Noi am violat-o și ucis-o pe Yurika Masuno

Yurika Masuno este studenta japoneză ucisă la București, după ce în prealabil a fost violată de către un tânăr de-al locului. Dar moral, noi am ucis-o cu nepăsarea noastră.

Viol, crimă și gustul sângeriu al civilizației noastre

  1. În primul rând, noi am ucis-o pentru că i-am facilitat violatorului criminal accesul la ea. Ce caută dubioșii pe aeroporturi? Ar trebui dată o lege, ceva, care să spună așa: dacă ești un dubios și aștepți pe cineva în punctele de tranzit (gări, porturi, autogări, aeroporturi), dar nu știi să spui pe cine, bagi 24 de ore de arest, fiindcă te ocupi de șmenuri iar noi nu vrem asta. Cum ar veni, noi am luat-o de bună din avion și am azvârlit-o în ghiarele libidinos-criminale ale agresorului. I-am dat brânci, moralmente asta am făcut.
  2. Apoi, pe lângă că am trimis-o la suferință prin permisivitatea cu care le permitem bestiilor să-și aleagă victimele precum își aleg clienții marfa din supermarket, moralmente noi am fost ăia care i-am rupt tricoul de pe ea, să-i vadă canalia sânul și să-l apuce poftele animalice și mai abitir. Spun asta pentru că le permitem prea multor taximetriști dubioși să opereze în raza aeroporturilor. Să mă scuzați, dar taximetristul care a oprit în pădure are o parte morală din vină. I-a desfăcut, moralmente vorbind, cureaua și capsele de la blugi, să vadă ăla ce chiloței cu floricele roșii are frumusețea asta exotică. Din punctul meu, asta este ceea ce taximetristul respectiv a făcut, moralmente.
  3. Nu în ultimul rând, noi, ca și civilizație bazată pe oportunism, nu pe respect față de demnitatea umană, noi am dezbrăcat-o de haine – repet, moralmente – în momentul în care în apropierea punctelor de tranzit internațional nu avem patrule de poliție, sau dacă avem, permitem ca acestea să nu patruleze ci să stea la pândă.
  4. Noi i-am desfăcut, moralmente, picioarele victimei, când alți conducători auto care au trecut prin zonă n-au remarcat nimic suspect la o asiatică și un țigan singuri, în pădure, sau când românii care au văzut că un dubios o acostează pe fată n-au făcut nimic. Nu cred că n-a văzut nimeni faza, nu înțeleg de ce a stat toată lumea pe burtă că-i apa mică.

Și știți ce mă mai doare? Că noi – ca și civilizație umană – am legat-o de mâini și de picioare pe Yurika Masuno ignorând apucăturile agresorului. Și spun asta pentru că, într-o civilizație cumsecade, bestiile se deosebesc facil de restul grupului.

Or, noi n-am văzut. Pentru că, într-un fel sau altul, suntem cu toții niște bestii. Și am considerat că ăla, criminalul, este și el o bestie, dar nu chiar așa de periculoasă. Să vă dau un exemplu.

Haita infestată

Spuneam că noi, cu toții, suntem niște bestii. Împreună, deci. Și-mi permit să vin cu exemplul haitei infestate, ca să înțelegem. No, într-o haită de lupi, bestiile nu știu care-i lupul care are turbare, deși are ochii roșii și mârâie și este agresiv, până când acestea nu devine excesiv de agresiv, semn că se află într-un stadiu terminal și, deja, e prea târziu. Cum a fost prea târziu și pentru agresorul lui Yurika Masuno, cum a fost prea târziu și pentru noi ca s-o salvăm sau protejăm.

Nu cred că apucăturile agresorului au apărut peste noapte, nu cred că nu puteau fi prevăzute, nu cred că nu era nimeni care să vadă ce fel de prădător sexual devenise, nu cred că Yurika Masuno și baba violată cu o săptămână înainte erau primele victime ale ăluia. Și aici intervine nepăsarea, cauza principală a întâmplărilor urâte de la noi din țară.

