Cum să nu te lași de fumat – ghid practic
Să nu te lași de fumat este foarte simplu, este suficient să nu-ți dorești. Pentru că dacă vrei să fumezi și să bagi în tine ca Dresda în 1944, n-ai decât…
Sigur, lucrurile nu sunt așa de simple. Unii vor să dea impresia că vor să se lase, și nu știu cum să fumeze fără a fi incriminați de către conștiință sau cunoscuți. Așa că își cumpără țigări electronice, cele mai mari țepe de la resurecția de a treia zi încoace. Mă rog, mai era o țeapă pe la 1500 cu bucăți din giulgiul lui Isus, dar hai să facem abstracție de biserică și să ne vedem de demonii noștri actuali: țigările.
Până acum, în doi ani de zile, știu cel puțin zece oameni care s-au lăsat de fumat. Fără a-și lua țigări electronice ce-ți vâră pe gât TNT, benzen, cianură de potasiu (da, sunt mai multe tipuri de cianuri), hipoclorit de sodiu, rahat de prepeliță himalayană, mercur, zirconiu, kriptonită, antigel, otravă de șobolani, clei de oase, praf de mumie, reziduuri radioactive și alte porcării toxice și periculoase menite să te îngrețoșeze și să te facă să leșini de vomă numai la gândul că vrei să fumezi o țigară electronică.
Dacă vrei să te lași de fumat, până și țigările din ziar și păr de porumb sunt mai bune decât țigările electronice. Pentru că acestea din urmă nu combat viciul de a avea țigara în mână, partea cea mai importantă a viciului, ci te și bagă la înaintare pentru inhalarea a tot soiul de substanțe chimice, care mai de care mai periculoase. Pe când la porumb măcar știi ce bagi.
Ca atare, dacă vrei să te lași de fumat, dar nu vrei să lași țigara din mână, înlocuind-o cu una electronică, înseamnă că, de fapt, nu vrei să te lași. Aia e, trebuie să fii responsabil pentru ceea ce faci și gata. Nu vrei, nu vrei, ce mai tot atâta cheltuială cu înlocuitori, când poți avea originalul?
Deci nu, cine își ia țigări electronice, nu vrea să se lase de fumat. Punct. N-am auzit, din zece oameni în doi ani, pe nimeni să se lase de fumat cu porcăriile acelea toxice. În schimb știu oameni care, ca și mine, au luat plasturi sau pastile (care se dau doar cu consult medical prealabil).
A fuma este a face amor cu moartea.
Delicios și pasional, nu?
Şi eu am luat ţeapă electronică 🙂 Adevărul că dacă vrei să te laşi de fumat te laşi şi fără pastile cu nicotină sau înlocuitori. Abstinenţa la nicotină nu dă probleme extraordinare, problema este creieraşul care minte că are nevoie!
Eh, eu deveneam agitat și aveam pusei de febră, dar în rest eram OK.
Nici măcar producătorii de țigări electronice (ăia serioși) nu afirmă că te lași de fumat cu țigările electronice. Cu țigara electronică nu te lași de fumat. Doar fumezi mai sănătos (sau așa ai impresia). 🙂 Care vrea să se lase de fumat cu astea … mare eroare 🙂
Eu eram gata să-mi cumpăr țigară electronică, dar din alea fără nicotină, cică alea n-au substanțe toxice .. dar nu prea cred.
Mai bine iei plasturi.
Interesant titlul articolului. Ma face sa rad :))
Și pe mine. =))
„A fuma este a face amor cu moartea.” Asadar, am auzit mitul placerii tigarii de dupa. Insemneaza ca, amorul cu moartea e mai presus de orice altfel de amor 🙂 Nu esti atat de convingator cu aceasta metafora. Poate unora chiar li se va parea high, o chestie tare de incercat, sa faca amor cu moartea 🙂 O prefer pe cea cu scrumiera, acolo este mult mai elocvent!
Da, am cam ratat-o. =))
Fara plasturi, fara pastile, fara tigara electronica … dupa aproape 40 de ani de fumat am zis ca ajunge si acum am doua luni de cand nu mai fumez.
N-am avut niciun fel de probleme din cauza lipsei de nicotina, nu sunt nici mai mancacios, nici mai calm sau mai nervos … cu gesturile e mai greu pentru ca tot imi vine sa intind mana spre locul unde tineam tigarile 🙂 dar sper sa treaca si asta cu timpul.
Va trece, cu timpul. Oricum, felicitări! E ceva să te lași după atâția ani!
Sa stii Robin…ca am vazut ceva oamni care ….au trecut pe tigari electronice..si le-au lasat….dap…e un fel de inlocuire dar cu ceva vointa da rezultate!
Interesant. Cum au acționat? Și-au luat țigări electronice, au văzut că nu merg și au făcut altceva? 😛
=)) era de asteptat….nu , au luat electronice si au scazut cantitatea pana la zero…am prieten care a facut asta!
Super tare! E prima dată când aud.