Femeia cu rochia în roșu

[Advertorial] Briza caldă a acestui estival fierbinte, ca pe ritmurile unui menuet, mâna pe holurile vechiului hotel duioase și unduitoare mângâieri, iar sub atingerea lor blândă, femeiască, voalurile ușilor și geamurilor valsau proaspăt și necontenit, amestecând mirosul de roze din curtea pătrată cu mirosul fripturii de curcan în fructe exotice ce se gătea pentru cina restaurantului de la parter.

[…]

Soarele scăpăta din ce în ce mai mare și mai roșu spre amurg când, împrospătat de șprițul vioi cu apă minerală și vin roze pe care îl serveam în cameră dintr-o carafă mare, m-am hotărât să cobor și eu la masă. Cumva, pauza aceasta rurală înainte de răsăritul autumnului mă pregătea pentru hibernalul ce, rece și întunecat, negreșit va veni.

[…]

În curte, un pianist începător interpreta fragmente aleatoare din varii artiști, mai mult din exercițiile de practică decât dintr-un repertoriu cognoscibil, iar în colțuri și în jurul fântânii arteziene din centru, chelnerii au aprins făcliile ce ardeau cu lumini galbene și sprintene înviorând, parcă, atmosfera boemă a înserării albastre.

Acolo, în această atmosferă limpede cu cerul presărat cu miliarde de stele, ședeam la masă savurând leneș friptura cu sos roz și parfumat. Și tot acolo, tot atunci, am văzut-o pe ea. Și am știut, chiar din acea clipă, că femeia cu buclele negre și rochia roșie mulată pe sâni, strângându-i laolaltă ca un coș plin de fructe dulci, avea să-mi fie muză.

Femeia aceasta misterioasă, Emilia, avea un anume stil de a fi, de ne-a lăsat, pe mine și pe restul mesenilor, cu gura căscată, atât prin felul grandios în care arăta, cât și prin vocea ei, care-i venea ca o rochie de seară într-un pat de amorez, ce ne mângâia cu dulcile-i acorduri fine și cu versurile-i de femeie în toată plinătatea feminității ei.

Se crease, cumva, un contrast, între noi, cei care o ascultam și ea, cea care ne cânta, ne încânta, ea fiind ca o zeiță pe scena improvizată la un geam de la etaj. Iar noi, îmbrăcați în ținute casual, eram fermecați de o zână cu o simplă dar elegantă rochie roșie de in văratic, respirând primăvara din versurile ei arse de pătimașa sa iubire față de un țigan nebun, cu părul negru și lung și privire de șoim.

[…]

Cumva, scena aceasta mi s-a întipărit în minte precum se pune muzica pe discurile de vinil ale unui gramofon doar că, în loc de zgârieturi, muzica era brăzdată pe alocuri de emoțiile a ceea ce simțeam, de ecourile a ceea ce-mi transmitea muzica femeii acesteia misterioase și frumoase.

[…]

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.