Andrei Aurelian Popa
Șeful de la Constanța
Într-o manevră fără precedent în România, precum în bancul despre criză și tăiatul biletelor la intrare, șeful de trib de la compania Portului Constanța a decis că fiecare angajat care vine pe jos la muncă trebuie să plătească o taxă de intrare de 35 de lei pe an. Cei care vin cu mașina la muncă, chiaburii, trebuie să plătească 400 de lei pe an.
Dom’ne, așa abuzuri parcă mai greu mi-a fost dat să aud. Vă dați seama, azi – mâine șoferii de maxi-taxi și autobuze ori mecanicii și controlorii de pe tren or să trebuiască să circule cu bilet de călătorie, ca să fie încasarea de TVA mai mare, să aibă ăștia de unde fura mai vârtos…
N-am niciun dubiu că un asemenea abuz este favorizat de corupție. Un șef normal, care depinde totuși de oameni, n-ar fi făcut asta nici picurat cu ceară. Așa, dumnealui a spus că numai ministrul îl poate demite, pentru că dumnealui nu demisionează dintr-o funcție a statului român. Doar nu-i prost să înjunghie purcoiul.
Ce ne spune asta, dragii mei? Că miniștrii vin și pleacă, dar sugativele rămân. Deci cine să-i mai creadă?
La vremurile care le traiam ..o sa ajungem sa platim taxe ca existam….si cum romania este tara tuturor posibilitatilor iata ca se poate…am scris cu r mic special…ca tare o mai dispretuiesc!
Plătim deja. Accizele ce crezi că sunt?
Dar faptul ca arhiva APC a fost facuta cu firma din exterior ,astora cat le-a platit,
si din banii cui ?Pornind de aici si mergand pe fir cate servicii au fost externalizate?Sunt convinsa ca pe bani grei ca parandaratul sa fie pe masura.Cred ca seful asta vroia sa privatizeze si APC-UL.