  1. Feletelor pe care – cu siguranță – le-a luat cu japca în anii trecuți sigur le-a păsat doar de ele însele și nicio secundă nu s-au gândit și la următoarele victime ale monstrului.
  2. Celor de la AIESEC nu le-a păsat că aduc un om civilizat într-o țară barbară și nicio secundă nu s-au gândit să trimită un voluntar de-al lor din București să o ia de la aeroport și s-o conducă în siguranță până la gară (ca să nu mai spun că trebuia însoțită până la Craiova).
  3. Celor de la poliție nu le-a păsat că umblă tot felul de dubioși prin locurile de tranzit și nici nu au de gând să ia nicio măsură în privința asta.
  4. Românilor care au văzut că ăla o acostează, la fel, nu le-a păsat, cum nu i-a păsat nici taximetristului că o lasă pe una într-o țară necunoscută cu un necunoscut într-o pădure. Cam ce-și imagina el că avea să se petreacă? O să-i vorbească Yurika Masuno agresorului despre haiku, despre cosplay, sau cam ce-și imagina?

De aia spun, poate că agresorul este cel care a comis fizic fapta, dar moralmente noi i-am înlesnit fapta, oferindu-i agresorului toate condițiile. Practic este, cum spuneam și sus, ca și cum noi am fi legat-o de mâini și de picioare, ca și cum am despuiat-o și i-am aruncat-o ăluia în brațe.

Dar oare vom învăța ceva de aici?

12 Comentarii

  1. Florin 24 august 2012 la 08:40 - Raspunde

    Este de condamnat ce a facut badaranul ala dar acum, pe partea celalta, eu daca ma duc in orice tara care infractionalitatea scazuta, tot nu intru in vorba cu strainii pentru ca asa m-a invatat mama.Pe ea oare ce or fi invatat-o parintii?Sa fie draguta si deschisa cu orice persoana?

    • Robin Molnar 24 august 2012 la 08:43 - Raspunde

      Da, pentru că așa este civilizat, să poți interacționa de la egal la egal cu orice persoană, fără să-ți fie teamă că ai putea păți ceva rău.

  2. Anonim 24 august 2012 la 12:23 - Raspunde

    Ce sa faca amaratii astia din politie, odata a venit o haita de politisti la mine sa ancheteze un furt, de prosti ce erau unul din ei si-a pierdut cheile de la casa la mine in curte. Vai de capul lor de idioti. Normal ca astia au frecat menta in acele cazuri anterioare. Daca era vreo ruda de parlamentar,senator agresata in maxim 1 zi era deja in puscarie ala.

  3. Emil 24 august 2012 la 21:54 - Raspunde

    E o prostie ce propui tu, sincer iti spun. Si nicaieri in lume asta nu se face. Cum sa faci 24H de inchisoare? Vina este in primul rand a ei, ca s-a urcat cu ala in taxiu.

    • Robin Molnar 26 august 2012 la 22:24 - Raspunde

      Dacă ești dubios în SUA și nu știi să le spui ce cauți în gară, te iau la secție pentru identificare. Identificarea durează între 2 și 24 de ore.

    • Cristina 13 aprilie 2013 la 01:42 - Raspunde

      Nu este o prostie. Nu au ce cauta dubiosi in aeroprt, gara , statii, etc. Si asta se intampla de 20 de ani. Iar vina este a tuturor romanilor care permit ca o astfel de tara sa fie asa. Tot ce se intampla rau aici este vina noastra. E vina noastra ca nu ne e bine si ca le facem rau celor ce vin la noi. Noi facem aceasta tara. Tot ce s-a intamplat si se intampla rau aici e vina noastra. A mea si a ta , ca nu luptam pana reusim cu totii sa schimbam ce e gresit. Si nu realizam ca urmeaza copiii nostri sa aiba aceeasi soarta intr-un fel sau altul. Sau mult mai rau.

      • Robin Molnar 13 aprilie 2013 la 08:12 - Raspunde

        Oare, intr-o zi, ne vom mobiliza?

        • Cristina 13 aprilie 2013 la 16:13 - Raspunde

          Eu m-am gandit sa incep acum sa ma mobilizez:
          http://yurikamasuno.blogspot.ro
          nu stiu inca daca am procedat bine numind asa blogul dar pentru mine in acest moment ea reprezinta ultima picatura care ma face sa incep sa actionez.

          • Robin Molnar 15 aprilie 2013 la 13:38 -

            Nu știu dacă e OK să folosești numele victimei pentru un blog. Familia, în special, ar putea fi afectată negativ de aceasta.

  4. Cristina 15 aprilie 2013 la 16:01 - Raspunde

    Am schimbat numele si adresa blogului: http://romania-se-schimba.blogspot.ro/

    • Robin Molnar 16 aprilie 2013 la 08:00 - Raspunde

      Corect. Așa nu cred că mai deranjează pe nimeni.

      Offtopic: Lasă câte un rând liber între paragrafe, ca să fie mai ușor de citit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.