nici pe cel al „placii de baza” 😉

    • Robin Molnar 20 august 2011 la 21:22 - Raspunde

      Dude, eu mă refer că un sistem cu 4GB de RAM era rar pe vremea aia.

  2. zoologika 21 august 2011 la 11:35 - Raspunde

    Nu prea poți face o paralelă între pc și mașină. Dacă ai Ferrari nu prea ai ce face cu el pe șoselele patriei, decât să te dai mare. Dacă ai sistem de ultimă generație în schimb poți rula orice multimedia (jocuri noi, grafică, procesare film etc.). Adică la pc ai șosea, la Ferrari niet. A și mai e ceva, nu te amendează nimeni că ai pisiu de 10000 de lei și mergi cu el la viteză maximă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.