19 Comentarii

  1. ocsike 07 decembrie 2011 la 21:33 - Raspunde

    Ar fi ca si cum, eu sunt îngust la minte, dacă îl judec pe colegu care fute buha la muncă, în timp ce eu bag ca nigheru…

  2. relansat 07 decembrie 2011 la 21:44 - Raspunde

    Si cand te gandesti ca totul a pornit de la concursurile despre care am si facut “tastare” astazi pe blog …. 🙂

  3. TNH 07 decembrie 2011 la 21:55 - Raspunde

    Mda, asta se cheamă prostituție. Adică mie nu-mi plac textele analfabete, dar pentru bani m-aș asocia cu unul dintre autorii lor.

    Fiecare are dreptul să se asocieze cu cine vrea, dar măcar să nu mai spună că nu e o asociere rușinoasă.

    În fine, să-i spună cineva tipului care a scris articolul că schema cu începerea la nivelul uman (sunt cititor înfocat de cărți), urmat de nivelul de afaceri (e normal ca cei ce vând să fie băgați în seamă, indiferent de cât de analfabeți sunt) și revenirea în încheiere la nivelul uman (am lucrat alături de oameni culți) se folosește atunci când vrei să convingi pe cineva FĂRĂ să apelezi la logică.

    Aa, și nu-i neapărat să fii cult ca să scrii corect. Punerea în aceeași grămadă a celor care n-au citit prea mult la viața lor și a celor analfabeți este lipsită de sens, nu demonstrează nimic și are ca scop aruncarea în derizoriu a celor care nu dau doi bani pe cei care n-au fost în stare să-și învețe limba maternă (zise TNH și mai luă o gură de aer).

    • Robin Molnar 07 decembrie 2011 la 22:29 - Raspunde

      Cuvintele tale mă umplu de optimism. =)) Frumos ai vorbit. Mulțumesc!

  4. Bogdan 07 decembrie 2011 la 22:12 - Raspunde

    Să zic şi eu pe contre că doar nu e musai să fie cum zici tu aici.

    1. În şcoala generală (I-VIII am stat în prima bancă) chiar dacă aveam eu vise să mă duc aşa mai pe la mijloc însă ăsta era un rând de bănci din cele trei, nu îmi amintesc ca ordinea să fi fost dictată de ce e mama / tata, ba chiar băiatul primarului de pe atunci (înainte de ’89) era parcă în a treia sau a patra bancă.

    2. Eu nu am avut tricou cu Donald Duck (sau alte lucruri capitaliste) la 11 ani, nu că nu mi-aş fi dorit..

    3. La mâncare am fost puiu’ lu’ bunica, nu intru în amănunte 🙂

    4. În liceu ’91-’95 aş fi vrut şi eu nişte blugi originali cu multe etichete nu turcisme, am avut în schimb “geacă din piele de petece”. Haine şi rechizite faine aveau băiatul directorului de la fabrica de lapte, altul cu tatăl devenit ceva şef pe la SRI pe judeţ etc. Banii erau destul de subţiri cu o mamă profesoară de sport la ţară şi un tată fost inginer-şef agronom la un CAP desfiinţat, ajuns la cadastru cu un “birou compus dintr-un scaun” într-un colţ de cameră de la primărie.. puţin mai târziu dacă nu mă înşel prin ’98-’99 a fost trecut vreo 2 ani în şomaj aşteptând pensia.

    Bani nu am făcut în liceu pentru că nu prea aveam cum sau nu m-a dus pe mine mintea.

    5. Facultatea … am avut vise şi speranţe la ceva ce prin ’95 nu exista la noi adică multimedia, procesare grafică etc.. am încercat de două ori la Arte în Iaşi unde am picat cu brio (deh, clasă de info la liceu), apoi ca să nu ajung în armată şi pentru că tocmai aveam primul job la un magazin de piese pt. camioane m-am înscris la una particulară de drept.. concomitent am mers şi la Şcoala Populară de Artă din Braşov.. etapa asta a ţinut doi ani după care am fost nevoit să umblu cu maică-mea prin spitale, operaţii, etc.. adio studii, aveam nevoie de bani, bani şi iar bani.

    6. În viaţă ajutorul moral a venit de la părinţi, material au făcut atât cât au avut posibilitatea şi nu voi uita niciodată cât de fericit a venit taică-meu după ce a primit nişte bani (parte după moartea bunicului) şi mi-a dat (cred) 15 milioane să îmi cumpăr primul meu PC, un 486DX4. După asta lucrurile au mers când cu rele, când cu bune.. multe joburi de la vânzător de mini-dozatoare de cafea pt. baruri, lipit autocolante pe vitrine şi maşini, la DTP şi pre-press în tipografie, freelancer, webdesigner, etc. Ştiu sigur că nu am pupat pe nimeni în fund şi nici nu am apelat la pile sau relaţii.

    Aşa că te rog, nu aş vrea ca eu să ajung judecat după nivelul educaţiei (lipsa unei facultăţi), despre inteligenţă nu ştiu, nu mi-am făcut niciun test pentru că nu mi-ar fi fost de folos.

    Am avut de-a face până acum cu exemplare josnice chiar dacă aveau nu una, ci chiar două facultăţi dar şi cu oameni “educaţi” deosebiţi. Iar acest fapt a fost valabil şi în experienţe avute cu oameni “mai puţin educaţi / simpli”.

