Bunătatea în context

Îl știam destul de bine pe tip, într-o vreme mâncam la același restaurant, cam pe la aceleași ore. Era, deci, un om al obiceiurilor, al tabieturilor, ca și mine. Și nu mică mi-a fost surprinderea să-l văd intrând în restaurant aproape de ora închiderii.

Înțelesesem, deci, că este – asemenea mie – un om cu un corect simț al datoriei care avea să lucreze, iarăși, până târziu. N-aș putea spune exact ce lucra, dar era clar ceva din sfera IT sau banking, doar ei pot mânca atât de liniștiți la restaurant, punând un mai mare preț pe ceea ce-și doresc decât pe bani.

Era un tip interesant de studiat și lui Freud i-ar fi plăcut de el și de tabieturile sale: întotdeauna își dădea paltonul jos în mod uniform dar îl îmbrăca de la stânga la dreapta. Mă rog, sunt mai multe asemenea detalii pe care, din motive evidente, nu le-am reținut.

Fiind aproape de ora închiderii, eram doar trei clienți în restaurant când, la un moment dat, mai vine încă un client, de data asta îmbrăcat mai sărăcăcios. Avea gândul abătut și privirea cumva pierdută, încețoșată de niște gânduri, aveam să aflu un pic mai târziu, negre.

Trecând pe lângă mine și atenta la detalii, cum mă știți, am observat că și-a luat doar o chiflă și o porție de iahnie da fasole, simplă. Trei lei și optzeci de bani, în total. Apoi s-a pus la o masă mai în laterală, jenat ca nu care cumva să încurce pe cineva, sau ceva.

Am înțeles, din discuția pe care a purtat-o cu femeia de la casierie, că fiica lui de cinci sau șase anișori are leucemie, că este internată undeva la Cluj și că mama ei, soția lui, stă cu ea. Mă rog, povestea este mai tristă, cu neajunsuri de tot felul, cu niște medici care aveau minima decență de a nu lua bani de la el (oricum nu prea avea). Cam trist.

No, tipul de care povesteam inițial a terminat de mâncat după care s-a ridicat de la masă, s-a dus glonț la omul ăla, și-a deschis larg portofelul, oferindu-i o sumă de bani și spunându-i:

– Măcar o masă decentă pot să vă ofer.

După care a plecat, în timp ce omul nostru era vădit copleșit de emoție, lăcrimând sincer. Peste câteva zile, ajungând din nou pe acolo, doamna de la casierie, știind că am văzut faza, îmi zice:

– Știți domnul acela cu fetița în spital?

– Da, îmi amintesc, biata fată.

– A murit, săraca.

Mă întreb, privind de pe margine, ce valoare mai poate avea gestul tipului în acest context. Mai contează? Da? Nu? De ce? De ce nu? Nu cumva, într-un context nefavorabil, bunătatea este un act de cruzime?

2 Comentarii

  1. aNDRIIpOPA 27 ianuarie 2011 la 20:40 - Raspunde

    Bunătatea ar putea fi interpretată cu greu ca fiind cruzime, indiferent de context…

    • Robin Molnar 27 ianuarie 2011 la 21:57 - Raspunde

      Da, cam speram să aud asta. =)) Altfel lumea mi s-ar fi părut tare neagră.

Lasă un răspuns la aNDRIIpOPA Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.