Cum te bagă proștii în belele
Mergeam la muncă. Evident, cum nu stau la penthouse, trebuie să trec niște treceri de pietoni care, după cum spunem și odinioară, în Cluj sunt periculoase. No, oprește un tip și mă lasă să trec, în laterale nefiind nimeni. Ce-i drept, oprise cam aproape de zebră dar, oricum, nu m-a călcat.
Trec. Nu fac zece pași și aud o frână bruscă în spate. Mă întorc, șoferul mașinii cu număru CJ14EMT a împins-o pe una. N-am văzut toată faza, dar am văzut cum mașina a împins-o pe femeie cam vreo 20 de centimetri, în timp ce frâna. Nici n-avea viteză pentru că tocmai ce plecase de pe loc.
Femeia, evident, a început să-l înjure pe ăla în maghiară și să-l porcăie ceva de nedescris. Cam pe nedrept, dacă mă întrebați pe mine. Pentru că mașina, când frâna, era pe trecerea de pietoni, deci femeia a traversat prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure.
Adică atunci când m-am întors eu, mașina o împingea pe femeie, corect, dar roțile din spate erau cam la jumătate de metru de mijlocul longitudinal al trecerii de pietoni. Apoi, mi s-a părut calm șoferul de la volan care imediat după aceea a tras pe dreapta, în timp ce femeia pleca grăbită, probabil știindu-se vinovată sau ceva.
Cred că în locul șoferului ieșeam și-i dădeam două palme la proastă, spunându-i că mă bagă în belele cam pe nedrept. Dar, no, ardelenii îs mai calmi.
Lasa un raspuns