    În viaţă şi mai ales în raporturile cu oamenii trebuie să aplici regula selectivităţii şi să nu judeci (măcar nu de la bun început) un om după diplomele atârnate pe pereţi sau “inteligenţa sa mai mult sau mai puţin sclipitoare”.

    • Robin Molnar 07 decembrie 2011 la 22:30 - Raspunde

      E just ce spui și chiar sunt mândru că, măcar online, ne cunoaștem. Deosebirea dintre noi este șansa care ție ți-a lipsit, nicidecum lenea sau altceva.

      Poate trebuia, totuși, să reliefez mai bine asta.

      • Bogdan 07 decembrie 2011 la 22:52 - Raspunde

        Mulţumesc, poate-i spune şansă / noroc / fler / etc, nu am făcut şi nu fac vreun caz despre lipsa sau prezenţa ei în viaţa proprie.

        Uneori echilibrul este necesar însă asta nu exclude extremele care fac şi ele parte din ceea ce se cheamă “o viaţă de om” şi cu iertare, toţi suntem nişte “părerologi” mai buni sau mai acizi, mai aprigi sau mai puturoşi… 🙂 cam cum e cu şi cu fizica unde lucruri ce erau acceptate ca fiind lege absolută tind să se schimbe odată cu acumularea de noi cunoştiinţe.

        • Robin Molnar 13 decembrie 2011 la 08:31 - Raspunde

          Așa este. Citind asta după o săptămână, îmi dau seama atât că nu exprimă corect ideea mea, cât și că sună cam nazist.

      • Andrei Rosca 08 decembrie 2011 la 09:54 - Raspunde

        Robin, iti respect parerea in ciuda faptului ca ai luat-o un pic prea personal si nu era cazul. Si eu am un trecut destul de similar cu al tau. Nici eu n-am plecat la drum cu bonusuri, ba din contra, deci stiu foarte bine ce inseamna sa muncesti ca sa ajungi unde altii ajung prin simplul fapt ca s-au nascut in contextul potrivit.

        Cheia a ceea ce scrii tu cred ca este asta:
        “În viață am pornit de la ajutorul unor prieteni, sprijinul moral al familiei, și ceea ce aveam în cap.”

        Este minunat ca tu ai putut ca pornind de la astea sa faci ce ai facut. Fii mandru de tine, si eu sunt de mine si de ce am realizat. Insa asa cum spunea si amicul Bogdan, uneori faptul ca muncim nu e suficient daca minusurile cu care am plecat la drum sunt atat de mari. Tu ai avut sprijinul moral (deci nu financiar, inteleg asta) al familiei si ajutorul unor prieteni. Si eu le-am avut. Altii nu au avut nici macar asta.

        Nu stim ce experienta de viata au avut cei pe care ii judecam, deci in opinia mea este mai intelept sa nu o facem. Iar faptul ca am avut acei cativa prieteni si acel minim sprijin moral nu minimizeaza in niciun fel locul in care tu sau eu am ajuns azi. Zic doar sa ne gandim un pic si la ceilalti. Nu la nesimtiti (care exista), nu la aia care n-au vrut sa munceasca (si astia sunt multi), ci la cei carore le-a lipsit un pic de sansa. Fiindca si ei exista.

        Cu prietenie.

        • Robin Molnar 13 decembrie 2011 la 08:39 - Raspunde

          Cred că cei care nu știu să scrie nu ar trebui încurajați financiar să scrie. Este ca și cum i-am plăti pe oamenii injuști să facă justiție, sau cum i-am plăti pe paranoici să ne liniștească. Asta vreau să spun.

  5. Joita lucian 08 decembrie 2011 la 08:13 - Raspunde

    In educatie conmteaza foarte mult si familia..fara discutie…dar in general….ne cam facem singuri educatia….si in mare parte tine de noi…cand noi stateam si invatam altii bateau mingea..acum e randul nostru!

  6. relansat 08 decembrie 2011 la 12:03 - Raspunde

    @Robin vad ca pe zi ce trece se promoveaza chestia asta. Numai cand ma uit pe clasamentul Superblog si il vad pe soacra in top, imi vine sa urlu. E cea mai buna dovada :))

  7. Nelly 08 decembrie 2011 la 12:09 - Raspunde

    Sa nu uitam de inteligenta emotionala… Si nu e o rusine sa cobori dupa cineva in mocirla, sa incerci sa il ridici, rusine e daca dupa ce ai coborat ramai acolo. Ce facem cu acesti “prosti, dar multi”? Incercam sa ii extirpam in nobody’s land sau vedem, poate ii integram cumva in arca lui Noe? Intrati in hora, or invata sa danseze?

  8. Remus 09 decembrie 2011 la 11:04 - Raspunde

    Sa citesc aceste randuri de mai sus, a fost una dintre cele mai proaste si inutile alegeri pe care le-am facut. Iar cand ma implic in prostie, ma identific cu ea. De aceea si acest comentariu.

    Semnat: Unu’ mediocru care nu prea stie sa scrie.

    • Robin Molnar 13 decembrie 2011 la 08:57 - Raspunde

      Cu plăcere. Semnat, unul tot mediocru, dar care știe să scrie.

Dă-i un răspuns lui Robin Molnar Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.