Iobăgia neputinței

Una dintre bolile cele mai cronice ale societății românești este aceea a sindromului iobăgiei la locul de muncă.

Și sunt ferm convins că oamenii preferă să stea și să sufere pe salarii de mizerie într-un sistem de stat pentru că munca de la privat nu-i de ei. Dar nu asta am vrut să spun, ci faptul că sunt convins că o parte dintre cei ce se simt iobagi legați de glie la locul de muncă de la stat ar vrea să plece de acolo, dar știu că n-au educația necesară pentru a pleca de la stat, nici măcar pe un post similar din domeniul privat.

Ceea ce înseamnă că mulți oameni n-au educația necesară pentru a scăpa de iobăgie.

Iar treaba asta vine de la educația din comunism, când toată lumea trebuia să treacă clasa pentru a avea ce se raporta în domeniul educației la hectar.

Uniunea Europeană are un program numit Lifelong Learning Program pentru a contracara asta (să nu credeți că doar noi avem probleme de genul acesta) , dar credeți că cei care ar trebui să implementeze astfel de programe se simt altfel decât niște iobagi slab pregătiți?

Păi nu e cercul ăsta vicios un fel de curvă?

21 Comentarii

  1. ice4you 21 iulie 2011 la 09:02 - Raspunde

    La stat ca la STAT, multi ani din comunism s’a invatat lenea … iar ultimii 20 de ani a dus’o la rang de arta, fiind promovat pupincurismul si cumetriile. De ce crezi ca sunt atat de necajiti bugetarii, cand sunt anuntati ca urmeaza disponibilizari? Pai daca chiar vroiau sa munceasca si sa faca ceva … oare nu plecau singuri? Cel mai bun exemplu este asta cu invatamantul in care se bat pe un loc platit cu cateva sute de lei, toti aia care cauta un loc caldut in care mare lucru nu fac … si nici nu li’se cere, pentru ca apoi tot ei sa faca gura mare ca sunt prost platiti. Pai sa ma ierte Dumnezeu … la ce valoare au pentru posturile ce le ocupa, cam cat ar vrea sa fie platiti?! Eu am zis mereu … cand simti ca poti mai mult decat locul de munca pe care il ai, nu ai decat sa pleci si sa iti cauti altceva ca nu te tine nimeni cu forta … dar asta ar presupune sa si stii ceva! Eu lucrez in mediul privat de cand ma stiu cu exceptia celor cateva luni de mina cand aveam 18 ani … si de atunci niciodata nu m’am plans si nici nu m’am gandit sa ma intorc la stat, pentru ca eu nu sunt obisnuit sa stau inutil, pe un salariu de mizerie pentru care nu fac nimic … dar spunele astora care toata viata lor au fost invatati sa stea la stat ca vorba aia … macar nu muncesc mare cacat si iau pentru asta si niste bani ce de bine de rau vin la sfarsit de luna …

  2. joita lucian 21 iulie 2011 la 11:32 - Raspunde

    Toti suntem bolnavi de frica de a pierde un loc de munca….pt ca ne e frica de ziua de maine de acea am ajuns ca niste maimute aplecate de umeri…! Din pacate numai cei curajosi gasesc solutii!

  3. joita lucian 21 iulie 2011 la 17:02 - Raspunde

    Cert este ca majooritatea societatilor si chiar si multinationalele se confrunta cu ….mari probleme financiare!

    • Robin Molnar 22 iulie 2011 la 11:13 - Raspunde

      NU cred. Cred că în companiile responsabile penuria financiară este auto-indusă pentru a nu duce la excese.

      • joita lucian 25 iulie 2011 la 21:38 - Raspunde

        Mai aveam putin si luam dexu sa te inteleg=)) sunt cam blonda azi:))

        • Robin Molnar 26 iulie 2011 la 10:34 - Raspunde

          Tot e bine că măcar îl ai.

          • joita lucian 28 iulie 2011 la 15:07 -

            Dap…..www…..dexonline:))

          • Robin Molnar 29 iulie 2011 la 10:53 -

            Bun site. 😀

          • joita lucian 01 august 2011 la 15:41 -

            Il am si pe ala verde mare de pe vremea lu Ceasca:)

          • Robin Molnar 01 august 2011 la 22:23 -

            Înseamnă că nu stai la garsonieră.

          • joita lucian 03 august 2011 la 12:28 -

            Nu ca dorm pe el …de aici…si expresia cu burta pe carte:))

          • Robin Molnar 03 august 2011 la 20:50 -

            Tot e ceva. Eu îl țin pe varza murată.

          • joita lucian 05 august 2011 la 07:32 -

            Deci sunt mai tocilar ca tine:))

          • Robin Molnar 05 august 2011 la 08:26 -

            Mă îndoiesc. =))

          • joita lucian 05 august 2011 la 18:57 -

            Aici sunt de-acord cu tine…total niciodata nu mi-a placut toceala….doar ca prideam asa din zbor:))

          • Robin Molnar 06 august 2011 la 16:09 -

            Eu mai și citeam în particular, că deh, aia e.

          • joita lucian 06 august 2011 la 17:32 -

            Mie mi-e cam greu cu cititul…..nu prea mai am rabdare sa citesc ceva decat daca ma intereseaza!

  4. william 11 noiembrie 2012 la 07:45 - Raspunde

    Il am si pe ala verde mare de pe vremea lu Ceasca:)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.