Documentarea istorică a prostiei

Unele alegeri în viaţă sunt dezavantajoase. Din păcate unii nu s-au gândit şi la consecinţele alegerilor lor, pentru că nu au gândit în perspectivă. Bunăoară, unii dintre minerii care au fost disponibilizaţi voluntar începând cu 1998 şi care au primit sume măricele de bani au ajuns să trăiască în nişte condiţii oribile.

Parţial este vina lor, pentru că au fost avari, hapsâni şi creduli. Au crezut că îşi vor găsi de lucru în alt domeniu, după cum erau promisiunile electorale. Parţial este şi vina politicienilor, în special a baronilor locali, care au frânat şi continuă să frâneze dezvoltarea economică a zonei.

Oricum, au comis o prostie şi sunt un exemplu negativ pentru majoritatea cetăţenilor din Valea Jiului. Poate că, în timp, cei ce nu sunt din Vale vor înţelege de ce minerii muncesc în mină în orice condiţii, chiar şi cu riscul de a muri! Sper să se înţeleagă mai bine articolul acesta: Ultimul să stingă lumina!

6 Comentarii

  1. Mihai Todor 16 aprilie 2009 la 09:23 - Raspunde

    Adica vrei sa spui ca era mai bine daca nu se disponibilizau si continuau sa lucreze in coditiile alea mizere si extrem de periculoase?

    Eu tind sa cred ca multi din ei s-au disponibilizat pentru ca vroiau ca familiile lor sa nu se mai gandeasca in fiecare zi ca sotul / tatal poate nu se mai intoarce acasa. Faptul ca le-a oferit aceasta varianta in locul unei demisii simple probabil i-a ajutat sa se decida, gandindu-se ca vor trai din acei bani pana isi vor gasi alta slujba.

    Intr-o oarecare masura este vina lor ca nu si-au gasit alta slujba, dar, cum ai zis si tu, cea mai mare vina e a dobitocilor care nu sunt in stare sa asigure cresterea economica a zonei. Presupun ca si mentalitatea minerilor a jucat un rol important, pentru ca au intemeiat familii mari care necesita o sursa serioasa de venit fara sa se gandeasca la viitor.

    Adevarul este ca neavand alta calificare decat cea de miner, e destul de greu sa le gasesti alte posturi care sa nu implice deplasarea in alte zone. Multe chestii s-au mai automatizat intre timp deci forta bruta si munca fizica nu mai joaca un rol atat de important in multe domenii, chiar si in mineritul modern. In acest moment, altceva in afara de constructii nu imi vine in minte, iar daca vorbim de constructii, asta necesita deplasari in diverse locuri si chestii care sa trebuiasca construite. Nu stiu cati dintre ei ar fi dispusi sa stea departe de familie pentru a castiga bani…

    Alta varianta ar fi modernizarea minelor. Eu ma indoiesc ca vom vedea asa ceva prea curand, deoarece, momentan, e mai ieftin sa se importe carbuni din alte zone. Si oricum, carbunii reprezinta un combustibil din ce in ce mai putin important si cautat.

    Sper gaseasca careva o solutie, pentru ca situatia e cam trista…

    • Robin Molnar 16 aprilie 2009 la 10:06 - Raspunde

      🙁 Dude, oamenii lucrează în aceleaţi condiţii ca în 1940. 🙁

  2. Mihai Todor 16 aprilie 2009 la 13:14 - Raspunde

    Putin zis. Prin 1940 macar erau noi echipamentele…

  3. skywalker 17 aprilie 2009 la 00:23 - Raspunde

    ba da todor asta iarasi vrea sa ne arate cit il duce capul?

    • Robin Molnar 17 aprilie 2009 la 07:21 - Raspunde

      😆 Dar are dreptate. Şi el este tot petroşenean şi ştie cum este cu minele… 😆

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.