Apologia lui Tony Poptamaș

Desigur că sunt de acord că Tony Poptamaș fură platitudini din toate colțurile internetului și le publică ca și cum ar fi ale lui. Desigur că multe dintre postările lui mi se par copilărești sau, cel mult, adolescentine.

Dar, o vorbă înțeleaptă spune, „mai înțelept asupra vieții nu e4ste cel ce a trăit mai mult, ci cel ce a văzut mai mult cum a trăit”. Or, din această perspectivă, unele dintre postările omului ar putea induce o anume stare de reflecție în sufletele fanilor, ceea ce nu este deloc, dar deloc, rău.

În principiu, Tony Poptamaș se adresează oamenilor de condiție intelectuală modestă și medie, care au cugetat mai puțin asupra modului în care își trăiesc viața, momindu-i cu mesaje care le propun să schimbe ceva.

Or, acesta nu este un lucru rău, dacă oamenii își asumă și se regăsesc în mesajele pe care le distribuie pe Facebook.

Să zicem că nivelul mediu al postărilor sale este cel la nivelul clasei a zecea, numărul minim de clase acceptabil de societate. În realitate, stăm mai jos, mult mai jos, așa că poate Tony Poptamaș reușește să mai ridice un pic oamenii, vorbindu-le pe limba lor, în stilul lor, la nivelul lor.

De aceea, se impune să nu aruncăm cu noroi într-o astfel de întreprindere, cu atât mai mult cu cât Tony Poptamaș nu pare a acționa cu rea credință.

Da, nu putem fi intelectuali cu toții. Nu toți putem fi rafinați în idei și coerenți în exprimare. Nu toată lumea este capabilă să urmeze o cascadă de idei care, înlănțuite, induc o idee superioară. Nu toată lumea este capabilă să se ridice măcar la nivelul Bacalaureatului în cunoștințe și-n etica personală.

Și chiar ar fi bine ca, măcar în acest ceas, oamenii să se mai maturizeze, să nu lingă acolo unde au scuipat, să nu trăiască în trecut, să nu se lase înșelați, să nu accepte trădarea, să-și asume o minimă sinceritate, să devină adulescenți, măcar, din păpușile de pluș în care ignoranța i-a transformat.

Nu sunt, deci, de acord că Tony Poptamaș este periculos pentru cretinii din România. Nu, doamnelor și domnilor, pericolul principal pentru România este fățărnicia, în care ne dăm mai deștepți și mai morali decât suntem. Și să nu uităm, la început, cu toții suntem cretini, doar că unii ne depășim condiția prin aceea că nu ne oprim niciodată din învățat. Or Tony P. tocmai asta face, educă. La un nivel rudimentar, non-filozofic, ne-elevat. Dar educă.

Să nu aruncăm cu noroi, zic.

3 Comentarii

  1. unudoi 04 iunie 2014 la 14:34 - Raspunde

    ce k*t educa Tony Poptamaș? glumesti nu?

    • Robin Molnar 04 iunie 2014 la 14:36 - Raspunde

      Spre surprinderea mea, mulți oameni nu puteau formula o idee nici măcar la stadiul tivit de PT.

  2. Kristal 12 august 2014 la 18:17 - Raspunde

    Treziti-va, frate, la realitate. Faptul ca un cretin vorbeste pe limba cretinilor nu le va aduce acestora niciun beneficiu. Ca artificiu de marketing, brava lui. Dar adevarul este ca fanii lui nu vor evolua nici c-un micron pt ca ii citesc tampeniile. Vor ramane exact la fel, din pacate. Periculos? Nu, absolut nu. Apar si la noi fenomene pt masele de tampiti, cum sunt Oprah, Dr Oz si atatia altii din State. Tampitii sunt o masa de manevra foarte utila in vanzari.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.