Drumul șerpuia nu prea domol pe dealurile acestea ale Mureșului, pe DN16c, șoseaua care leagă Reghinul de Cluj Napoca, iar eu, după ce vizitasem ceea ce-mi propusesem pentru această molcomă duminică, mă întorceam înapoi spre luminoasa urbe de cinci stele unde-mi făcusem reședința.

Mergeam încet, domol și fără grabă, drumul plin de gropi dispuse precum un filtru, precum găurile din burete, dacă vreți, nelăsându-mi prea multe opțiuni la o mașină atât de mică și de ușoară. Iar eu, mergând cu geamul deschis, ascultam greierii și mă dezmierdam cu mirosurile dealurilor patriei. Vă spun sincer că până și mirosul de balegă mi se părea frumos și natural și dătător de viață și totul era bine și frumos și la locul lui.

La drept vorbind, nici măcar nu mă mai enervase starea drumului, înțelegeam că și-n Mureș, precum și-n alte părți ale țării, votul politic pentru președinția consiliului județean se dădea pe etnie, iar nu pe performanță administrativă și-n fond oamenii au primit ceea ce au votat, lucru în definitiv democratic, așa că nu aveam de ales și, dintr-un ad hoc spirit de compasiune, sufeream alături de ei, doar arareori aducând Murgul la un 60 de Km/h.

Dar era o seară caldă și cvasi-pustie de vară pe dealurile ce, în lumina senină a începutului de asfințit, păreau mai de grabă galbene decât verzi, mi-era cald, mi-era bine, căci petrecusem o zi plăcută cu tata, delegat undeva pe lângă Reghin, așa că nu mă mai grăbeam nicăieri ci savuram cu toți porii experiența plăcută a condusului Smartului meu.

Nu mă deranja nimic, ascultam albumul Broken Trust al celor de la AB4, cântam și eu și, cumva, tihna dealurilor acestora rotunjoare se însămânțase și în mine când, la un moment dat, văd o mașină de poliție rutieră trasă pe dreapta mea într-o parcare, spre vârful unei coline, unde un agent cam șovăielnic îmi face semn să opresc:

– Cluj?, întreb pentru a sparge gheața și întrebându-mă dacă nu cumva am fost oprit pentru că e blocat drumul spre Cluj – Napoca, sau ceva.

– Vă spun imediat, după ce-mi arătați documentele: permisul, talonul, buletinul..

Mă conformez, însă șovăiala agentului îmi ridică niște semne de întrebare. În primul rând, de ce a fost șovăielnic. Apoi, de ce nu s-a prezentat? După aceea, de ce este evaziv în exercitarea profesiei? În definitiv sunt un șofer corect, care nu merge aiurea, așa că am știut că n-am nicio problemă.

– Și asigurarea…

– Mă scuzați, nu știu care e procedura, că n-am mai fost oprit până acum.

Caut prin mașină asigurarea, i-o înmânez, la care agentul îmi spune:

– Știți de ce v-am oprit?

– Nu, răspund.

– Acesta se reține, îmi spune zâmbind și arătând spre permisul meu care, evident, era la dumnealui.

– Aoleu. Tocmai pe mine, care merg cel mai regulamentar din tot județul, v-ați găsit să mă opriți? De ce?

– Ați depășit într-o zonă cu restricție de a depăși.

– Unde?

– În localitatea Breaza.

Într-o fază suprarealistă pentru agent, scot tacticos harta rutieră a României, să văd despre ce vorbește dumnealui, o studiez, mă uit și văd că am trecut prin localitatea respectivă, îmi amintesc că m-au depășit vreo cinci mașini, dar eu n-am depășit pe nimeni, că n-aveam pe cine.

– Imposibil, îi spun. Apoi tac. [E drept că pe linie continuă am depășit două scutere la ieșirea din Răstolnița, ceva mai departe, dar îmi stătea în gât că merg pe drum european în grup. Și am depășit și o căruță care n-avea ce căuta pe drum european.]

– Să vă explic ce ați făcut. Ați depășit într-o zonă unde depășirea era interzisă, conform indicatorului, dar unde nu era linie continuă pe jos. Au dat prin stație, suntem trei echipaje, îmi spune ca și cum ei ar sta acolo să mă oprească pe mine, marele pericol public rutier cu un bolid de 2,5 x 1,5 metri …

– Domnule, toată ziua m-am învârtit prin zona Reghinului, am trecut de două ori pe lângă un echipaj de poliție rutieră în Deda (de la Reghin spre Toplița) și unul de poliție și n-am avut nicio problemă.

