Aș avea nevoie de un mic sfat

Nu știu cum de nu mă învăț minte, așa că nu mi-am luat lanțuri de iarnă. Chiar uitasem de ele, deși acum o săptămână eram cât pe ce să-mi iau din Kaufland Hunedoara, că acolo găsisem mai multe seturi de lanțuri care se potriveau și pe cauciucuri cu geometria de 175/55 R15.

Așa că, neînvățat minte, după ce mi-ați reamintit ieri de ele – mulțumesc frumos! – azi m-am dus la Kaufland să-mi iau. Dar n-am găsit. Așa că m-am dus la real,- Hypermarket, că ei au mai multă marfă și era la câteva minute depărtare cu mașina.

No, am ajuns la ei și am găsit câteva perechi de lanțuri, de toate mărimile, dar lanțuri așa de mici încât să-mi fie bune, n-am găsit. În schimb, am găsit ciorapi/ huse pentru cauciucuri, pentru aderență (aveau și huse de păstrare pentru cauciucuri, nu de-alea!) pe ghiață. Și mi-am luat.

Am văzut că se montează ușor, e super. Dar am citit manualul și acolo scrie că acele huse ar trebui puse pe cauciucurile din față, pe roțile de direcție. Ceea ce un pic sub-optim, că roțile motoare la Smart sunt în spate, iar cele de direcție sunt, firește, în față. Ceea ce ridică următoarea problemă: la ce să mă aștept dacă am tracțiunea și aderența pe spate și cauciucuri de iarnă pe față?

Cei care au BMW cu tracțiune pe spate cum fac? Care-s precauțiile? Da, merg încet, oricum, husele sunt limitate pentru 50 de Km/h. Ajunge, deci, să fac doar atât? În fine, la ce să mă aștept de la combinația asta?

2 Comentarii

  1. ex-silentio 31 octombrie 2012 la 23:32 - Raspunde

    Cei cu tracțiune pe spate se roagă să nu rămână în zăpadă. (Nu e cazul tău, Smart-ul e destul de ușor) Anul trecut, când a nins am împins de mi-au sărit ochii mașini … aproape toate aveau ori tracțiune pe spate, ori cutie automată. Trebuia să-i ajut, altfel nu ajungeam eu acasă. Și eu nici nu aveam cauciucuri de iarnă 🙂
    Husele aleea sunt foarte bune pe gheață / polei, în rest nu ajută prea mult. Eu am renunțat la ele în favoarea lanțurilor. Trebuia să folosesc ceva… cum spuneam, nu aveam cauciucuri de iarnă.

    • Robin Molnar 05 noiembrie 2012 la 07:56 - Raspunde

      =)) Îmbucurător. Am și cutie automată și am și tracțiune pe spate.

Lasă un răspuns la Robin Molnar Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.