PSD-ul bagă mortul în lupta sindicală

Că PSD-ul se ține de mizerii nu mai este o știre, dar acum parcă sunt mult prea jegoși. Astfel, în mod legitim, autoritățile trebuie să analizeze averile liderilor sindicali, în principiu pentru că ei sunt conectorul dintre politicieni și muncitori.

Or, știm cu toții cât sunt politicienii de curați și de virgini. Așa că, în mod firesc și legitim, trebuiesc verificați toți cei care negociază direct cu politicienii, astfel că acest control are un rol dublu:

  • verifică și supune actului justiției eventualele nereguli;
  • previne eventualele abateri de la lege și etică prin însăși existența sa.

Ce zice PSD-ul? Că ar trebui verificate și averile patronilor, respectiv ale directorilor de companii. Ceea ce este de o mizerie de nedescris, pentru că:

  • banii pe care îi are un patron sunt legitimi, până la proba contrarie;
  • un patron vrea să facă bani, de aceea își face bani și angajează personal să lucreze pentru el;
  • directorii de companii sunt verificați fiecare în parte de sistemul contabil al fiecărei companii;
  • să nu vă imaginați că statul face controale mai aspre decât ăia care trebuie să justifice banii cheltuiți de companie;
  • directorii de companii sunt angajați și au salariul confidențial, ca atare nu au de ce să-și depună declarațiile de avere;

Lista ar putea continua, dar sunteți suficient de inteligenți încât să vedeți și restul argumentelor: N-are rost să fiu redundat, așa că ajung la punctul terminus al ideii:

PSD-ul încearcă otrăvirea proiectului de lege cu articole de lege aberante, astfel încât legea toată să fie refuzată.

Au făcut-o și în cazul CSM. Și, dacă tot vorbeam despre PSD, presupunând că Iliescu v-ar chema la București să „plantați panseluțe”, ce ați face?

2 Comentarii

  1. TNH 16 februarie 2011 la 20:48 - Raspunde

    Acum se vede cel mai bine cât îs pe lângă ăștia din politică. Dacă au firme și firmulițe fantomă în care șmenuiesc actele la greu – nu ei, că nu se pricep, ci angajații lor – au impresia că în marile companii private treburile n-au cum să meargă altfel.
    Dacă vor să controleze averile directorilor din companiile de stat, ok, e logic, numai că nu mă bazez pe faptul că vor decoperi/demonstra ceva.

    • Robin Molnar 16 februarie 2011 la 21:17 - Raspunde

      Foarte adevărat! Sunt complet de acord. Ba, chiar, să știi că m-am gândit și eu la ceva asemănător:

      Este surprinzător și îngrijorător cât de mult (și cum) vorbesc politicienii despre mediul privat și despre stimularea acestuia, ei ne-lucrând nici măcar o singură zi într-o unitate capitalistă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.