– Asta ați făcut, îmi pare rău, trebuie să vă rețin permisul, îmi spune plecând spre mașina de poliție.

Mă uit în oglindă și-l văd șovăind în spatele mașinii, ca și cum ar fi așteptat să ne înțelgem, să-mi smulg perii din cap, ceva. Se întoarce înapoi, peste câteva secunde:

– Ce ocupație aveți?

– [Înțeleg. Ăștia sunt la pescuit de fraieri.] Informatician. Nu vă supărați, îi spun, când am depășit?

– Păi cât v-a luat de acolo până aici? Vreo zece minute.

– Și ce anume am depășit?

– O camionetă, într-o zonă supusă interdicției de către un indicator, fiindcă pe jos nu era linie continuă.

– [Am încercat să depășesc, la un moment dat, înainte de Reghin, o dubă albă ce mergea periculos, fără lumini, dar în niciun caz o camionetă și în niciun caz pe segmentul de drum indicat. Plus că nu era niciun indicator de restricție. Iar, dacă prin absurd ar fi fost, era ascuns prin vreun cireș or eu, când conduc, sunt prea ocupat să mă uit la drum și la restul din trafic ca să mai văd pe unde ascunde poliția rutieră semnele de circulație zilele acestea.] Imposibil, n-am fost eu.

– Așa mi s-a dat prin stație.

– Domnule, uitați-vă un pic la mașina asta. Are 600 de centimetri cubi. Îmi spuneți că pe drumul ăsta, și arăt spre gropile din drum, eu am condus periculos?

-V-am spus, pe drumul betonat de la Breaza, nu aici.

– Păi și ăla (drumul, n.r.) e rău.

Nu zice nimic, pleacă. Îmi notez, pentru referințe ulterioare, numărul mașinii: MAI26635 (incidentul a avut loc în 17.06.2012, aproximativ la 18:45, la intrarea în comuna Fărăgău dinspre Filipișu Mare, pe DN16c). De asemenea, observ că atât un autocar mai mic cât și un alt autoturism au fost oprite după mine.

Practic, nu trecea nimic pe acolo fără să fie oprit pentru abateri (opririle preventive nu se mai fac, din câte știu eu), ceea ce ce m-a înfuriat la culme. Ce tupeu:  „Acesta se reține!”, „Ce ocupație aveți?”, „Ați depășit într-o zonă unde s-a furat linia continuă și acum v-am găsit de prost.”. Și iarăși e tupeu să stai la pescuit pe un drum plin de gropi. Vitezomani n-ai cum să prinzi, așa că prinzi gușteri ca mine care nu știu drumul sau care mai fac câte o manevră interzisă de câte un semn ascuns sau dispărut și el între timp sau care mai există doar în acte. Așa că m-am înfuriat:

– Nu semnez nimic, nu dau șpagă. Nici dacă stau ăștia în limbă, eu nu semnez nimic. M-au găsit de prost, sau cum? Dacă toți ar merge ca mine, n-am mai avea accidente rutiere majore, fir-ar să fie! Ar trebui să fiu prost să semnez, doar sunt nevinovat.

Mă uit în spate, văd cum ceilalți opriți își strâng actele și intră în mașini (nu știam că ai voie să cobori din mașină, când te oprește poliția rutieră) și cum polițistul vine spre mine:

– Vă iert. De data asta scăpați doar cu un avertisment. [Deși nu mi s-a înmânat nicio foaie, nimic.]

– Mulțumesc, îi răspund în timp ce-mi primeam actele, repetând în gând numărul mașinii: MAI26635.

Adevărul este că în acea seară tihnită de vară, eu m-am înfuriat foarte tare. Am fost oprit fără motiv, mi s-a pus în cârcă ceva ce n-am făcut și am fost luat de fraier.

Vă jur, scriu asta știind că sunt complet nevinovat și fiind extrem, extrem de dezamăgit de prestația agenților de poliție, instituție pe care, până aseară, o respectam mai mult.

Păi cum să nu mă revolt?

P.S. Mențiuni:

1. Acestea sunt replicile, așa cum mi le amintesc eu.
2. Nu știu cum îl cheamă pe agent, că nu s-a prezentat. Știu că era un tip slăbuț și tuns scurt.
3. Firește că eram nevinovat, doar nu sunt cretin. Faza asta a fost o încercare de țeapă.