Nesfârșitul drum al paradoxului

[Advertorial] […] Nu știam mare lucru despre Finn, în afară de ceea ce se putea spune prin intermediul tehnologiei și al rețelelor de socializare iar eu, de școală veche fiind, cred că nu cunoști cu adevărat un om până când nu-l vezi în carne și oase.

Paradoxul făcea ca, deși nu ne cunoșteam, să avem o doză sănătoasă de încredere și, paradoxal, scepticism. În fond, secați de prea secile relații interumane, aveam oarecum așteptări diferite de la o călătorie ce avea să se dovedească inițiatică.

Știam că este divorțat și că el căuta să se regăsească prin uitare. Paradoxal, el ceruse separarea, din motive care îmi scăpau și pe care mai apoi le-am intuit. Se despărțise de soție pentru că dorea să o iubească în continuare așa cum o iubea și în ziua nunții și avea nevoie să păstreze sanctitatea propriilor sentimente departe de auspiciile cotidianului chiar dacă, astfel, paradoxul făcea ca el să o piardă fizic.

Ajunsese să o iubească dincolo de prezența ei fizică, de părul ei șaten și rebel, cu fir subțire și moale și cu miros de șampon, dincolo de ochii ei negri și pătrunzători, de privirea ei ce ordona sinceritate deplină și asumarea propriilor sentimente, chiar și dincolo de sânii ce, ca niște Dumnezei, îi ordonau supunere…

Tocmai pentru acest paradox îl respectam, pentru că a ales să nu se înece în alcool, ci în aventură, semn că este mai întreg la minte decât majoritatea umanilor ce se târăsc pe suprafața unei planete ce le este la fel de indiferentă precum ei înșiși își sunt indiferenți unii altora, iar paradoxul face ca cei cărora le păsa cel mai mult, să fie și cei față de care se arăta cea mai multă nepăsare.

[…]

La început, cât timp am hălăduit prin țară cu mașina închiriată, un Toyota Yaris din noua generație, neagră, scurtă și elegantă, doar în trei uși, comodă ca o canapea de paie pe jumătate scufundată în nisip și mângâiată de briza mării în amurg, spațioasă ca un pat nupțial ascuns privirilor indiscrete de draperii groase dintr-o fină mătase de un roșu sângeriu, și ușor de condus, ca o bicicletă pe un nepietruit drum de țară printre câmpuri de maci și floarea soarelui, pe o nesfârșită câmpie, într-o dimineață de Iunie, trăiam cu senzația că, pentru Finn, trăirea aventurii acesteia era ca un fel de joc de șah, ceea ce îmi dădea un sentiment straniu.

Adevărul este că pentru amândoi aventura aceasta era una cultural – intelectuală. Știam că și eu voi merge pe recomandarea lui atunci când, pentru a-mi regăsi muza, voi poposi pe meleaguri străine. Și știam că, pentru asta, aveam nevoie de confort, de simplitate și naturalețe, fără fițe, fără nebunii și doar cu mici excentricități. Așa că mi se părea decent să-i ofer omului un confort maxim. Mi-era teamă că nicio mașină nu poate merge îndeajuns de repede încât melancolia să nu-l ajungă din urmă.

Dar, știind că și el este la fel de meloman, am apelat la un truc drăguț, astfel încât, în afara localităților, să deschid trapa mașinii și să pun o muzică potrivită mediului în care ne aflam.

Făceam toate acestea doar atingând cu blândețe ecranul tactil al computerului de bord iar Finn, plăcut impresionat de naturalețea cu care mașina ne purta spre meleaguri îndepărtate de sursa propriei descumpăniri, glumea spunând că-i lipsește un pian, că, paradoxal, vrea să se simtă și el cu adevărat liber, pe drumul mărginit de case, de stâlpi și cuiburi de berze, printre plopi și păduri de câmpie, într-o călduță și plăpândă stare de nesfârșire.

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011.

4 Comentarii

  1. Corina M. 19 octombrie 2011 la 12:13 - Raspunde

    Sunt uluita!!!
    “Calatorie, divortat.
    Parul ei saten si rebel cu fir subtire si moale, ochii ei negri, privirea ei ce ordona sinceritate deplina si ASUMAREA propriilor sentinemte.
    Sa nu se inece in alcool, ci in aventura.
    Haladuit prin tara, masina neagra, scurta si eleganta, comoda, usor de condus.
    Floarea soarelui, confort, simplitate si naturalete.
    Muzica potrivita mediului.
    Drumul marginit de case si cuiburi de berze, printre plopi si paduri, intr-o calduta si plapanda stare de nesfarsire …”
    Sunt amutita cu mainile reci si ochii cascati.
    Minunat, buna dimineata! 🙂

    • Robin Molnar 19 octombrie 2011 la 22:22 - Raspunde

      🙂 Nu cred că înțeleg ce e uluitor.

      • Corina M. 21 octombrie 2011 la 10:24 - Raspunde

        Este uluitor cat de mult “am participat” si eu la aceasta…calatorie, mai exact in cuvintele pe care ti le-am “citat” 🙂

        • Robin Molnar 22 octombrie 2011 la 21:14 - Raspunde

          Super tare! Mă bucur că te-ai regăsit în cuvintele mele. 😀

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.